VW și-a vândut afacerea de car-sharing WeShare unui concurent

VW și-a vândut afacerea de car-sharing WeShare unui concurent
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 2 nov 2022

Compania de car-sharing WeShare, creată de Volkswagen cu ajutorul a mii de mașini electrice, pentru a acoperi piața de mobilitate estimată că va crește exponențial în anii ce urmează, a fost vândută de constructorul german unui concurent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității - Ediția a IV-a; parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Cu circa 2.000 de automobile electrice, WeShare a fost una dintre direcțiile în care VW a investit în speranța că va putea ocupa o cotă mare din piața de mobilitate, însă afacerea nu a reușit să crească la nivelul anticipat.

Din acest motiv, VW a decis să vândă afacerea celor de la Miles Mobility, care vor prelua toate cele 2000 de mașini și le vor integra lângă cele circa 9000 de vehicule cu combustie pe care le deținea deja. În plus, acordul cu constructorul german prevede achiziția a 10.000 de vehicule noi, Audi, SEAT, Cupra și VW, începând din 2023.

O companie aeriană reintră pe piața din România CITEȘTE ȘI O companie aeriană reintră pe piața din România

PE de altă parte, Volkswagen precizează că oferta Moles Mobility va fi integrată în viitoarea platformă de mobilitate pe care o dezvoltă pentru flota de vehicule Europcar, o companie cumpărată anul acesta.

Cele două companii au spus că nu divulgă prețul de transfer al afacerii.

„Noile servicii de mobilitate, cum ar fi abonamentele auto și car sharing, sunt la mare căutare. Un trend la care ne dorim să participăm și mai mult. Cu un partener puternic în calitate de operator al flotei și cu vehicule de la diferite mărci din Grupul Volkswagen, carsharing-ul va fi disponibil pentru și mai mulți clienți din toată gama.

Suntem foarte încântați că am găsit un partener perfect în MILES, a cărui ofertă poate fi rezervată prin intermediul platformei de mobilitate Volkswagen”, a declarat Christian Dahlheim, CEO al Volkswagen Financial Services AG, care reunește activitățile de mobilitate ale Volkswagen. Dahlheim a recunoscut însă că profitabilitatea WeShare nu a atins cotele planificate și estimările pentru anul viitoar nu erau optimiste.

Rețeaua Miles acoperă Berlin, Bonn, Düsseldorf, Duisburg, Hamburg, Köln, Munchen și Potsdam, iar din această toamnă și Bruxelles și Gent. WeShare operează în prezent aproximativ 2.000 de Volkswagen ID.3 și ID.4 complet electrice în locațiile din Berlin și Hamburg - cu un total de peste 200.000 de utilizatori. Flota MILES este formată în prezent din peste 9.000 de vehicule - din care aproximativ 70% provin de la Grupul Volkswagen.

ULTIMA ORĂ Nokian Tyres a decis să investească masiv în România, după ce a plecat din Rusia, Ciucă le-a promis finlandezilor ajutor de stat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Nokian Tyres a decis să investească masiv în România, după ce a plecat din Rusia, Ciucă le-a promis finlandezilor ajutor de stat

Oliver Mackprang, CEO MILES Mobility GmbH: „Electrificarea flotei este o piatră de temelie a strategiei MILES pe calea către transportul urban durabil. Odată cu achiziția WeShare și integrarea în ecosistemul MILES, facem un pas semnificativ în direcția bună.”

BMW și Mercedes-Benz au vândut la începutul acestui an afacerea de mobilitate pe care o creaseră prin fuzionarea diviziilor proprii, pe care le cumpăraseră de la partenrii anteriori. ShareNow a fost cumpărată de Stellantis, care a integrat-o în propria divizie de mobilitate Free2Move, prețul vehiculat pentru achiziție fiind de circa 100 de milioane de euro, pentru o companie care pierdea anual circa 200 de milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
weshare
car sharing
share now
miles