Noul președinte Ford Otosan Craiova, ales vicepreședinte ACAROM

Noul președinte Ford Otosan Craiova, ales vicepreședinte ACAROM
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 4 mai 2023

Asociația Constructorilor Auto din România (ACAROM) are o nouă echipă de conducere pentru următorii trei ani, în care principala modificare este un nou vicepreședinte.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro: Energy Road - Energie la tine acasă. Parteneri: FPPG
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Noul președinte al Ford Otosan Craiova, Mujdat Tiryaki, a fost ales în funcția de vicepreședinte al ACAROM, unde ocupă în acest moment a doua poziție după Mihai Bordeanu, care a fost reconfirmat ca președinte al asociației. Tot ca vicepreședinte a fost desemnat și Silviu Badea, director general Grup GIC, care a mai ocupat această funcție.

FOTO Valea Plângerii pe A7 Ploiești-Buzău lot 2. „Șantierul“ este aproape încremenit între lanurile de rapiță CITEȘTE ȘI FOTO Valea Plângerii pe A7 Ploiești-Buzău lot 2. „Șantierul“ este aproape încremenit între lanurile de rapiță

Cu un număr total de 170 de membri, inclusiv cei doi producători de autovehicule, Dacia și Ford,  ACAROM reunește în acest moment cea mai mare parte a companiilor din industria auto, cele mai multe fiind reprezentante de producătorii de componente, lângă care se află companii de cercetar și unități de învățământ superior cu profil tehnic.

Alegerile din acest an s-au desfășurat la Timișoara, acolo fiind discutate câteva din temele zilei: pregatirea industriei auto din România prin prisma planului UE „Fit for 55”, dezvoltarea integrării locale a componentelor si furnizorilor, extinderea conceptelor « Industry 4.0 » în sectorul de componente auto, dezvoltarea și reglementarea pieței auto interne, modernizarea infrastructurii de transport. Evenimentul a inclus și desfășurarea unei conferințe despre perspectivele industriei auto din România, la care au participat primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și secretarul de stat Flavius Nedelcea. Unii dintre cei mai mari producători de componente din România, Bosch, Continental, Rombat, MDE Converting și Staufen au fost de asemene prezenți în conferință.

Senatorii își cumpără 22 de Skoda Superb, cu un milion de euro, printr-o licitație cu un singur ofertant. Dealerul a mai vândut 20 de limuzine Parlamentului, anul trecut CITEȘTE ȘI Senatorii își cumpără 22 de Skoda Superb, cu un milion de euro, printr-o licitație cu un singur ofertant. Dealerul a mai vândut 20 de limuzine Parlamentului, anul trecut

Companiile membre ale ACAROM generează o cifra de afaceri de peste 16 miliarde euro și au peste 117.000 angajați.

Ponderea acestor companii în exporturile României se ridică la circa 20%. 

viewscnt
Afla mai multe despre
acarom
mujdat tiryaki
mihai bordeanu
ford craiova