ANALIZĂ Iarna nu-i ca vara. Cazul energiei regenerabile, care, în nopțile fără vânt, poate acoperi doar 0,28% din consum

ANALIZĂ Iarna nu-i ca vara. Cazul energiei regenerabile, care, în nopțile fără vânt, poate acoperi doar 0,28% din consum
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 14 ian 2017

Iarna nu-i ca vara, mai ales în zilele fără vânt! Aceasta ar putea fi concluzia analizei structurii producției și consumului record de electricitate din acest început de an. Dacă vara presa raportează producții record de energie regenerabilă, energia regenerabilă reprezintă iarna o adevărată vulnerabilitate pentru sistemul energetic.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vineri, la ora 12:22, sursele mult hulite de activiștii ecologiști, cărbunele și hidrocarburile, erau responsabile pentru aproximativ 45% din energia electrică produsă în România, față de doar 14,79% energie produsă din resurse regenerabile. Și asta în condițiile în care vântul își făcea datoria, producând 1.374 Mw (13,39%). Parcurile fotovoltaice produceau doar 113 Mw (1,1%), iar energia produsă din biomasă 51 Mw (0,5%).

În comparație, în cursul zilei de 8 august 2016, de exemplu, din totalul de 8.335 de Mw produși, 1.495 Mw (17,9%) erau produsul parcurilor eoliene, 611 MW (7,33%) a celor fotovoltaice și 0,61 (sau 51 Mw) reprezentau energie produsă din biomasă. În total, 2.127 Mw (25% din producție sau 30% din consumul de 6.932 Mw înregistrat în acel moment).

ANALIZĂ Iarna nu-i ca vara. Cazul energiei regenerabile, care, în nopțile fără vânt, poate acoperi doar 0,28% din consum

Situația de vineri de la prânz este una fericită, dat fiind faptul că în mai multe regiuni ale țării bătea vântul. Pe 3 ianuarie, însă, în jurul orei 21, de exemplu, energia produsă fotovoltaic era practic 0, iar cea eoliană de doar 23 MW (în total 0,28% din totalul consumului înregistrat la acel moment). Pentru acoperirea consumului de 8.178 Mw, centralele pe cărbune erau nevoite să producă 2.538 de Mw, iar cele care utilizează hidrocarburi 1.962 Mw. În total, peste 55% din energia consumată în acel moment în România. Restul era asigurat de energia produsă hidro (3.064 Mw) și de sectorul nuclear (1.401 Mw).

Independența energetică a avut viață scurtă. Importul de gaze din Rusia a crescut cu 500% în primele 8 zile ale anului. Conflictul cu Ucraina ne poate afecta CITEȘTE ȘI Independența energetică a avut viață scurtă. Importul de gaze din Rusia a crescut cu 500% în primele 8 zile ale anului. Conflictul cu Ucraina ne poate afecta

Două sunt motivele pentru care energia regenerabilă reprezintă o vulnerabilitate a sistemului. În primul rând, ea tinde să aibă valori maxime în momente în care consumul de energie se află la niveluri minime (vara), și invers (poate avea niveluri reduse în vârfuri de consum - iarna). În al doilea rând, prețul subvenționat al energiei regenerabile are ca rezultat scoaterea de pe piață a surselor alternative, considerate poluante de autorități.

Surse de care însă, iarna, aceleași autorități au nevoie ca de aer. Este cazul cărbunilor, în legătură cu care Transelectrica se plângea într-o notă recentă, care a stat la baza Hotărârii de guvern adoptată joi, că “aprovizionarea centralelor pe cărbune din Oltenia și Hunedoara a fost îngreunată din cauza transportului dificil al cărbunelui”. Sau a păcurei, pe care aceleași autorități o “percep” ca fiind combustibilul de ultimă instanță, hotărârea adoptată joi vizând, în caz de urgență “trecerea centralelor pe combustibil alternativ (păcură) pentru siguranța funcționării atât a rețelei de transport de energiei electrică, cât și a rețelei de transport a gazelor naturale.” „Măsura s-ar aplica strict în situația în care România ar înregistra un deficit de gaze naturale”, susțin oficialii.

Iar acest moment nu ar putea fi unul prea îndepărtat, dacă iarna geroasă continuă, iar relațiile ruso-ucrainene nu se vor îmbunătăți, pentru a se asigura un export în condiții normale al gazului rusesc către Europa. În prezent, Rusia acuză Ucraina că fură din gazul destinat partenerilor europeni, iar Ucraina că Rusia vrea să ascundă prin aceste acuzații că a redirecționat gazul destinat statelor UE către populația autohtonă. Așa cum a arătat Profit.ro, importurile de gaze din Rusia s-au majorat de șase ori (cu 485%, mai exact) în primele 8 zile ale lui 2017 comparativ cu perioada similară a anului trecut, ca urmare a vremii geroase care a străbătut România și a reducerii producției celor doi mari producători autohtoni, Romgaz și OMV Petrom.

Dacă în perioada 1-8 ianuarie 2016 România importa un volum de gaze echivalent unei energii totale de 164,1 Mwh, în perioada similară a acestui an importurile au fost echivalente unei energii de 6 ori mai mare și anume 961,1 Mwh.

Raportat la evoluția din acest an, importul de gaze din Rusia s-a majorat într-o singură săptămână cu 62,2%.

RECORD Consumul de gaze a atins maximul ultimilor 27 de ani pe 7 ianuarie, prima zi a actualei perioade geroase CITEȘTE ȘI RECORD Consumul de gaze a atins maximul ultimilor 27 de ani pe 7 ianuarie, prima zi a actualei perioade geroase

Dacă pe 1 ianuarie, România importa volume de gaze echivalente unei energii de 102,5 Mwh, pe 8 ianuarie, prin cele două puncte de interconectare destinate importului, Medieșul Aurit și Isaccea Import, au intrat în România volume de gaz echivalente unei energii de 165,3 Mwh. Volumul importat pe 8 ianuarie reprezintă 22,2% din totalul consumului de 742 Mwh (din care 568,2 consumul clienților distribuitorilor, iar 174,5 Mwh - consumul clienților racordați direct la Sistemul Național de Transport - SNT).

Consumul de pe 8 ianuarie reprezintă un nou record istoric, depășindu-l cu 2,3 MWh pe cel de pe 7 ianuarie, prima zi a actualei perioade geroase, când, așa cum anunța Profit.ro, consumul de gaze naturale al României a atins maximul ultimilor 27 de ani (din decembrie 1989).

viewscnt
Afla mai multe despre
producție
consum
energie
pacura
carbuni
eoliana
solara