ENEL - Investiții de 210 miliarde euro pentru a devansa cu 10 ani atingerea de zero emisii

ENEL - Investiții de 210 miliarde euro pentru a devansa cu 10 ani atingerea de zero emisii
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 nov 2021

Enel va investi 210 miliarde de euro pentru a putea devansa cu 10 ani termenul de atingere a angajamentului zero emisii, în 2040 în loc de 2050, atât pentru emisiile directe, cât și pentru cele indirecte.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În urma acestor investiții, valoarea creată de Grup pentru clienți este așteptată să aducă o reducere cu până la 40% a cheltuielilor acestora cu energia, alături de o reducere cu până la 80% a amprentei acestora de CO2 până în 2030.

CEO-ul grupului italian, Francesco Starace, a anunțat că Enel se așteaptă să mobilizeze investiții totale de 210 miliarde de euro între 2021 și 2030, din care 170 de miliarde de euro sume alocate direct de către Grupul Enel (+6% față de Planul anterior) și 40 de miliarde de euro prin parteneri.

Între 2020 și 2030, profitul operațional înainte de impozitare, depreciere și amortizare (EBITDA) al grupului este așteptat să crească cu o rată agregată de creștere anuală de 5%-6% („CAGR”), în timp ce profitul curent net al grupului este așteptat să crească cu o rată CAGR de 6%-7%.

Cum să-ți optimizezi site-ul web CITEȘTE ȘI Cum să-ți optimizezi site-ul web

În 2024, EBITDA curent al Grupului este așteptat să ajungă la 21,0 - 21,6 miliarde de euro, față de valoarea estimată în 2021, de 18,7 - 19,3 miliarde de euro. Profitul curent net al Grupului este așteptat să crească la 6,7 - 6,9 miliarde de euro în 2024, față de nivelul prevăzut în 2021, de 5,4 - 5,6 miliarde de euro.

Politica de dividende a Enel pentru această perioadă rămâne simplă, previzibilă și atractivă. Se așteaptă ca acționarii să primească un dividend fix pe acțiune („DPS”) care este așteptat să crească cu 13%, până la 0,43 euro/acțiune, între 2021 și 2024.

Creșterea planificată a profitului, coroborată cu randamentul de referință a dividendelor, este așteptată să genereze o rentabilitate totală de circa 13% în 2022-2024.

Enel este una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa, produce energie cu o capacitate instalată de circa 89 GW, distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri către 75 de milioane de utilizatori finali. Divizia de energii regenerabile a Enel, Enel Green Power, este cel mai mare jucător privat în domeniul energiei regenerabile și operează centrale cu o capacitate instalată de circa 50 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, America, Africa, Asia și Oceania.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel
strategie
ecologie
emisii zero