VW se așteaptă la o creștere a comenzilor și la economii de 10 miliarde de euro

VW se așteaptă la o creștere a comenzilor și la economii de 10 miliarde de euro
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 13 mar 2024

Grupul Volkswagen a prezentat situația financiară din 2023, în cadrul conferinței anuale, subliniind creșterea mare a veniturilor, bazată pe avansul vânzărilor, un rezultat care însă a fost umbrit de o scădere a marjei operaționale. Grupul urmărește o economie de 10 miliarde de euro până la sfârșitul anului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

VW Group a reușit să-și majoreze veniturile în 2023, până la 322,2 miliarde, șefii companiei confirmând astfel în conferința anuală rezultatele prezentate la începutul lunii. Prezentare a pus accent pe profitul operațional care a atins valoarea de 22,6 miliarde euro, respectiv 25,8 miliarde euro în valoare ajustată.

VIDEO Start la asfaltare pe Autostrada Ford. Turcii pot deschide un tronson mult mai devreme CITEȘTE ȘI VIDEO Start la asfaltare pe Autostrada Ford. Turcii pot deschide un tronson mult mai devreme

Oliver Blume, CEO VW Group, și Arno Antliz, CFO, au reamintit că 2023 a fost primul an în care au început să fie puse în practică măsurile de restructurare, dar a fost și un an în care au avut loc lansări importante.

Oliver Blume, CEO Volkswagen Group: „În 2023, am stabilit o bază solidă. Suntem conștienți de provocările noastre actuale și le abordăm riguros pentru a valorifica potențialul enorm al Grupului Volkswagen. Cu produse care inspiră, o strategie consecventă și cu un accent clar pe implementare, așteptăm cu nerăbdare anul financiar 2024. Grupul Volkswagen intră dintr-o poziție de forță în cursa lungă a transformării.”

VIDEO Parapete pe role, pe mai multe drumuri din România CITEȘTE ȘI VIDEO Parapete pe role, pe mai multe drumuri din România

La rândul lui, Arno Antlitz, CFO și COO al grupului, susține că reducerea costurilor va continua în 2024: „Într-un mediu provocator, Grupul Volkswagen a oferit rezultate solide în 2023. Acesta este ceea ce dorim să construim în acest an. Pentru a ne asigura că rămânem de succes în mod durabil, ne vom concentra în 2024 pe creșterea noilor vehicule, reducerea costurilor, utilizarea mai mare a sinergiilor în cadrul grupului și stabilirea unei poziționări regionale mai robuste, de asemenea, continuând să creștem profitabil în America de Nord.”

VW Group pregătește peste 30 de produse noi în 2024, cele mai așteptate fiind noile modele Audi și Porsche dezvoltate pe noua platformă premium PPE.

VW și-a majorat livrările în 2024 cu 12%, până la 9,24 milioane de vehicule, reușind să obțină venituri din vânzări de 322,3 miliarde euro și un profit operațional de 22,6 miliarde EUR, cu un profit după impozitare de 17,9 miliarde euro. Rentabilitatea operațională a vânzărilor s-a diminuat la 7,0 procente (8% valoare ajustată).

Fluxul net de numerar al Diviziei Auto a crescut la 10,7 miliarde EUR, iar lichiditatea netă în divizia Automotive, la 40,3 miliarde euro. Câștigul pe acțiune preferențială a crescut cu 2,26 EUR, până la 31,98 EUR (+%).

Primele prețuri pentru Dacia Spring facelift se întorc în timp 3 ani CITEȘTE ȘI Primele prețuri pentru Dacia Spring facelift se întorc în timp 3 ani

Compania spune că după un vârf al investițiilor în acest an, valoare lor începe să scadă, urmând să fie limitate l 170 de miliarde euro pentru intervalul 2025 – 2029. Direcțiile principale de investiții vor fi producția de baterii și platforme pentru vehicule electrice, dar și în producția de vehicule cu motoare hibride. Până în 2027, ponderea investițiilor ar trebui să se apropie de 11% din venituri.

În privința reducerilor de costuri, VW Group țintește un efect de peste 10 miliarde, până la finele acestui an, inclusiv prin optimizarea costurilor cu materialele și produsele, reducerea costurilor fixe și de producție și creșterea câștigurilor, atât în ​​vânzări, cât și post-vânzare.

Pe fondul lansărilor numeroase, compania așteaptă o creștere a comenzilor în Europa, inclusiv pe segmentul electric.

viewscnt
Afla mai multe despre
rezultate vw group
profit volkswagen
venituri vw