Șefii Volkswagen și Mercedes au pierdut câteva milioane bune din salariul pe 2025, relevă o analiză făcută de Automobilwoche pe baza documentelor oficiale raportate de companiile auto cu sediul în Germania. Este prima dată după mult timp când salariul șefului VW AG n-a mai depășit 10 milioane de euro pe an.
Oliver Blume, care a condus până anul trecut și Porsche, este CEO al Volkswagen Group din 2023, iar misiunea sa a fost una ingrată: să opereze mari reduceri de costuri, într-un moment în care compania se confruntă cu un declin uriaș al vânzărilor, de aproximativ 500.000 de mașini, raportat la anul de referință 2019.
În 2024, salariul său a fost de 10,3 milioane de euro, inlcusiv bonusuri de performanță. În 2025, din cauza scăderii ușoare a vânzărilor, care au adus scăderi ale veniturilor și, mai ales, ale profitului, venitul total, format din salariu de bază și bonusuri, s-a redus cu aproape 3 milioane de euro, la 7,4 milioane euro total.
Directorul Mercedes a rămas, la rândul lui fără aproape 4 milioane de euro din salariul anual, după ce în 2024 reușea să ducă acasă 12,48 milioane de euro.
Scăderile din 2025, care au însemnat și vânzări mai mici, și profit redus pentru acționari, i-au dat peste cap indicatorii pe baza cărora îi era calculat bonusul anual. În total, veniturile lui Ola Kallenius au fost, în 2025, de 8,7 milioane de euro, ceea ce înseamnă că a fost cel mai bine plătit CEO de companie din industria auto.
La BMW, salariul a fost la un nivel apropiat de VW, pentru cea mai înaltă funcție executivă. Oliver Zipse, care anul acesta urmează să predea ștafeta unui nou manager, a câștigat 7,85 de milioane de euro, dar în cazul lui suma nu s-a micșorat, ci a crescut ușor, cu 730.000 de euro, ca urmare a îmbunătățirii unor parametri cheie, pe baza cărora se analizează performanța.
Cel mai mic salariu dintre directorii de companii auto a fost cel al lui Gernot Dollner, care se luptă de la preluarea funcției cu întârzierile pe care marca le are în lansările de produse noi. Acesta a încasat în 2025 4 milioane de euro, un nivel aproape similar cu cel din 2024, când primea 3,96 de milioane de euro.
Peste ocean, directorii de companii auto au salarii duble față de omologii lor europeni. Mary Bara, CEO al General Motors, a încasat în ultimii ani peste 20 de milioane de dolari anual, cu un vârf de 29 milioane dolari în 2024 (cifrele pentru 2025 nu au fost publicate) iar Jim Farley, CEO Ford, a primit 25 de milioane de dolari pentru activitatea din 2025.
La Renault, Luca de Meo avea, înainte să părăsească Renault Group, 12 milioane de euro anual, iar CEO-ul Stellantis, care a preluat compania doar la jumătatea anului, a primit 5,4 milioane euro.

















