Vaticanul a încheiat un acord cu Volkswagen pentru înlocuirea întregului său parc auto

Vaticanul a încheiat un acord cu Volkswagen pentru înlocuirea întregului său parc auto
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 nov 2023

Vaticanul a anunțat semnarea unei înțelegeri cu producătorul german de autoturisme Volkswagen în vederea înlocuirii întregului parc auto al orașului-stat cu vehicule electrice până la sfârșitul acestui deceniu, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Prefectura Vaticanului nu a oferit detaliile financiare ale contractului însă a declarat într-un comunicat remis presei că acesta este unul pe termen mediu și lung și că implică atât mașini Volkswagen, cât și ale brandului Skoda deținut de compania germană, scrie Hotnews.ro.

Marcel Ciolacu: ANAF a început să-și facă treaba și să colecteze aproape de ținta asumată. În sfârșit, instituțiile statului încep să arate determinare împotriva celor care fraudează banii românilor. Am spus foarte clar că anul viitor nu vor fi taxe noi CITEȘTE ȘI Marcel Ciolacu: ANAF a început să-și facă treaba și să colecteze aproape de ținta asumată. În sfârșit, instituțiile statului încep să arate determinare împotriva celor care fraudează banii românilor. Am spus foarte clar că anul viitor nu vor fi taxe noi

Vaticanul a spus de asemenea că „acordul de parteneriat” cu Volkswagen Group este una dintre modalitățile prin care țintește să își atingă obiectivul pe termen lung ca orașul-stat, cea mai mică țară din lume, să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon și să se bazeze doar pe energie regenerabilă.

Parcul auto al Sfântului Scaun numără zeci de autoturisme, majoritatea de culoare albastru închis. Șoferii angajați de Vatican îi conduc pe oficialii Sfântului Scaun la evenimente din Roma, dar și din afara capitalei italiene. Parcul auto include de asemenea numeroase vehicule de mentenanță, grădinărit și livrări.

Reuters amintește însă că numeroși oficiali mai puțin importanți ai Vaticanului folosesc autoturismele proprii pentru a ajunge la locurile de muncă din interiorul orașului-stat din Roma.

Comunicatul remis de Sfântul Scaun cu privire la parteneriatul său cu Volkswagen anunță de asemenea construirea unei rețele de stații de încărcare a vehiculelor electrice atât în interiorul Vaticanului, cât și la alte proprietăți ale sale din capitala italiană.

FOTO ”Pe urmele Președintelui”: o agenție de turism profită de vizita lui Iohannis în Africa și își promovează inedit sejururile CITEȘTE ȘI FOTO ”Pe urmele Președintelui”: o agenție de turism profită de vizita lui Iohannis în Africa și își promovează inedit sejururile

Vaticanul vrea să își convingă angajații să treacă la autoturisme electrice

Vaticanul mai precizează că rețeaua va putea fi folosită de angajații săi și pentru a-și încărca autoturismele electrice private, o altă măsură menită să îi convingă să renunțe la mașinile cu motoare cu combustie internă.

Papa Fracisc este condus în prezent în interiorul Vaticanului într-un Ford Focus sau Fiat 500, ambele modele de bază, în condițiile în care acesta nu a vrut să folosească limuzinele antiglonț cu consum mare de carburant ale predecesorilor săi.

Din comunicatul remis miercuri nu a reieșit și dacă Volkswagen va construi și un „papamobil”, vehiculul special al Vaticanului pentru deplasările publice ale suveranului pontif în Piața Sfântul Pentru și țările pe care le vizitează. În prezent „papamobilul” folosit de papa Francisc este unul marca Mercedes.

În vârstă de 86 de ani, papa Francisc a făcut din protecția mediului unul dintre stâlpii pontificatului său, lansând numeroase apeluri pentru renunțarea la combustibilii fosili. Suveranul pontif a avertizat recent că lumea „se prăbușește” din cauza măsurilor insuficiente pentru a combate efectele schimbărilor climatice.

Anunțul făcut de Vatican privind electrificarea parcului său auto vine cu aproximativ două săptămâni înaintea summitului COP 28 privind schimbările climatice, găzduit de Emiratele Arabe Unite.

În cadrul summitului ce va avea loc între 30 noiembrie și 12 decembrie papa Francisc se va adresa liderilor mondiali.

viewscnt
Afla mai multe despre
vatican
volkswagen