CEC Bank instalează peste 380 stații de plată SelfPay, care vor prelua o parte dintre atribuțiile casierilor

CEC Bank instalează peste 380 stații de plată SelfPay, care vor prelua o parte dintre atribuțiile casierilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mai 2018

CEC Bank va instala în unități din toată țara 382 stații de plată SelfPay, care vor prelua o parte dintre atribuțiile casierilor, clienții băncii putând astfel efectua operațiuni precum servicii de plată de tip reîncărcare electronică a cartelelor de telefon mobil, încasări contravaloare facturi, rațe, taxe și alte servicii. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Primele stații de plată au fost instalate în rețeaua CEC Bank din București, urmând ca procesul de extindere să continue la nivel național.

CEC Bank dispune de cea mai extinsă rețea teritorială, ce include 1.022 unități, din care 480 sunt situate în mediul rural.

CONFIRMARE Pegas lansează sistemul de bike sharing. Cum funcționează sistemul și cât va costa o cursă CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Pegas lansează sistemul de bike sharing. Cum funcționează sistemul și cât va costa o cursă

Rețeaua SelfPay cuprinde în prezent 3.000 de stații de plată, amplasate în peste 750 de localități din țara, iar la finalul anului 2018 va ajunge la 4.000, în creștere cu 38% față de anul 2017. 

Compania pune la dispoziția clienților circa 100 de servicii, printre care plăți facturi, rovinietă, rate credit, plăți întreținere, reîncărcare eletronică, plăți online, e-money, donații, bilete de tren și bilete la spectacole.

viewscnt
Afla mai multe despre
cec bank
self play