VIDEO Precon dă replica după ce ministrul Transporturilor a răbufnit pentru nesemnarea unui contract de autostradă: Suntem ca în Kafka. De ce blochezi un proiect extrem de important?

VIDEO Precon dă replica după ce ministrul Transporturilor a răbufnit pentru nesemnarea unui contract de autostradă: Suntem ca în Kafka. De ce blochezi un proiect extrem de important?
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 feb 2024

Asocierea Precon, acuzată de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru situația Subsecțiunii Chiribiș- Biharia a Autostrăzii Transilvania, transmite că a dorit și își dorește în continuare semnarea contractului de lucrări, în acest sens făcând toate demersurile legale necesare, inclusiv solicitând către CNAIR, în două rânduri, stabilirea datei la care se va semna contractul, fără a primi însă niciun răspuns.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Ca urmare a declarațiilor făcute în cadrul conferinței de presă organizată de CNAIR în data de 16 februarie 2024, în care s-a făcut referire la stadiul contractului 3C2 Biharia- Chiribiș, SC Precon Transilvania SRL dorește să prezinte cronologia procedurii de atribuire a acestuia, astfel:

VIDEO Start pentru reabilitarea liniei la tramvaiul corporatiștilor. Când va fi gata. \ CITEȘTE ȘI VIDEO Start pentru reabilitarea liniei la tramvaiul corporatiștilor. Când va fi gata. "Peste 2 ani și jumătate nu o să mai existe linii de tramvai nemodernizate în București."

    08.06.2023 – CNAIR a declarat câștigătoare oferta depusă de Asocierea Precon Transilvania SRL;

    19.06.2023 – Strabag SRL a formulat contestație împotriva Raportului procedurii 3C2;
    20.06.2023 – Construcții Erbașu SA a formulat contestație împotriva Raportului procedurii 3C2;
    08.08.2023 – CNAIR a solicitat prelungirea de către Asocierea Precon a garanției de participare cu valabilitate până în 01.11.2023;
    21.08.2023 – data începând cu care a devenit obligatorie semnarea de către CNAIR SA cu Asocierea Precon a contractului de lucrări, în conformitate cu prevederile legale incidente;
    22.08.2023 – Asocierea Precon a transmis CNAIR dovada prelungirii valabilității ofertei și a garanției de participare până în data de 01.11.2023;
    22.08.2023 – CNAIR SA a solicitat Asocierii Precon, comunicarea documentelor în vederea semnării contractului de lucrări;
    31.08.2023 – Asocierea Precon a comunicat documentele solicitate de CNAIR, în vederea semnării contractului;
    20.09.2023 – Asocierea Precon a solicitat CNAIR comunicarea datei stabilite pentru semnarea contractului;
    – 12.10.2023 – CNAIR a solicitat prelungirea de către Asocierea Precon a garanției de participare cu valabilitate până în 04.01.2024;
    17.10.2023 – Asocierea Precon a transmis CNAIR dovada prelungirii valabilității ofertei și a garanției de participare până în data de 04.01.2024;

TAROM, răspuns din conducere la întrebarea - Mai sunt rude în companie?: „Nu, nu, nu. Doamne ferește!” CITEȘTE ȘI TAROM, răspuns din conducere la întrebarea - Mai sunt rude în companie?: „Nu, nu, nu. Doamne ferește!”


    10.11.2023 – Curtea de Apel București a respins plângerea Strabag, a menținut Decizia CNSC și, implicit, Rezultatul procedurii prin care Asocierea Precon a fost declarată câștigătoare;
    29.11.2023 – Asocierea Precon a solicitat CNAIR comunicarea datei stabilite pentru semnarea contractului;
    12.12.2023 – CNAIR a solicitat prelungirea de către Asocierea Precon a garanției de participare cu valabilitate până în 04.03.2024;
    14.12.2023 – Asocierea Precon a transmis CNAIR dovada prelungirii valabilității ofertei și a garanției de participare până în data de 04.03.2023;
    08.01.2024 – Asocierea Precon a depus la CNSC contestație solicitând obligarea CNAIR la semnarea contractului de lucrări 3C2 – Biharia- Chiribiș;
    08.02.2024 – CNAIR a solicitat prelungirea de către Asocierea Precon a garanției de participare cu valabilitate până în 08.05.2024;
    13.02.2024 – Asocierea Precon a transmis CNAIR dovada prelungirii garanției de participare până în 08.05.2024.

FOTO&VIDEO Imagini în premieră - Aproape 1.000 muncitori chemați la cel mai dificil tronson de autostradă din istoria României, prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Imagini în premieră - Aproape 1.000 muncitori chemați la cel mai dificil tronson de autostradă din istoria României, prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați

Din cronologia prezentată mai sus reiese faptul că Asocierea Precon a dorit și își dorește în continuare semnarea contractului de lucrări 3C2 Biharia- Chiribiș, în acest sens făcând toate demersurile legale necesare, inclusiv solicitând către CNAIR, în două rânduri, așa cum am menționat anterior, respectiv în 22.08.2023 și 29.11.2023, stabilirea datei la care se va semna contractul, fără a primi niciun răspuns din partea CNAIR SA.

În acest context, Asocierea Precon s-a aflat în situația de a solicita CNSC emiterea unei decizii privind obligarea CNAIR la semnarea contractului de lucrări.

VIDEO - STB introduce noi metode de plată digitale pentru transportul public CITEȘTE ȘI VIDEO - STB introduce noi metode de plată digitale pentru transportul public

În acest sens, reiterăm dorința noastră de a semna acest contract cât de repede posibil, fiecare zi de întârziere în începerea proiectării și executării acestuia generând pierderi însemnate companiilor implicate în executarea obiectivului", transmite compania.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a răbufnit recent, într-o conferință de presă, pentru situația Subsecțiunii Chiribiș- Biharia a Autostrăzii Transilvania, arătându-se nemulțumit de unele blocaje juridice și de faptul că nu a fost încă semnat contractul pentru lucrări.

El susține că există temerea din partea constructorului câștigător că semnarea contractului i-ar anula alte procese cu statul.

VIDEO La solicitarea premierului Ciolacu, toate ministerele, inclusiv SPP-iștii care îl păzesc, vor utiliza automobile Duster CITEȘTE ȘI VIDEO La solicitarea premierului Ciolacu, toate ministerele, inclusiv SPP-iștii care îl păzesc, vor utiliza automobile Duster

„Situația trebuie să se deblocheze, suntem ca în Kafka. De doi ani este ca șoarecele și pisica. De ce blochezi un proiect extrem de important?”, a vociferat ministrul .

În vară, Grindeanu a anunțat că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru construirea Subsecțiunii Chiribiș- Biharia a Autostrăzii Transilvania. După semnarea contractului, Asocierea de constructori români, Precon Transilvania SRL– Citadina 98 SA, va avea la dispoziție 785,21 milioane de lei, fără TVA și 24 de luni pentru a construi această subsecțiune, a adăugat el atunci.

Ministrul Transporturilor a mai spus că procedura pentru semnarea contractului, finanțat din fonduri europene nerambursabile, va putea fi demarată peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.

Ulterior au și fost contestații. Curtea de Apel București a respins contestația Strabag.

viewscnt
Afla mai multe despre
sorin grindeanu
licitatie
autostrada transilvania