Tesla ar putea să exporte în SUA automobile produse în China

Tesla ar putea să exporte în SUA automobile produse în China
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 nov 2022

Producătorul american de automobile electrice Tesla analizează posibilitatea de a exporta în SUA automobilele produse la o uzină din Shanghai (China), pe fondul extinderii avantajului de preț oferit de uzina chineză dar și al încetinirii cererii pentru automobilele Tesla în China, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit surselor, Tesla a analizat dacă componentele produse de furnizorii săi din China respectă reglementările din America de Nord și, de asemenea, dacă ar putea vinde în America de Nord automobilele Model Y și Model 3 produse în China, scrie Agerpres.

 Continental extinde unitatea de producție automotive din Timișoara și o dezvoltă într-o \ CITEȘTE ȘI Continental extinde unitatea de producție automotive din Timișoara și o dezvoltă într-o "megafabrică"

Tesla nu a dorit să comenteze aceste informații dar Elon Musk a scris "Fals "pe contul său de Twitter, fără a oferi alte detalii.

Uzina Tesla din apropiere de Shanghai are capacitatea de a produce 1,1 milioane de vehicule electrice pe an, ceea ce o face cea mai productivă capacitate de producție a Tesla. Această uzină produce sedan-uri Model 3 și crossover-uri Model Y care sunt comercializate în China precum și pentru export pe piețe precum Europa, Australia și Asia de Sud-Est.

Până recent, Tesla a putut vinde sau livra la export orice vehicul produs la uzina de la Shanghai, însă în luna octombrie stocurile nevândute au atins cel mai ridicat nivel, arată datele firmei de brokeraj CMBI. În plus, factori precum deprecierea yuanului chinez în raport cu dolarul american, scăderea prețurilor materiilor prime în China și creșterea prețurilor la automobilele noi în SUA, toate împreună fac ca exporturile din China spre SUA să fie competitive la capitolul costuri, susțin sursele citate de Reuters.

În prezent, Tesla vinde un vehicul Model Y pentru echivalentul a 49.344 de dolari în China, comparativ cu un preț de 65.990 de dolari în SUA. Însă autoturismele produse în China sunt vizate de un tarif vamal de 27,5% în SUA, în timp ce la camionete ușoare se aplică un tarif de 25%.

Până acum, strategia Tesla a fost aceea de a construi automobilele pe care le vinde în America de Nord la uzinele de la Fremont, California, și Austin, Texas. Uzina din California produce sedan-uri Model S și Model 3 precum și crossover-uri Model X și Model Y. Uzina din Texas produce crossover-uri Model Y și viitoarele camionete Cybertruck. În paralel, Tesla crește producția la o uzină pe care a inaugurat-o în acest an în apropiere de Berlin. Producția de la această uzină va reduce nevoia de exporturi de automobile din China.

Dacă planul privind exportul de vehicule produse în China va fi pus în aplicare, ar putea apărea complicații pentru cumpărătorii americani. Conform condițiilor unui program american de susținere a achizițiilor de vehicule electrice, plata stimulentelor depinde de faptul că un anumit vehicul este sau nu importat.

În plus, ar putea fi o decizie sensibilă din punct de vedere politic. Tesla a fost unul dintre principalii beneficiari ai programului Inflation Reduction Act (IRA), lansat de președintele Joe Biden, care oferă reduceri de preț de până la 7.500 de dolari la achiziționarea unui vehicul electric, în cadrul unui plan destinat să îi încurajeze pe constructorii auto să își reducă dependența de China.

Tesla nu ar fi primul constructor american care livrează vehicule produse în China pe piața din SUA. General Motors a importat SUV-uri Buick Envision dar nu a reușit să obțină o scutire de la tarifele vamale suplimentare de 25% impuse de administrația Trump. 

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla
sua
china