Proprietarul șantierelor Vard România obține o comandă de peste 2 miliarde de euro de la Norwegian Cruise Line

Constructorul italian de nave Fincantieri, proprietarul șantierelor Vard din Brăila și Tulcea, a obținut o comandă semnificativă, evaluată la peste 2 miliarde de euro, pentru construcția a trei nave de croazieră pentru Norwegian Cruise Line Holdings.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Proprietarul șantierelor Vard România obține o comandă de peste 2 miliarde de euro de la Norwegian Cruise Line

Acordul include câte o navă pentru fiecare dintre cele trei linii de croazieră ale holdingului american, respectiv Norwegian Cruise Line, Oceania Cruises și Regent Seven Seas Cruises.

Toate cele trei nave vor fi construite la șantierele navale italiene ale Fincantieri, livrările fiind programate între 2036 și 2037.

Vard Brăila lansează la apă o navă hibridă construită pentru Island Offshore FOTO CITEȘTE ȘI Vard Brăila lansează la apă o navă hibridă construită pentru Island Offshore FOTO

Grupul italian a transmis, recent, că va muta din Italia în România o parte din producția de secțiuni de cocă pentru nave de croazieră, în cadrul strategiei de afaceri pentru 2026-2030, care prevede investiții în modernizarea celor două șantiere românești. Mutarea este menită să elibereze șantierele italiene, în vederea creșterii producției de vase de apărare.

Pasul final este însă transferul ulterior al producției speciale din România către șantierele navale din Vietnam, a precizat directorul general Pierroberto Folgiero.

Fincantieri nu a dezvăluit valoarea exactă a acordului cu Norwegian Cruise Line Holdings, precizând doar că aceasta este “foarte importantă”. Grupul italian consideră un acord ca fiind foarte important dacă are o valoare de peste 2 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al companiei.

Investing.com a relatat, fără să precizeze sursa, că valoarea acordului este estimată la 4 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 40% din volumul de producție estimat al companiei în 2026.

Peste 700 muncitori pe Autostrada Bucureștiului VIDEO&FOTO CITEȘTE ȘI Peste 700 muncitori pe Autostrada Bucureștiului VIDEO&FOTO

Nava Norwegian Cruise Line va avea un tonaj brut 227.000 de tone și peste 5.000 de locuri de cazare, în timp ce nava Regent Seven Seas Cruises va avea 77.000 de tone și aproximativ 822 de locuri de cazare. Nava Oceania Cruises va avea 86.000 de tone și aproximativ 1.390 de locuri de cazare.

Fincantieri este cel mai mare constructor de nave din Europa și unul dintre cei mai mari din lume, cu venituri de 8,1 miliarde de euro și peste 22.500 de angajați în 2024.

Grupul italian deține un pachet de 86,81% din acțiunile companiei norvegiene Vard, cu 9 șantiere și peste 7.000 de angajați, în Norvegia, România, Brazilia și Vietnam.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2391 +0.0052+0.10 %
1 USD4.5710 +0.0126+0.28 %
1 GBP6.0505 +0.0127+0.21 %
1 CHF5.6731 -0.0073-0.13 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite