A fost lansată prima procedură de achiziție din cadrul unui proiect transfrontalier de investiție ce are ca scop să permită circulația navelor pe Dunăre aproape tot anul, relatează News.ro.
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, anunță că a fost lansată prima procedură de achiziție din cadrul proiectului FAST DANUBE 2 , proiect ce va permite ca navele să circule pe Dunăre aproape tot anul (340 zile/an), față de situația actuală, când circulația este posibilă doar aproximativ 280 zile.

”Dunărea, o cale de transport ecologică: primul pas în proiectul FAST DANUBE. Vineri a fost lansată prima procedură de achiziție din cadrul proiectului FAST DANUBE 2 – Îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, un proiect strategic finanțat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei”, spune ministrul Transporturilor într-o postare pe Facebook.
Ciprian Șerban arată că este un proiect realizat împreună cu partenerii bulgari ce are ca scop deblocarea circulației pe Dunăre, eliminarea zonelor cu probleme pentru navigație și crearea unor condiții mai sigure și mai eficiente pentru transportul pe apă.
”Concret, proiectul va permite ca navele să circule pe Dunăre aproape tot anul (340 zile/an), față de situația actuală de aproximativ 280 zile. Rezultatul? Creșterea cu cel puțin 20% a volumului de trafic de marfă, reducerea costurilor și a timpilor de transport și un impact major pentru Portul Constanța, care devine și mai important în sud-estul Europei”, subliniază ministrul.

El menționează că ”FAST DANUBE este un proiect de interes european, parte a coridorului Rin–Dunăre, care leagă vestul de estul continentului și conectează 9 state membre UE.
”Prima achiziție lansată, ieri, vizează monitorizarea impactului asupra mediului, cu o valoare estimată de 13,7 milioane euro și o durată de 9 ani. Prin acest proiect, România își consolidează rolul de hub regional de transport și își valorifică unul dintre cele mai importante atuuri naturale: Dunărea. În același timp, toate orașele din România situate de-a lungul Dunării vor beneficia de posibilitatea de dezvoltare reală”, mai adaugă Șerban.