Program special al metrourilor, în noaptea de Înviere

Program special al metrourilor, în noaptea de Înviere
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 apr 2019

Metrorex anunță că, în noaptea de Înviere, garniturile vor circula la un interval de aproximativ zece minute, până la ora 1.00, ulterior circulând cu o frecvență de 20 de minute.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”În noaptea de Înviere 27/28 aprilie 2019, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de 20 minute”, a anunțat Metrorex.

Tesla vrea să lanseze taxiuri autonome în 2020 CITEȘTE ȘI Tesla vrea să lanseze taxiuri autonome în 2020

Compania a precizat că, pentru desfășurarea în siguranță a traficului, este interzisă intrarea în stațiile de metrou și în trenuri cu lumânări aprinse.

De asemenea, în perioada 26- 30 aprilie și 1 mai 2019, trenurile de metrou vor circula pe Magistrala 1 (Republica- Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni- Pipera) și Magistrala 3 (Anghel Saligny- Preciziei) la un interval de circa 10 minute, iar pe
Magistrala 4 (Gara de Nord 2-Străulești) la un interval de circa 11 minute.

viewscnt
Afla mai multe despre
metrou
cum circula metroul de pasti