Vânzările globale de vehicule și-au redus scăderea în iulie. Estimările arată un declin de 20% în acest an

Vânzările globale de vehicule și-au redus scăderea în iulie. Estimările arată un declin de 20% în acest an
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 19 aug 2020

Vânzările de automobile la nivel mondial au fost în luna iulie mai mici cu 6,8% față de luna similară din 2019, industria reușind astfel să reducă, tot mai mult, scăderea înregistrată în lunile de blocaj. Cu toate acestea, după șapte luni, declinul pieței globale de automobile rămâne mare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După șapte luni, vânzările de autovehicule la nivel global sunt cu 25% mai mici decât anul trecut, din cauza opririlor de producție și a închiderilor pe aproape toate piețele lumii a dealerilor, în primăvara acestui an, respectiv în primele luni ale anului, în China. Datele publicate de Automotive News arată că, în iulie, vânzările au continuat să-și revină, fiind raportate o rată anualizată de 86 milioane de vehicule livrate, în creștere față de luna trecută. Volumul total de vehicule vândute a fost puțin peste 7 milioane de vehicule, cu 6,8% mai puține decât în iulie anul trecut.

Pentru acest an, este prognozată o scădere de cel mult 20%, cu un volum ce se va situa în jurul valorii de 70 de milioane de unități, în timp ce producția va ajunge la aproximativ 71 milioane de untități.

Mercedes-Benz, acord de 1,5 miliarde dolari cu autoritățile din SUA pentru utilizarea de soft ilegal pe motoare diesel CITEȘTE ȘI Mercedes-Benz, acord de 1,5 miliarde dolari cu autoritățile din SUA pentru utilizarea de soft ilegal pe motoare diesel

Analiștii spun că este foarte dificil în acest moment să faci estimări privind evoluția piețelor, deoarece impactul pandemiei a fost diferit, iar ritmul de recuperare este de asemenea diferit.

Anul trecut, la nivel mondial, au fost vândute 91 de milioane de vehicule, din care 64 de milioane au fost autoturisme, după cum arată datele OICA, organizația constructorilor de automobile. Producția de vehicule la nivel modnial a fost de 91,7 milioane de unități. Recordul absolut al industriei auto a fost înregistrat în 2017, cu 96 de milioane de vehicule vândute și peste 97 de milioane produse.

În Europa, luna iulie a adus o scădere mică, 5,7%, ajutată intes și de programele de subvenționare. În zona de est a Europei, vânzările au fost chiar mai bune, cu o creștere de 17 procente. Prognozele pentru piața din Europa de vest, piața care a avut cea mai mare scădere din cauza pandemiei, din întreaga lume, arată că declinul anual ca fi de 24 de procente, la un volum total de circa 10,8 milioane de untiăți vândute la finalul lui decembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
vanzari auto
piata auto globala
declin industria auto