Pierderile Deutsche Bahn au explodat

Pierderile Deutsche Bahn au explodat
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 mar 2024

Operatorul feroviar german Deutsche Bahn a anunțat joi că în 2023 pierderile sale nete au crescut de peste zece ori comparativ cu 2022, în contextul investițiilor record făcute pentru modernizarea rețelei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Pierderile nete înregistrate anul trecut de Deutsche Bahn s-au ridicat la 2,35 miliarde de euro, comparativ cu pierderi de 227 milioane de euro în 2022. De asemenea, cifra de afaceri a Deutsche Bahn a scăzut cu 13% până la aproximativ 45,2 miliarde de euro, scrie Adevărul.

Guvernul aprobă modernizarea liniei de metrou \ CITEȘTE ȘI Guvernul aprobă modernizarea liniei de metrou "a corporatiștilor"

Compania a precizat că pierderile mari de anul trecut se datorează plăților în avans făcute pentru investițiile viitoare în infrastructură, care ar urma să fie rambursate de guvernul german pe parcursul anului curent. Deutsche Bahn a investit în 2023 sume record de 7,6 miliarde de euro, din fondurile proprii, pentru repararea și modernizarea infrastructurii feroviare din Germania.

Deutsche Bahn se așteaptă ca veniturile la nivel de grup să crească până la aproximativ 47 de miliarde de euro în 2024, în timp ce rezultatul operațional ar urma să redevină pozitiv, la aproximativ un miliard de euro, după pierderile de 964 milioane de euro înregistrate anul trecut. Principalele motoare de creștere vor fi ramburările pentru plățile în avans făcute în 2023 pentru lucrări de mentenanță, creșterea cererii pentru transportul feroviar și reducerile de costuri, a precizat firma controlată de statul german.

Atât operatorul feroviar cât și guvernul german au de gând să investească sume record în următorii ani pentru a moderniza și extinde infrastructura feroviară. Însă aceste planuri presupun ample lucrări de construcții, ceea ce este posibil să ducă la încetinirea traficului și vor crea noi întârzieri în circulația trenurilor în următorii ani.

Recent, angajații operatorului feroviar au pornit mai multe greve, cerând salarii mai mari și mai puține ore de lucru.

FOTO Austriecii avansează în forță pe autostrada Sibiu-Pitești. \ CITEȘTE ȘI FOTO Austriecii avansează în forță pe autostrada Sibiu-Pitești. "Să nu zicem hop!"

În ultimele luni, au existat mai multe greve care au perturbat călătoriile a milioane de pasageri, afectând sistemul feroviar german, care este renumit pentru punctualitatea și eficiența sa.

Negocierile salariale, condițiile de muncă și efectele inflației sunt principalele motive pentru acțiunile sindicale.

Sindicatul GDL, care este o parte importantă a mecanicilor de locomotivă, a început mai multe greve în încercarea de a obține creșteri salariale substanțiale. Revendicările includ și menținerea salariilor actuale și reducerea programului de lucru la 35 de ore pe săptămână. 

viewscnt
Afla mai multe despre
deutsche bahn
tren