Bogdan Ivan, ministrul Energiei, după soluția găsită pentru sistemul de termoficare al Bucureștiului: Știm că așteptarea legitimă a oamenilor este una singură: „să vină căldura”. Situația actuală nu ține de lipsă de voință sau de nepăsare

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a declarat, după soluția găsită pentru sistemul de termoficare al Bucureștiului, că știe că așteptarea legitimă a oamenilor este una singură: „să vină căldura”, dar situația actuală nu ține de lipsă de voință sau de nepăsare ci de probleme tehnice și structurale vechi, care s-au acumulat și s-au agravat în timp.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, după soluția găsită pentru sistemul de termoficare al Bucureștiului: Știm că așteptarea legitimă a oamenilor este una singură: „să vină căldura”. Situația actuală nu ține de lipsă de voință sau de nepăsare

El a precizat că amplasarea a 24 de containere modulare pentru prepararea agentului termic, în zonele în care rețeaua are dificultăți și agentul termic ajunge cu probleme va asigura stabilitate și continuitate în perioadele critice.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunță o primă soluție pentru sistemul de termoficare al Bucureștiului, el arătând că, după analizele tehnice și discuțiile din ultimele zile, împreună cu primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, au adus din nou la aceeași masă ELCEN și Termoenergetica, pentru decizii care să producă efecte reale.

Dragoș Doru Cazan, numit director general al Administrației Apele Române CITEȘTE ȘI Dragoș Doru Cazan, numit director general al Administrației Apele Române

”Știm că așteptarea legitimă a oamenilor este una singură: „să vină căldura”. Situația actuală nu ține de lipsă de voință sau de nepăsare, ci de probleme tehnice și structurale vechi, care s-au acumulat și s-au agravat în timp. O primă soluție agreată este amplasarea a 24 de containere modulare pentru prepararea agentului termic. În zonele în care rețeaua are dificultăți și agentul termic ajunge cu probleme, vor fi amplasate aceste capacități modulare, care vor asigura stabilitate și continuitate în perioadele critice”, arată ministrul Energiei.

Bogdan Ivan precizează că aceste containere funcționează ca surse locale de producere a căldurii, sunt situate aproape de consumatori, pornesc rapid și reduc presiunea pe rețeaua principală, acolo unde pierderile sunt cele mai mari. Este o soluție practică și rapidă, menită să stabilizeze sistemul în perioadele de vârf.

El mai spune că, în paralel, Ministerul Energiei a asigurat finanțare, prin Fondul de Modernizare, pentru trei proiecte majore de investiții ale ELCEN, la CET București Sud, CET Progresu și CET Grozăvești.

”Aceste proiecte înseamnă capacități noi de cogenerare, producție reală suplimentară de energie electrică și termică, înlocuirea unor echipamente vechi și vulnerabile, creșterea siguranței și stabilității sistemului pe termen lung”, subliniază Ivan.

Ministrul Energiei mai arată că luni va avea loc o nouă întâlnire între ELCEN și Termoenergetica pentru a clarifica aspectele financiare și juridice legate de instalarea acestor containere, contractate prin Primăria Capitalei, Direcția Investiții.

Ministrul Energiei îi cere bani lui Bolojan pentru căldura bucureștenilor și craiovenilor CITEȘTE ȘI Ministrul Energiei îi cere bani lui Bolojan pentru căldura bucureștenilor și craiovenilor

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță, marți, că a fost găsită o primă soluție pentru problema căldurii și a apei calde în București.

Astfel, informează primarul după întâlnirea cu ministrul Energiei și repreznetanții Termoenergetica și ai Elcen, s-a convenit ca în zonele unde nu ajunge agentul termic, în perioadele deficitare, să fie amplasate 24 de containere modulare. „Acestea vor asigura un plus de stabilitate și continuitate în furnizarea căldurii, acolo unde rețeaua are dificultăți”, adaugă Ciucu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR4.8345 -0.0015-0.03 %
1 USD4.4605 +0.0081+0.18 %
1 GBP5.5100 -0.0432-0.78 %
1 CHF4.5979 -0.0002-0.00 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite