Piața auto a stagnat în august, în așteptarea noului Program Rabla

Piața auto a stagnat în august, în așteptarea noului Program Rabla
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 4 sep 2023

Piața auto din România a încetinit simțitor în luna august, înainte de startul unei noi etape a Programului Rabla, având un avans foarte mic față de nivelul înregistrat în urmă cu un an. După opt luni, înmatriculările de autoturisme din România sunt cu aproape 20 de procente peste cele din 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

România a înmatriculat 18.068 de autovehicule noi în luna august, ceea ce reprezintă o creștere de 6,85% față de luna similară din 2022. Dintre acestea, autoturismele au reprezentat cea mai mare parte, cu un volum total de 12.891 unități, cu puțin peste cele din august 2022 (creștere de numai 2,82%), după cum arată datele DRPCIV, analizate de Profit.ro.

FOTO Noul Tesla Model 3, premieră la Munchen. Au fost afișate prețurile din România CITEȘTE ȘI FOTO Noul Tesla Model 3, premieră la Munchen. Au fost afișate prețurile din România

Cele mai vândute mărci în luna august au fost Dacia, cu 3.825 de autoturisme, aflată într-una din cele mai slabe luni ale anului, și, pe segmentul mărcilor de import, Volkswagen, cu 1.222 de autoturisme. Este pentru prima dată după foarte mult timp când marca germană revine pe primul loc al brandurilor de import, depășind astfel Skoda, Toyota și Renault, care au ocupat pe rând această poziție în ultimele luni. Tesla se menține în Top 10 al celor mai vândute mărci din România, ocupând poziția opta în luna august, cu 509 autoturisme înmtriculate.

De altfel, Tesla Model Y a fost cea mai vândută mașină de import din România în luna august, fiind a doua lună consecutivă când se înregistrează această situație în România, când modelul electric american depășește popularele Skoda Octavia, Toyota Corolla sau VW Golf.

Primele cinci locuri din topul celor mai vândute automobile noi din România au fost ocupate ca de obicei de modelele Dacia, cu Logan pe primul loc (1287 unități), urmat de Duster (1005 unități), de Spring, care înregistrează un impuls important și urcă pe locul al treilea, cu 655 de exemplare, depășind Sandero (484 unități) și Jogger (384 unități).

FOTO Noul Tesla Model 3, premieră la Munchen. Au fost afișate prețurile din România CITEȘTE ȘI FOTO Noul Tesla Model 3, premieră la Munchen. Au fost afișate prețurile din România

După opt luni, piața auto din România s-a apropiat de pragul de 100.000 de unități înmatriculate (99.466), menținându-și un avans important, 19,3%, față de anul 2022.

Cele mai vândute mărci în acest an sunt, în acest moment, Dacia, cu 32.721 unități, Renault, care își păstrează primul loc în rândul mărcilor de import, cu 7.557 unități, Toyota, cu 7.105 unități, și Skoda, cu 7.083 de autoturisme noi înmatriculate.

Începând din septembrie, s-a dat startul unei noi etape a Programului Rabla, însă efectele acestuia vor fi vizibile abia în lunile următoare, după livrarea mașinilor comandate, astfel că este posibil să asistăm la o altă lună, în septembrie, cu creșteri reduse ale pieței, apropiate de zero.

viewscnt
Afla mai multe despre
inmatriculari romania
piata auto romania
piata auto
inmatriculari europa
inmatriculari dacia