Transportul aerian de mărfuri a scăzut

Transportul aerian de mărfuri a scăzut
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 sep 2021

Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poștă) a înregistrat, în primul semestru al acestui an, o scădere de 6,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 20.500 tone la 19.100 tone, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele mai mari ponderi în ceea ce privește transportul de mărfuri au fost consemnate pe aeroporturile Henri Coandă-București, cu 5.700 tone mărfuri încărcate și 8.100 tone descărcate, Avram Iancu-Cluj-Napoca, cu 1.100 tone mărfuri încărcate și 1.500 tone descărcate și Traian Vuia-Timișoara, 900 tone mărfuri încărcate și 1.800 tone mărfuri descărcate, scrie Agerpres.

CONFIRMARE Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, și Ionuț Dumitrescu finalizează vânzarea depozitelor Arctic către Fortress, care își face intrarea directă pe piața românească CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, și Ionuț Dumitrescu finalizează vânzarea depozitelor Arctic către Fortress, care își face intrarea directă pe piața românească

În trimestrul al doilea al acestui an, traficul de mărfuri a fost de 4.400 tone mărfuri încărcate și 5.800 tone mărfuri descărcate.

În total trafic, cea mai mare pondere a fost deținută de traficul internațional: 93,9% la mărfuri încărcate și 95,5% la mărfuri descărcate.

Cele mai mari ponderi în ceea ce privește traficul de mărfuri s-au înregistrat pe aeroporturile Henri Coandă-București, cu 3.300 tone mărfuri încărcate și 4.200 tone descărcate, Avram Iancu-Cluj-Napoca, cu 600 tone încărcate și 700 tone descărcate, și Traian Vuia-Timișoara, cu 400 tone mărfuri încărcate și 900 tone descărcate.

viewscnt
Afla mai multe despre
transport aerian
marfuri