Compania-mamă a grupului Electrica SA a obținut profit în 2021 din dividendele filialelor sale, deși grupul ca atare a raportat pierderi de peste jumătate de miliard de lei

Compania-mamă a grupului Electrica SA a obținut profit în 2021 din dividendele filialelor sale, deși grupul ca atare a raportat pierderi de peste jumătate de miliard de lei
scris 1 mar 2022

Electrica SA, compania-mamă a grupului omonim de furnizare, distribuție și producție de energie electrică listat la Bursă, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu aproape 49% din acțiuni, a înregistrat un profit net individual de aproape 322 milioane lei anul trecut, din dividendele care i-au fost plătite de filialele sale de furnizare și distribuție din câștigurile obținute în 2020.

La nivel consolidat, cu tot cu filiale, grupul Electrica SA a raportat pentru 2021 pierderi masive, de aproape 553 milioane lei, în principal ca urmare a scumpirii galopante a electricității pe piețele angro, pe care nu a putut să o transfere în prețurile percepute clienților finali, inclusiv din cauza legislației de plafonare a acestora și de compensare a facturilor.

FOTO Un convoi de tancuri rusești, care se întinde pe 64 de kilometri, se îndreaptă spre Kiev CITEȘTE ȘI FOTO Un convoi de tancuri rusești, care se întinde pe 64 de kilometri, se îndreaptă spre Kiev

Din profitul individual net de 321,8 milioane lei, entitatea juridică-umbrelă Electrica SA va distribui drept dividende acționarilor suma de circa 152,8 milioane lei, corespunzătoare unui dividend brut de 0,4500 lei/acțiune.

Astfel, cel mai mare acționar, Ministerul Energiei, cu 48,79% din capital, va încasa de la Electrica SA dividende de peste 76 milioane lei.

De astăzi, ANAF primește doar online cereri, înscrisuri sau alte documente. Persoanele juridice, asocierile, profesiile liberale, PFA, II, IF trebuie să utilizeze SPV CITEȘTE ȘI De astăzi, ANAF primește doar online cereri, înscrisuri sau alte documente. Persoanele juridice, asocierile, profesiile liberale, PFA, II, IF trebuie să utilizeze SPV

"Profitul net distribuibil la dividende este în sumă de 305.691.297 lei (profit net în cuantum de 321.819.884 lei, minus repartizarea la rezerva legală în cuantum de 16.128.587 lei). Din profitul distribuibil la dividende, o sumă de 152.798.852 lei este propusă a fi distribuită la dividende, ceea ce este echivalentul unei rate de distribuție a profitului distribuibil la dividende de 50%. Această deviație în afara intervalului prevăzut in Politica de Dividende, conform cîreia rata de distribuire a profitului la dividende se va situa între 65% și 100% din profitul net distribuibil în baza situațiilor financiare individuale auditate anuale, se datorează contextului de piață actual, caracterizat printr-o potențială creștere a nevoii de finanțare la nivelul Grupului, pentru a prefinanța schema complexă de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor pentru clienți stabilită prin OUG 118/2021, Legea 259/2021 și OUG 130/2021, în perspectiva extinderii acesteia", explică compania.

După cum a relatat Profit.ro, Electrica SA vrea să împrumute de pe piețele financiare până la 900 milioane lei în 2 ani, prin emisiuni de obligațiuni în lei sau valută, iar filiala sa de furnizare Electrica Furnizare intenționează să contracteze anul acesta împrumuturi bancare suplimentare pe termen scurt pentru finanțarea activității curente în valoare de până la 1,5 miliarde lei.

Ungaria refuză să accepte tranzit de arme spre Ucraina. Acum cererea vine spre România. Rusia amenință CITEȘTE ȘI Ungaria refuză să accepte tranzit de arme spre Ucraina. Acum cererea vine spre România. Rusia amenință

Emisiunile de obligațiuni ale Electrica SA ar urma să fie destinate refinanțării unui credit-punte de până la 750 milioane lei contractat de la Erste și Raiffeisen în noiembrie 2021, precum și finanțării proiectelor de investiții ale companiei.

"Din perspectiva realizării unei emisiuni de obligatiuni, avand in vedere tendinta actuala in care o serie de finantatori (banci comerciale, institutii financiare internationale) si de investitori (fonduri de pensii, firme de management al activelor) pun accent cu prioritate pe investirea in proiecte cu componenta de Guvernanta de Mediu si Sociala (Environment and Social Governance), se va lua in considerare faptul ca emisunile de obligatiuni sa fie realizate direct intr-o forma de obligatiuni verzi (“green bonds”) sau obligatiuni sustenabile (“sustainable bonds”), sau un mix al acestora, mai cu seama si pentru ca o astfel de abordare se imbina foarte bine cu strategia de crestere anorganica a grupului Electrica prin investitii in zona de productie de energie verde (parcuri fotovoltaice sau eoliene)", se arată într-un document al Electrica SA.

Revin spaimele războiului. Bursa românească pierde peste un procent, trasă în jos de acțiunile bancare CITEȘTE ȘI Revin spaimele războiului. Bursa românească pierde peste un procent, trasă în jos de acțiunile bancare

Potrivit sursei citate, pana la acest moment, Electrica a achizitionat patru companii de proiect, care detin impreuna un portofoliu de proiecte de productie de energie electrica din surse regenerabile cu o capacitate instalata proiectata de 284 MW, din care 163 MW in proiecte fotovoltaice si 121 MW intr-un proiect eolian.

"In plus, compania urmareste in continuare, in mod activ, potentiale noi oportunitati in acest domeniu. Operationalizarea acestor proiecte este un obiectiv prioritar pentru Electrica, acesta aflandu-se insa si sub influenta unor factori externi, cum ar fi volatilitatea inregistrata in ultima perioada de pietele relevante pentru acest tip de proiecte. In acest scop, Electrica va trebui sa asigure, incepand cu anul 2022, finantarea construirii proiectelor, pe masura ce acestea vor ajunge la stadiul final de dezvoltare", afirmă compania.

viewscnt
Afla mai multe despre
pierderi electrica sa
dividende electrica sa
investitii electrica sa
scumpire energie
plafonare preturi energie
compensare facturi energie