Aproape 90 de companii mari se angajează să reducă emisiile cu efect de seră, înainte de summitul ONU pentru climă

Aproape 90 de companii mari se angajează să reducă emisiile cu efect de seră, înainte de summitul ONU pentru climă
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 sep 2019

Aproape 90 de companii mari, din sectoare ca cel alimentar, cimentului și telecomunicațiilor, se angajează să reducă emisiile cu efect de seră, într-o nouă campanie de orientare a multinaționalelor spre un viitor cu un nivel redus de dioxid de carbon, au anunțat duminică organizatorii, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Avem nevoie în prezent ca mult mai multe companii să se alăture mișcării, dând un semnal clar că piețele se schimbă”, a afirmat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-un comunicat, citat de News.ro.

Coaliția numită We Mean Business a fost creată în luna iunie, cu un apel la acțiune din partea liderilor ONU, al companiilor și al societății civile. Primele 28 de companii și-au anunțat implicarea o lună mai târziu.

We Mean Business a anunțat că 87 de companii s-au alăturat inițiativei, acestea având o capitalizare de piață cumulată de peste 2.300 de miliarde de dolari.

FOTO Combinatul siderurgic din Galați, fostul Sidex, își schimbă numele și emblema CITEȘTE ȘI FOTO Combinatul siderurgic din Galați, fostul Sidex, își schimbă numele și emblema

Unele companii din coaliție au convenit să își reducă emisiile de carbon la zero până în 2050, între acestea aflându-se producătorul elvețian de alimente Nestle, compania franceză de materiale de construcții Saint-Gobain și producătorul francez de cosmetice L’Oreal.

Alte companii nu și-au asumat acest obiectiv, dar au arătat că își vor alinia operațiunile la obiectivul de a limita creșterea medie a temperaturii globale la 1,5 grade Celsius, prevăzută în Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

Între aceste companii se află grupul finlandez de telecomunicații Nokia, grupul francez de alimente Danone și producătorul britanic de medicamente AstraZeneca, a arătat We Mean Business.

Accelerarea schimbărilor climatice depășește așteptările, iar oamenii de știință afirmă că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse la jumătate în următorul deceniu, pentru a evita încălzirea catastrofală a vremii.

Cea mai scumpă tranzacție cu energie din România: Monsson Trading SRL a plătit un preț de 875 lei/MWh. Detalii vor fi anunțate la Profit Energy.forum CITEȘTE ȘI Cea mai scumpă tranzacție cu energie din România: Monsson Trading SRL a plătit un preț de 875 lei/MWh. Detalii vor fi anunțate la Profit Energy.forum

We Mean Business consideră că angajamentul asumat de companii mari, majoritatea europene și unele americane și asiatice, de a verifica în mod independent țintele privind emisiile va determina și alte companii să le urmeze exemplul.

Guterres consideră că sectorul privat are un rol major în asigurarea unor angajamente mai ambițioase la summitul pentru climă al ONU care va avea loc luni, la New York. Summitul are ca obiectiv să dea un impuls Acordului de la Paris, care anul viitor va intra într-o fază cruzială de implementare.

Reprezentanți ai unor companii precum grupul energetic danez Orsted, compania spaniolă de energie Iberdrola și compania germană de asigurări Allianz urmează să vorbească alături de oficiali ai guvernelor la reuniunea de o zi, potrivit unui proiect de program.

viewscnt
Afla mai multe despre
emisii cu efect de sera
onu
clima