Unul dintre marii acționari ai Tesla se opune pachetului salarial de 1.000 de miliarde de dolari al lui Elon Musk

Fondul suveran al Norvegiei, cu active în valoare de 2.000 de miliarde de dolari, a anunțat că va vota împotriva pachetului salarial de 1.000 de miliarde de dolari propus pentru Elon Musk la Tesla, sfidând recomandările conducerii companiei și avertismentele miliardarului că ar putea demisiona dacă planul este respins, relatează CNBC.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Unul dintre marii acționari ai Tesla se opune pachetului salarial de 1.000 de miliarde de dolari al lui Elon Musk

Norges Bank Investment Management (NBIM), care administrează cel mai mare fond suveran din lume și este unul dintre principalii acționari Tesla, a declarat că a votat deja împotriva pachetului de compensații pentru Musk, în perspectiva adunării generale a acționarilor ce va avea loc în această săptămână.

”Deși apreciem valoarea semnificativă creată sub conducerea vizionară a domnului Musk, ne îngrijorează dimensiunea totală a recompensei, diluarea acțiunilor și lipsa de măsuri care să reducă riscul asociat unei singure persoane. Aceste preocupări sunt în linie cu politica noastră privind compensațiile executive”, a transmis NBIM într-un comunicat.

Meta Estate Trust are un nou CEO CITEȘTE ȘI Meta Estate Trust are un nou CEO

Fondul norvegian deține o participație de 1,14% la Tesla, evaluată la 118,3 miliarde de coroane norvegiene (aproximativ 11,6 miliarde de dolari), potrivit datelor publicate la jumătatea anului. Acțiunile Tesla erau în scădere cu 2,5% în tranzacțiile de pre-market, scrie News.ro.

Consiliul de administrație al Tesla solicită acționarilor să aprobe un plan de compensații care i-ar putea aduce lui Musk acțiuni în valoare de aproape 1.000 de miliarde de dolari, crescându-i totodată puterea de vot în companie. Pachetul este condiționat de atingerea unor obiective financiare și de performanță pe o perioadă de zece ani.

Planul a generat reacții critice din partea unor organizații și consilieri de guvernanță corporativă. Campania ”Take Back Tesla”, o coaliție de sindicate și grupuri de supraveghere, a cerut acționarilor să respingă propunerea, în timp ce firmele de consultanță Institutional Shareholder Services (ISS) și Glass Lewis au recomandat, de asemenea, votul împotrivă.

Musk a replicat dur, numind ISS și Glass Lewis ”teroriști corporatiști”. Într-o postare pe platforma X, el a afirmat: ”Tesla valorează mai mult decât toate celelalte companii auto la un loc. Ce alt CEO ați vrea să conducă Tesla? Dacă nu eu, nu o voi face.”

DECIZIE FINALĂ după mulți ani - FCSB pierde marca Steaua CITEȘTE ȘI DECIZIE FINALĂ după mulți ani - FCSB pierde marca Steaua

NBIM s-a opus și în trecut pachetelor de compensații uriașe pentru Musk. Anul trecut, fondul a votat împotriva reinstaurării pachetului salarial de 56 de miliarde de dolari al acestuia, după ce un judecător american îl anulase temporar. În cele din urmă, acționarii Tesla au aprobat planul.

Presa norvegiană a relatat ulterior schimburi de mesaje între Musk și Nicolai Tangen, directorul general al NBIM, în care Musk ar fi refuzat o invitație la cină la Oslo și i-ar fi transmis acestuia: ”Prietenii adevărați se cunosc după fapte.”

Elon Musk este în prezent cea mai bogată persoană din lume, cu o avere estimată la 504 miliarde de dolari, potrivit Forbes.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0851 -0.0014-0.03 %
1 USD4.4290 +0.0083+0.19 %
1 GBP5.7690 -0.0121-0.21 %
1 CHF5.4608 -0.0077-0.14 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite