CA-ul Companiei Naționale a Uraniului a fost înlocuit in corpore înainte de inflamarea situației la mina Crucea

CA-ul Companiei Naționale a Uraniului a fost înlocuit in corpore înainte de inflamarea situației la mina Crucea
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 4 sep 2016

Ministerul Energiei, acționarul unic al Companiei Naționale a Uraniului (CNU), i-a înlocuit din funcții pe toți cei 5 membri ai Consiliului de Administrație ai companiei, în urma demisiilor acestora, la doar câteva zile înainte ca peste 80 de mineri de la mina de uraniu Crucea a CNU să se blocheze în subteran și să intre în greva foamei, în semn de protest față de planul de disponibilizări avut în vedere de minister la companie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, și-au dat demisiile și au fost înlocuiți din funcții administratorii Alexandru Pătruți, fost șef al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale - ANRM (care fusese numit membru în CA-ul companiei cu doar circa o lună și jumătate înainte), Ștefan Valeriu Ivan, Elena Popescu, Mihaela Preda și Laura Cristina Stanislav Bogdan.

În locul lor au fost numiți Aurora Negruț, inginer, șef serviciu și expert în Ministerul Energiei, care conduce și CA-ul Romgaz, Simona Mariana Tudor, inginer și consilier în Ministerul Energiei,  Daniela Gălățanu, inginer și consilier în Ministerul Energiei, Nicoleta Roxana Oprea, economist și consilier în Ministerul Energiei, precum și inginerul Sandu Mircea.

Cioloș: Petre Tobă să demisioneze de la Interne, altfel îi cer eu să plece! CITEȘTE ȘI Cioloș: Petre Tobă să demisioneze de la Interne, altfel îi cer eu să plece!

Schimbarea a fost efectuată la doar câteva zile înainte de inflamarea situației sociale la companie, aflată într-o stare financiară critică. Pe 7 august, 83 de mineri de la mina de uraniu Crucea, care aparține CNU, s-au blocat în subteran și au declanșat greva foamei, în semn de protest față de planul de disponibilizări avut în vedere de minister la companie.

Protestele au încetat după ce sindicaliștii de la CNU s-au întâlnit cu ministrul Energiei Victor Grigorescu și cu vicepremierul și ministrul Economiei Costin Borc, care le-au promis menținerea în activitate a CNU, inclusiv printr-un program de restructurare și eficientizare, valorificarea producției aflate pe stoc și asigurarea unor contracte pe termen lung, precum și respectarea drepturilor salariaților prevăzute de contractul colectiv de muncă.

În mai, Ministerul Energiei informa presa că noua conducere executivă a CNU, numită în ianuarie anul acesta, a înaintat procuraturii 3 sesizări privind fapte de natură penală care ar fi fost comise de către fosta conducere, constând în ascunderea nejustificată a unor informații față de auditorul financiar al companiei și de Consiliul de Administrație al acesteia, precum și în raportări incorecte față de Curtea de Conturi.

Banca Transilvania, singura companie listată la BVB care intră în componența indicelui STOXX Eastern Europe al Deutsche Boerse CITEȘTE ȘI Banca Transilvania, singura companie listată la BVB care intră în componența indicelui STOXX Eastern Europe al Deutsche Boerse

CNU, cu acordul acționarului unic, a decis în primăvară să închidă exploatarea zăcământului de uraniu de la Crucea, județul Suceava, care este în curs de epuizare. Compania urmează să deschidă o nouă exploatare de minereu de uraniu la Tulgeș - Grințieș, județul Neamț, însă deocamdată nu există surse de finanțate pentru acest proiect.

Circa 700 din cei 1.200 de angajați ai Companiei Naționale a Uraniului vor fi disponibilizați în acest an, după ce mina de uraniu Crucea-Botușana din județul Suceava se închide temporar, în condițiile în care CNU și-a pierdut singurul client, Nuclearelectrica, care a preferat să cumpere uraniu mai ieftin din Canada.

CNU a terminat anul 2015 cu pierderi de peste 138 milioane lei, invocând drept cauză a acestora provizioanele constituite pentru datoriile către bugetul de stat.. Până în anul 2011, activitatea de extragere și prelucrare a uraniului a fost subvenționată de stat în proporție de 55-75% din valoarea costului de producție. 

viewscnt
Afla mai multe despre
compania nationala a uraniului
cnu
uraniu
ministerul energiei
exploatare uraniu crucea-botusana
centrala nucleara de la cernavoda