Conform analizei, vânzările Tesla în SUA ar fi fost cu 67% - 83% mai mari, echivalentul a 1 milion până la 1,26 milioane de vehicule suplimentare, între octombrie 2022 și aprilie 2025, dacă nu ar fi existat ceea ce cercetătorii numesc ”efectul partizan Musk”, scrie News.ro.
Raportul arată că implicarea lui Musk în administrația președintelui Donald Trump, inclusiv prin conducerea Department of Government Efficiency (DOGE), precum și donațiile sale politice de aproximativ 300 de milioane de dolari către candidați republicani, au îndepărtat o parte importantă a clientelei democrate, tradițional pro-mediu și favorabilă vehiculelor electrice.
Pe fondul acestei schimbări, concurenții Tesla au beneficiat de o creștere estimată între 17% și 22% a vânzărilor de vehicule electrice și hibride.
Studiul subliniază că ”efectul Musk” a afectat inclusiv progresele Californiei către obiectivul său de vehicule fără emisii, statul riscând să nu atingă țintele stabilite pentru 2026 din cauza scăderii înmatriculărilor Tesla.
În trimestrul al treilea, înregistrările de mașini Tesla în California au scăzut cu 9,4%, iar cota de piață a companiei s-a redus la 46,2%.
Sentimentul față de marcă s-a ameliorat ușor recent, odată cu accentul pus de Musk pe dezvoltarea robotaxiurilor și a roboților umanoizi, însă efectele reputaționale ale implicării sale politice rămân semnificative.
Tesla nu a oferit un comentariu oficial privind concluziile studiului.














