Big Brother energetic. E.ON a instalat într-o comună din Arad un sistem de iluminat public inteligent, dotat cu camere de supraveghere

Big Brother energetic. E.ON a instalat într-o comună din Arad un sistem de iluminat public inteligent, dotat cu camere de supraveghere
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 mar 2019

E.ON a finalizat în județul Arad, comuna Frumușeni, primul proiect „smart street lighting“, prin care cei 2.700 de locuitori ai comunei arădene beneficiază de un sistem de iluminat public inteligent, dublat de un sistem de supraveghere video.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit E.ON, implementarea sistemului va conduce la “o reducere substanțială a consumului de energie electrică, precum și a emisiilor de CO2 și, desigur, la o economie semnificativă la bugetul local”.

Toate corpurile de iluminat stradal au fost înlocuite cu instalații LED, simultan cu montarea de camere de supraveghere pe stâlpii stradali.

“Noile sisteme LED vor putea fi echipate cu senzori care vor ajusta intensitatea iluminatului stradal în funcție de lumina exterioară, precum și cu senzori de mișcare, astfel încât să adapteze intensitatea luminii în funcție de traficul auto sau pietonal. În acest fel se realizează o economie consistentă de energie, ținând seama că în perioadele din noapte când nu există circulație pietonală sau auto intensitatea luminii este menținută la un nivel redus. Totodată, prin interconectarea lor cu camerele video montate pe stălpii de iluminat se va obține un beneficiu pe partea de creștere a siguranței locuitorilor pe domeniul public”, precizează un comunicat E.ON.

FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de \ CITEȘTE ȘI FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de "Elefantul Arab" vândut șeicilor din Kuweit

Compania are în vedere să extindă conceptul smart village la nivel național. Administrațiile locale care vor fi incluse în acest program vor beneficia din partea E.ON Energie România, atât de consultanță în implementarea soluțiilor de eficientizare a consumului de energie, a unor sisteme de energie decentralizată, cat și de facilitarea accesului la finanțare pentru realizarea acestor inițiative, precum și de proiecte la cheie pentru obiectivele identificate ca fiind fezabile. Între obiectivele vizate în cadrul proiectului se numără spitale, școli, sălile de sport aferente, sedii ale administrațiilor locale, sistemele de iluminat public stradal dar și alte categorii de obiective cum ar fi stațiile de purificare a apei.

Potrivit companiei, proiectul „smart street lighting” este cea de-a doua etapă a unui program mai amplu derulat de E.ON Energie România în comuna Frumușeni. Astfel, în luna iunie 2018, compania a finalizat lucrările de eficientizare a sistemelor de iluminat interior din imobilele care aparțin administrației publice locale. Instalarea noului sistem de iluminat duce la scăderea poluării rezultate în urma consumului anual de energie de la 0,63 t CO2 la 0,19 t CO2. Mult mai performante, noile corpuri de iluminat au un număr de ore de funcționare de peste 3 ori mai mare decât cele clasice.

În toate clădirile administrației publice, inclusiv în școala și grădinița din localitate, lumina este neutră albă, de 4000 K (Kelvin), imitând perfect lumina naturală percepută pe timp de vară între orele 11:00 – 15:00.

„Reducerea consumului, dar și a costurilor de mentenanță a rețelei, vor duce la diminuare semnificativă a facturii pentru iluminat public stradal. De altfel, proiectul smart village pe care l-am lansat în anul 2018 vizează, în perspectivă, și montarea de panouri fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie electrică al unor imobile aparținând adminstrațiilor publice locale”, a declarat Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România.

viewscnt
Afla mai multe despre
e.on
smart ligtning
big brother