VIDEO Cum va fi semnalizată limita de înălțime pentru Pasajul Unirii. Soluția anunțată acum de autorități pentru a nu mai fi accidente

VIDEO Cum va fi semnalizată limita de înălțime pentru Pasajul Unirii. Soluția anunțată acum de autorități pentru a nu mai fi accidente

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Profit.ro
Profit.ro
scris 20 ian 2023

Specialiști ai Universității Tehnice de Construcții București și ai Brigăzii de Poliție Rutieră, „cu zeci de ani de experiență în domeniul semnalizării și avertizării rutiere, au întocmit noul plan de măsuri suplimentare de semnalizare a înălțimii maxime admise de 3,5 metri, pentru circulația vehiculelor prin Pasajul Unirii”, transmite Primăria Sector 4.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform acestui document, în Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, la cele două intrări în pasajul rutier vor fi montate noi porți de presemnalizare a înălțimii maxime admise, ce vor fi corelate cu senzori electronici de măsurare a înălțimii, camere video și cu panouri informative de tip LED, arată Hotnews.ro.

FTX provoacă o nouă prăbușire pe piața criptomonedelor CITEȘTE ȘI FTX provoacă o nouă prăbușire pe piața criptomonedelor

Acestea, împreună cu porțile de gabarit cu semafor și cu noua semnalistică la sol (înființare de noi scuaruri și de benzi de circulație cu sisteme rezonatoare), vor crește exponențial gradul de siguranță în exploatarea acestui obiectiv de infrastructură rutieră și vor limita posibilitatea producerii unor incidente similare cu cele produse deja de la redeschiderea circulației în pasaj și până în prezent, potrivit PS4.

Cum va fi presemnalizat Pasajul Unirii: senzori, camere, panouri led și semafoare pentru a semnaliza înălțimea maximă admisă

  • Prima poartă de presemnalizare va fi montată chiar în apropierea intersecției cu bulevardul Mărășești, adică la aproximativ 160 de metri în fața porții de gabarit. Această construcție va fi reprezentată de un cadru metalic de forma literei L întoarsă, va purta semne de limitare a înălțimii maxime admise, precum și lanțuri atârnate până la 3,5 metri deasupra carosabilului, cu rol de avertizare sonoră de depășire a gabaritului.

Ca noutate, aceasta va avea în componență camere video și senzori electronici de înregistrare a depășirii de gabarit. În cazul depășirii limitei de înălțime, senzorii vor transmite informația către cea de-a doua poartă de presemnalizare.

TABEL Ziua și scumpirea. OMV Petrom a majorat prețul motorinei, concurența pe cel al benzinei CITEȘTE ȘI TABEL Ziua și scumpirea. OMV Petrom a majorat prețul motorinei, concurența pe cel al benzinei
  • A doua poartă de semnalizare va fi montată la aproximativ 130 de metri înaintea porții de gabarit. Poarta va purta, pe lângă semnele de limitare a înălțimii, panouri electrice de informare, pe care va fi afișat numărul de înmatriculare al vehiculului cu înălțimea mai mare de 3,5 metri, precum și traseul de urmat pentru a ieși de pe benzile de intrare în pasaj.
  • După primele două porți mai sus-menționate, va fi montată încă una, cu același rol de atenționare în privința limitării de înălțime, dotată cu lanțuri, camere video și senzori, care vor transmite informații referitoare la depășirea înălțimii maxime admise către noua poartă de gabarit, montată înainte de intrarea în tunelul rutier.

Noua poartă de gabarit va fi construită din metal, cu rolul fundamental de a opri orice vehicul cu o înălțime mai are de 3,5 metri. Aceasta va avea, pe lângă indicatoarele clasice cu inscripția limitei de înălțime, panouri de afișaj electronic și semafoare inteligente, care, în baza informațiilor transmise de senzorii porților de presemnalizare, vor afișa culoarea roșie timp de 10 secunde, la detectarea unei depășiri de gabarit. În acest interval, șoferul vehiculului agabaritic va fi avertizat vizual prin intermediul panourilor de tip led să nu-și continue călătoria și să utilizeze banda dedicată ieșirii din zona aferentă intrării în pasaj. Dacă șoferul nu se conformează, vehiculul se va opri propriu zis în poarta de gabarit!

Vor fi amenajate scuaruri de separare a sensurilor de circulație și vor fi trasate benzi rezonatoare

„Menționăm faptul că din punct de vedere structural cele două porți de gabarit aprobate încă din luna septembrie a anului trecut vor rămâne la fel, acesta fiind standardul pentru acest tip de semnalizare rutieră.

FOTO Primele fotografii-spion cu noua mașină care va fi fabricată la Craiova CITEȘTE ȘI FOTO Primele fotografii-spion cu noua mașină care va fi fabricată la Craiova

Pe același sens de mers, în completarea sistemelor mai sus menționate, la sol vor fi amenajate noi scuaruri de separare a sensurilor de circulație, vor fi trasate benzi rezonatoare și vor fi înființate benzi de circulație speciale pentru scoaterea vehiculelor agabaritice din zona dedicată intrării în pasaj”, transmite Primăria Sectorului 4.

Sensul de intrare în Pasajul Unirii dinspre Piața Universității către bulevardul Dimitrie Cantemir:

  • Pe lângă poarta de gabarit vor fi montate două porți de presemnalizare a înălțimii maxime admise, similare celor deja descrise, ce vor avea în componență lanțuri, camere video, senzori de măsurare a înălțimii și panouri de informare de tip led.

Foarte important de precizat este faptul că sistemul electronic de panouri de avertizare și semafoare ce va fi montat în următoarele 60 de zile, va putea fi folosit și în cazul unor posibile situații de urgență apărute în interiorul pasajului (incendii, inundații, accidente etc), mai transmite Primăria Sectorului 4.

Reabilitarea pasajului Unirii a costat 12 milioane de euro

Circulația prin Pasajul Unirii a fost redeschisă în luna septembrie 2022, după ce a fost închisă timp de două luni pentru lucrări de punere în siguranță a pasajului. Lucrările au fost făcute de Primăria Sectorului 4 și au costat 12 milioane de euro.

Pentru a crește vizibilitatea în tunel, au fost montate 498 de corpuri de iluminat și bandă LED pe o suprafață de 4 kilometri. Totodată, la suprafață au fost instalați 30 de stâlpi de iluminat precum și 150 de proiectoare (pe rampă), astfel încât, iluminatul în pasaj să devină un ghidaj de siguranță pentru șoferi.

Accidente după accidente după redeschiderea Pasajului Unirii

De la redeschiderea Pasajului Unirii, la începutul lunii septembrie, șase vehicule de mari dimensiuni au rămas blocate, fie în poarta gabaritică, fie în tunelul rutier.

FOTO Turcii câștigă unul dintre cele mai importante drumuri din România CITEȘTE ȘI FOTO Turcii câștigă unul dintre cele mai importante drumuri din România

În primele două zile de la inaugurare, două autocare s-au blocat în indicatorul pus înainte de intrarea în pasajul Unirii și care arată și verifică înălțimea maxim admisă.

Pe 8 septembrie, Pasajul Unirii, proaspăt reabilitat de Primăria Sectorului 4, a fost blocat de un TIR care a acroșat limitatorul de înălțime.

Apoi, pe 21 septembrie un camion a rămas blocat în Pasajul Unirii din București, după ce șoferul a ignorat limitatorul de înălțime și a forțat trecerea prin tunel, astfel că plafonul a fost deteriorat.

În 23 decembrie, o persoană a murit, iar alte 21 de persoane au fost rănite după ce un autocar cu aproape 50 de turiști greci au intrat în limitatorul de înălțime de la Pasajul Unirii din Capitală.

În luna noiembrie, Primăria Sectorului 4 a pus noi marcaje la intrarea în Pasajul Unirii, recent reabilitat, ca să atragă atenția șoferilor să nu depășească înălțimea maxim admisă, 3,5 metri. Măsura a fost luată după ce, de la deschidere, mai multe autocare au rămas blocate fiindcă nu au respectat limita de înălțime. Limitatoarele erau prevăzute cu indicatoare pe care este trecută înălțimea maximă admisă, iar bara transversală a noilor porți este prevăzută cu o serie de elemente de atenționare, sub forma unei „perdele metalice.”

viewscnt
Afla mai multe despre
pasajul unirii
limita inaltime