Black Sea Oil & Gas (BSOG) a informat Curtea de Arbitraj de la Paris că își retrage toate pretențiile financiare de la statul român, au declarat pentru Profit.ro reprezentanți ai companiei.
BSOG a transmis într-o scrisoare care a ajuns și la oficialii români că își retrage „toate solicitările” invocate în instanță împotriva Agenției Naționale de Resurse Minerale (ANRM) și a Ministerului Finanțelor, arată Știripesurse.
Societatea de expoatare a resurselor naturale menționează în adresă că își retrage pretențiile financiare „fără prejudicii”.
Decizia a fost luată, susțin surse guvernamentale, după vizita în Statele Unite a premierului Marcel Ciolacu. Acționar majoritar al firmei Black Sea Oil & Gas este o mare companie americană, anume Grupul Carlyle, un fond de investiții. În vizita în SUA, premierul român a purtat discuții cu reprezentanții companiei pentru închiderea diferendului comercial.
În primăvară, ambasadoarea Statelor Unite la București, Kathleen Kavalec, i-a transmis premierului Ciucă, în cadrul unei întâlniri la care s-a discutat și despre investițiile energetice din Marea Neagră, că investitorii au nevoie de ″impozitare stabilă, previzibilă și transparentă″.
Întâlnirea a avut loc la scurt timp după ce, cum a relatat în premieră și în exclusivitate Profit.ro, compania americană Black Sea Oil&Gas (BSOG), alături de Petro Ventures Resources și Gas Plus Dacia, concesionarii perimetrului offshore de gaze naturale Midia din Marea Neagră, unde producția de gaze a debutat în vara anului trecut, au atacat în instanță contribuția de solidaritate de 60% pe profiturile ″excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, impusă la finalul anului trecut de Guvern prin ordonanță de urgență, în aplicarea unui Regulament UE din octombrie.
CITEȘTE ȘI FOTO iSTYLE a deschis primul magazin Apple Premium Partner în România. Vânzările retailerului au atins 111 milioane de euro în 2022. "A fost un an fascinant pentru noi."″Doamna ambasador Kathleen Kavalec s-a întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă. Ei au discutat despre oportunitățile de continuare a cooperării bilaterale și multilaterale, inclusiv în ce privește investițiile în Marea Neagră ale companiilor din domeniul energiei. Doamna ambasador a subliniat că <actualii și viitorii investitori au nevoie de un sistem de reglementări și de impozitare stabil, previzibil și transparent>″, a comunicat ambasada SUA.
Potrivit sursei citate, s-a discutat și despre eforturile României de a sprijini refugiații ucraineni în ultimul an, ambasadoarea Kavalec mulțumindu-i premierului Nicolae Ciucă pentru acestea. Cei doi lideri au subliniat și sprijinul ″neclintit″ pentru Ucraina în fața agresiunii ″neîntrerupte″ a Rusiei.
Sursă foto: Ambasada SUA la București
Petroliștii de la Midia au dat în judecată Guvernul, Ministerul Finanțelor și ANAF în contencios administrativ, obiectul acțiunii lor fiind ″excepție de neconstituționalitate″.
"BSOG a purtat discuții cu autoritățile române și ale UE pe tema aplicării proporționale și adecvate a taxei de solidaritate, ceea ce ar permite BSOG să continue, poate chiar să crească, producția de gaze naturale a României și astfel să contribuie la securitatea și independența energetică a țării. BSOG și partenerii săi au realizat demersurile juridice necesare pentru a-și proteja drepturile legale și pentru a se asigura că Ordonanța nr. 186/2022 este în conformitate cu legea, cu principiile propuse în Regulamentul UE privind contribuția de solidaritate și că încurajează creșterea producției de gaze într-un moment în care țara are cea mai mare nevoie", a declarat, pentru Profit.ro, CEO-ul BSOG, Mark Beacom.
BSOG este controlată de gigantul american de asset management Carlyle, ai cărui reprezentanți s-au întâlnit la rândul lor cu premierul Ciucă, în toamna anului trecut, înainte de adoptarea Regulamentului UE cu contribuția de solidaritate.