Uzina din China a produs și exportat cea mai mare parte a mașinilor Tesla, în acest an. Berlin - doar 14% din producția globală a mărcii

Uzina din China a produs și exportat cea mai mare parte a mașinilor Tesla, în acest an. Berlin - doar 14% din producția globală a mărcii
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 4 iul 2023

Tesla a reușit să producă în acest an peste 900.000 de autoturisme și a vândut o bună parte din acestea, stabilind noi recorduri. Ponderea producției este însă semnificativ înclinată în favoarea uzinei din China, în care ritmul a ajuns la un nivel foarte mare comparativ cu fabricile din Europa și Texas.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacă ești client Tesla în Europa, ai șanse mari să cumperi un automobil fabricat în China, chiar dacă alegi popularul Model Y, care, teoretic, se produce în Berlin. Mai mult de jumătate din cele 920.508 autoturisme produse de compania americană în primele șase luni ale acestui an au fost fabricate în Gigafabrica din Shanghai, care și-a majorat producția în 2022.

Chiar dacă reprezentanții Tesla nu publică cifre detaliate din fiecare fabrică, informațiile transmise de Asociația Constructorilor Chinezi de Automobile arată că, la finalul lui 2022, în uzina din Shanghai erau produse puțin peste 54% din totalul mașinilor fabricate de Tesla la nivel global, în patru uzine, respectiv 710.900. Având în vedere că nu s-au produs modificări semnificative nici în Berlin, nici în Texas, reiese că în primele șase luni ale acestui an numai în fabrica din China s-au asamblat aproximativ 500.0000 de mașini, în timp ce restul de 420.000 s-a produs în celelalte trei uzine.

FOTO Toyota lansează în Europa noul Prius cu propulsie exclusiv PHEV CITEȘTE ȘI FOTO Toyota lansează în Europa noul Prius cu propulsie exclusiv PHEV

În Berlin, unde ritmul de producție a ajuns la aproximativ 5.000 de unități săptămânal, producția pe primele șase luni a fost de circa 127.000, ceea ce confirmă capacitatea actuală de maximum 260.000 de mașini anual. În Austin, Texas, ritmul este și mai scăzut, respectiv 4.000 de automobile pe săptămână, corespunzător unei producții semestriale de maximum 100.000 de automobile, puțin față de capacitatea proiectată de 500.000 de automobile anual.

Diferența până la 920.000 a fost produsă în fabrica de bază a companiei, Fremont, California, o uzină cumpărată de Tesla de la General Motors în 2010 și care are acum o capacitate de 650.000 de mașini pe an, dar funcționează cu un ritm de sub 8000 de mașini săptămânal, ceea ce înseamnă că în Texas au fost produse aproximativ 200.000 de mașini, o pondere de circa 20%  din totalul producției Tesla din acest an.

Cele patru uzine Tesla din lume au un mix de producție diferit. Singura în care sunt asamblate toate cele patru modele, S, X, 3 și Y, este cea din California, prima uzină a companiei. În China, sunt produse doar „vedetele” mărcii, Model 3 și Model Y, fabrica fiind inaugurată în 2019 și extinsă în 2022. Aici capacitatea planificată este de un milion de vehicule pe an, astfel că ambițiile lui Elon Musk de creștere vor putea fi susținute fără probleme. În Europa, uzina din Grunheide, Berlin, produce doar Model Y, cel mai vândut automobil electric de pe continent și lider al pieței generale în mai multe luni din acest an. În același timp, în Texas este fabricat de asemenea Model Y, dar unde producția ar putea fi acaparată de pickup-ul Cybertruck.

Dacia va participa la Dakar, cu doi piloți celebri la volan, inclusiv o femeie CITEȘTE ȘI Dacia va participa la Dakar, cu doi piloți celebri la volan, inclusiv o femeie

Tesla a anunțat rezultatele din trimestrul al doilea, cu un total de 466.140 de autoturisme livrate, un nou record trimestrial, care îl depășește pe cel din trimestrul 1 cu 44.000 de mașini, fiind cu 83% mai mare decât cel din urmă cu un an. Producția din perioada aprilie – mai a fost de 479.700 vehicule, cu 85,5% mai mare decât cea din urmă cu un an și cu aproape 40.000 de unități peste cea din trimestrul 1. Cu aceste cifre, Tesla se apropie de planurile lui Musk de a ajunge la două milioane de vehicule produse și vândute în acest an, după ce anul trecut a produs 1,36 milioane de vehicule și a vândut 1,31 milioane.

Conform calculelor Profit.ro, vânzările pe primele șase luni din acest an s-au ridicat la 889.000 de vehicule, fiind cu 57% mai mari față de anul trecut, iar producție a ajuns la 920.500 unități, respectiv o majorare de 63,2% comparativ cu semestrul 1 din 2022.

Atingerea noilor recorduri a fost posibilă cu costuri financiare importante, generate de reducerile de prețuri aplicate pentru toate modelele. Compania urmează să publice rezultatele financiare pe 19 iulie, dată la care vom putea afla cât de mult au afectat profitul reducerile de prețuri din acest an.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla germania
uzina tesla
fabrica model y
productie tesla china