CONFIRMARE Licitația Transgaz de un miliard de lei pentru gazul de import necesar echilibrării SNT - anulată din lipsă de ofertanți

CONFIRMARE Licitația Transgaz de un miliard de lei pentru gazul de import necesar echilibrării SNT - anulată din lipsă de ofertanți
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 14 sep 2022

Licitația de un miliard de lei de achiziționare a serviciilor de echilibrare prin cumpărarea de gaze naturale din import a fost anulată de Transgaz din lipsă de ofertanți, confirmând scepticismul Profit.ro în momentul lansării acesteia. Dat fiind prețul oferit, Profit.ro estima că “este probabil ca licitația să aibă soarta celor de anul trecut”, când licitații similare au fost anulate ca urmare a faptului că nicio companie (trader) nu a fost interesată (nu s-a prezentat nici măcar un ofertant), deși adaosul era de 30%, nu de 16%, cât se precizează în caietul de sarcini pentru această ultima licitație realizată de Transgaz.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Un oficial Transgaz contactat de Profit.ro a confirmat că nici la ultima licitație, lansată în august de Transgaz și care a avut ca termen de depunere a ofertelor ziua de marți, 13 septembrie, nu s-a prezentat nimeni. Licitația va fi reluată însă, ca și anul trecut, susține acesta.

De ce este important: În sezonul de iarnă, gazul care intră în sistem provine din producția curentă, importuri și extrageri din depozite, care în prezent sunt în proporție de 78,4% pline (25,7 TWh). Cum, în prezent, producția curentă se situează la un nivel cu peste 100 GWh/zi peste cel al consumului (260 GWh/zi vs 150 GWh/zi), probabil că România va intra în iarnă cu peste 85% depozite pline (peste 28 TWh). Însă chiar dacă ar avea depozitele pline 100%, România tot ar avea nevoie de importuri, cel puțin în perioade cu vârf de consum, pentru a păstra în parametri funcționali Sistemul Național de Transport (SNT).

ULTIMA ORĂ Statul român va garanta 100% creditele străine, în primul rând americane, pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Statul român va garanta 100% creditele străine, în primul rând americane, pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă

Mai este important: Furnizorii achiziționează și depozitează de obicei doar o parte din gazul necesar alimentării clienților pe termen lung. Restul îl achiziționează în ziua respectivă sau cu o zi înainte de pe piețele spot. Dacă nu reușesc să acopere diferența, Transgaz intervine și echilibrează sistemul, furnizorul urmând a achita un preț de echilibrare, cu 10% peste cel spot.

Transgaz era dispus să achite, pentru cumpărarea de gaze naturale din import pentru perioada ianuarie-martie 2023, o sumă totală cuprinsă între 1,079 și 1,349 miliarde lei de pe o cantitate totală de gaze de 128 milioane mc sau 1,37 TWh, care putea fi suplimentată cu 25%.

Prețul de 788 lei/MWh oferit în august de Transgaz reprezenta prețul mediu ponderat calculat pentru tranzacțiile intrazilnice din perioada 25 iunie- 04 iulie 2022, de 679,29 lei/MWh, plus un adaos de disponibilitate livrare de maxim 16%. Compania a încercat în repetate rânduri și anul trecut să achiziționeze servicii similare, licitațiile fiind anulate ca urmare a faptului că nicio companie (trader) nu a fost interesată, la licitație neprezentându-se niciun ofertant, deși adaosul era de 30%, nu de 16%. Profit.ro remarca faptul că luni, 8 august, prețul intraday de pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) era de 707,7 lei/MWh, cu 4,2% peste cel estimat de Transgaz în caietul de sarcini. Iar ultima tranzacție cu gaz cu furnizare în primul trimestru al anului viitor s-a realizat pe 7 iulie la un preț de 863 lei/MWh, cu 183,71 lei/MWh sau 27% peste prețul estimat de Transgaz și cu 75 de lei/MWh sau 9,5% peste prețul de 788 lei/MWh, cu tot cu adaosul de 16%. În aceste condiții, este probabil ca licitația să aibă soarta celor de anul trecut, era concluzia din august a Profit.ro.

FOTO Un proiect inedit de producere a energiei fotovoltaice a fost lansat în portul Constanța CITEȘTE ȘI FOTO Un proiect inedit de producere a energiei fotovoltaice a fost lansat în portul Constanța

În prezent, prețul intraday pe BRM a urcat la 897 lei/MWh, cu aproape 200 de lei peste prețul fără adaos și cu 110 lei/MWh mai mare decât cel incluzând și adaosul de 16%, estimate de Transgaz în caietul de sarcini. În aceste condiții nu miră pe nimeni faptul că niciun trader nu s-a declarat interesat de licitația Transgaz.

În plus, compania ar putea avea probleme să găsească ofertanți și ca urmare a unor prevederi a recent adoptatei Ordonanțe de Urgență 119 de modificare a legislației de temperare a prețurilor, intrată în vigoare de la 1 septembrie.

Potrivit noi adoptate ordonanțe, Guvernul i-a obligat la plata contribuției de solidaritate și pe traderi, nu numai pe cei autohtnoni, dar și pe cei străini care acționează pe piețele locale angro, dar nu sunt înregistrați în nici un fel în România, operând strict pe baza unei aprobări date de ANRE. În plus, nerezidenții vor trebui să constituie o garanție de 1 milion de euro pentru plata contribuției, prin scrisoare bancară sau cash colateral.

Premierul Nicolae Ciucă face apel la populație să reducă risipa de energie electrică CITEȘTE ȘI Premierul Nicolae Ciucă face apel la populație să reducă risipa de energie electrică

Adaosul este necesar pentru că Transgaz nu semnează propriu-zis un contract de cumpărare gaze, ci unul de furnizare servicii de echilibrare, rezervându-și dreptul de a nu apela la o parte din cantitățile prevăzute în caietul de sarcini. Transgaz “nu este obligată să solicite prestare de servicii de echilibrare pe durata contractului, în situația în care produsele standardizate pe termen scurt oferă răspunsul necesar pentru a menține rețeaua de transport în limitele sale operaționale sau în prezența unei lichidități în ceea ce privește produsele standardizate pe termen scurt”, prevede documentul.

Recordul zilnic al extragerilor din depozite se situează la 280-300 GWh. Dacă adăugăm și o producție internă de 260 GWh/zi (cu tot cu producția suplimentară a BSOG din Marea Neagră, care probabil ca va compensa declinul natural al producției Romgaz și, mai ales, Petrom), ar rezulta 540-560 GWh/zi. Iar consumul pe timp de iarnă se situează în mod normal (nu în perioade geroase cu vârf de consum) la 650-700 GWh/zi. Din "fericire", prețurile ridicate au redus consumul, în special cel industrial, cu 13% în prima jumătate a anului. În plus, extracții din depozite de peste 280 GWh/zi pot fi efectuate doar câteva zile consecutive, după care presiunea din depozite scade.

Cum iarna viitoare, furnizarea de gaz, în special rusesc, este incertă, Transgaz se vede nevoit să semneze un contract de import de servicii de echilibrare pentru a fi sigură că dispune de gazul necesar asigurării funcționării sistemului.

“Dacă în perioadele de cerere maximă (ianuarie - martie) sursele de gaze din producția internă și din depozitele de înmagazinare gaze naturale sunt exploatate la maxim și cantitățile de gaze achiziționate de pe burse ca și produse standardizate pe termen scurt nu acoperă necesarul de gaze care să mențină SNT în limite operaționale atunci singură sursă disponibilă pentru menținerea SNT în Iimite operaționale este din import”, explică Transgaz.

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz
snt
echilibrare
import
gaze