Startup-ul producător de vehicule electrice Rivian a atras fonduri de 1,3 miliarde de dolari, printr-o rundă de finanțare

Startup-ul producător de vehicule electrice Rivian a atras fonduri de 1,3 miliarde de dolari, printr-o rundă de finanțare
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 dec 2019

Startup-ul producător de vehicule electrice Rivian a atras fonduri de 1,3 miliarde de dolari într-o rundă de investiții condusă de managerul de fonduri T. Rowe Price, la care au mai au mai participat investitorii existenți Amazon.com și Ford Motor, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Runda de investiții, care a inclus și fondul BlackRock, este a patra din acest an pentru Rivian și poziționează compania din Plymouth, Michigan, drept unul dintre cei mai bine finanțați producători de vehicule electrice pe o piață aglomerată, unde Tesla este cel mai bine poziționată, scrie News.ro.

”Această investiție demonstrează încrederea în echipa, produsele, tehnologia și strategia noastră”, a afirmat directorul general R.J. Scaringe într-un comunicat.

Final - Codul Rutier a fost schimbat: Amenzi mai mici pentru bicicliștii din trafic, dar sancțiuni aspre pentru lipsa semnalizării bicicletelor CITEȘTE ȘI Final - Codul Rutier a fost schimbat: Amenzi mai mici pentru bicicliștii din trafic, dar sancțiuni aspre pentru lipsa semnalizării bicicletelor

Vehiculele electrice reprezintă încă o mică parte din piața auto mondială. În timp ce Tesla este cel mai cunoscut producător, China și Europa își presează producătorii  să lanseze automobile electrice, iar Ford, General Motors și alții constructori au anunțat planuri pentru investiții de ordinul miliardelor de dolari în vederea dezvoltării de vehicule.

Fondată în 2009, Rivian intenționează să fabrice o camionetă pickup electrică, R1T și SUV-ul R1S, începând de la sfârșitul anului 2020. Ambele modele se bazează pe ”un skateboard” proiectat de Rivian, un șasiu care reunește un motor electric, baterii și sisteme de control și care poate suporta  varietate de caroserii.

Înainte de anunțul de luni, Rivian atrăsese 2,2 miliarde de dolari de la investitori, potrivit site-ului pentru investitori PitchBook, fiind evaluată la 5-7 miliarde de dolari.

Evaluarea totală a companiei după ultima rundă de finanțare nu este clară încă.

T. Rowe Price este un acționar important al Tesla și a investit și în divizia de automobile autonome Cruise a General Motors

T. Rowe Price a mai investit, alături de Amazon, în startup-ul producător de software pentru vehicule autonome Aurora și în compania de comenzi online de mâncare Deliveroo.

Amazon, care are relații și acorduri în industria auto, a condus o rundă de finanțare de 700 de milioane de dolari a Rivian, în februarie. Compania de comerț electronic a comandat totodată 100.000 de vehicule electrice pentru livrări de mărfuri de la Rivian

Primele vehicule van destinate Amazon vor fi construite la o fostă fabrică a Mitsubishi Motors din Normal, Illinois, începând din 2021.

Ford a investit 500 de milioane de dolari în Rivian, în luna aprilie, și intenționează să contribuie la începerea producției la Normal în 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
vehicule electrice
rivian