„În România, intenția noastră este să adresăm brandurile noastre către și mai mulți consumatori. Vedem că oamenii sunt interesați de tot mai multe produse de beauty și vrem să inspirăm și mai mulți consumatori din piața românească.
În același timp, considerăm că avem responsabilitatea de a educa publicul în legătură cu gesturi importante, cum ar fi protecția solară sau utilizarea refill-urilor și a altor inovații. Credem că putem continua să stimulăm piața de beauty din România”, a declarat Ioanna Christopoulou pentru Profit.ro.
Executivul spune că principalele motoare de creștere rămân skincare-ul, makeup-ul și haircare-ul.
„Ne vom concentra pe categoriile mari, care reprezintă baza businessului nostru. Am văzut că cele mai importante categorii sunt îngrijirea părului, machiajul, skincare-ul și parfumurile. Obiectivul nostru este să ajungem la și mai mulți consumatori cu rutine complete de beauty”, a spus șefa L'Oréal România.
Potrivit acesteia, România joacă deja un rol strategic în regiune și este unul dintre motoarele de creștere pentru Europa Centrală și de Est.
„Este cu siguranță un motor de creștere pentru Europa Centrală și de Est. Este o piață importantă ca populație și ca bază de consumatori adresabili. În ultimii ani, piața a crescut semnificativ, iar aceasta este și proiecția noastră pentru anii următori”, a afirmat Ioanna Christopoulou.
Șefa L'Oréal România spune că piața locală începe să se maturizeze și nu mai poate fi considerată o piață emergentă „pură”.
„Încă există potențial de creștere, însă, în anumite aspecte ale businessului, România începe să semene cu piețele europene mature. Nu aș cataloga-o drept o piață emergentă pură. Are încă foarte mult potențial în beauty, dar și un model de business mai matur”, a spus ea.
L'Oréal estimează că piața locală va continua să crească inclusiv pe fondul schimbărilor demografice.
„Vedem o populație care îmbătrânește, iar oamenii care înaintează în vârstă au nevoie de rutine mai complexe și mai extinse. În același timp, generațiile tinere intră din ce în ce mai devreme în consumul de produse de beauty”, a declarat executivul.
Totuși, apropierea de nivelul piețelor vestice va dura.
„Cred că mai avem un drum lung de parcurs. Vedem consumatori foarte sofisticați și implicați în beauty, dar și consumatori care nu sunt atât de implicați. Cred că va mai dura generații până când vom ajunge la nivelul de maturitate al unor piețe foarte dezvoltate”, a afirmat Ioanna Christopoulou.
Întrebată despre diferențele dintre segmentul premium și mass market, aceasta spune că piața locală este susținută atât de volume, cât și de premiumizare.
„Există un echilibru. Piața este susținută atât de volume și de atragerea unui număr mai mare de consumatori, cât și de premiumizare și sofisticare”, a spus ea.
Cele mai dinamice categorii din România rămân skincare-ul, makeup-ul și haircare-ul.
„Skincare-ul rămâne una dintre cele mai dinamice categorii. Makeup-ul a fost foarte dinamic în ultimele perioade, la fel și îngrijirea părului”, a declarat Ioanna Christopoulou.
Compania vede oportunități inclusiv pe segmentul de beauty masculin.
„În România, bărbații sunt foarte interesați de beauty și implicați în beauty”, a spus șefa L'Oréal România.
Simona Fîrtat, Corporate Affairs & Engagement Director L'Oréal România, afirmă că tendința este susținută în special de generațiile tinere.
„Este vorba despre generația tânără care vine din urmă. Generația tânără este mult mai interesată de beauty”, a declarat aceasta.
L'Oréal este prezentă în România de peste 20 de ani, are aproximativ 400 de angajați și un portofoliu local de 21 de branduri.
Grupul activează prin diviziile Consumer Products (L'Oréal Paris, Maybelline New York, Garnier, NYX Professional Makeup), L’Oréal Luxe (Lancôme, Yves Saint Laurent Beauté, Giorgio Armani Beauty, Prada Beauty, Valentino Beauty, Kiehl’s, Miu Miu), Professional Products (L'Oréal Professionnel, Kérastase) și Dermatological Beauty (La Roche-Posay, Vichy, CeraVe, SkinCeuticals)
La nivel global, L’Oréal este listată pe Euronext Paris și este cel mai mare grup de beauty din lume.
Europa reprezintă cea mai mare piață a companiei, iar skincare-ul este una dintre cele mai importante categorii din business-ul grupului atât la nivel global, cât și în România.
















