Energy Holding, unul dintre cei mai importanți traderi din energie, notoriu prin scandalul Băsescu-Tăriceanu-Buzăianu, prezintă afacerile din anul anterior intrării în insolvență: zero

Energy Holding, unul dintre cei mai importanți traderi din energie, notoriu prin scandalul Băsescu-Tăriceanu-Buzăianu, prezintă afacerile din anul anterior intrării în insolvență: zero
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 3 aug 2017

Energy Holding, unul dintre cei mai importanți traderi din energie, intrat în insolvență în luna mai a acestui an, informație anunțată în premieră de Profit.ro, și-a prezentat acum bilanțul pe anul trecut: cifră de afaceri zero și o pierdere de aproape 13 milioane lei, în condițiile în care în 2015 avea afaceri de peste 193 milioane lei. Profit.ro a prezentat recent un document în care compania, intrată în atenția opiniei publice în 2007, când președintele Traian Băsescu l-a acuzat pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că susține afacerile "băiatului deștept" Bogdan Buzăianu, își explică insolvența prin denunțarea unilaterală a contractului cu furnizorul principal, Hidroelectrica, și este arătat că traderul se afla în stare de insolvabilitate încă din decembrie 2016.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

În 2015, traderul a avut pierderi de 11,9 milioane lei.

Cererea de insolvență a fost depusă după ce, în luna ianuarie, compania a pierdut, la Curtea de Apel București, procesul în care solicita companiei de stat Hidroelectrica despăgubiri de 250 milioane euro pentru denunțarea contractului de vânzare de energie.

 

 

Bogdan Buzăianu, cetățean elvețian și supranumit "cel mai mare băiat deștept" din energie, este, conform news.ro, finul fostului ministru al Economiei din perioada 2000-2004, Dan Ioan Popescu. El a înființat compania Energy Holding în anul 2000. Aceasta a fost preluată în 2006 de banca elvețiană Societe Bancaire Privee (SBP) cu sediul în Geneva. Din 2009, acționar majoritar a devenit firma BV Marken Investment & Trading MIT, înregistrată în Olanda, cu 95% din acțiuni.

În 2013, firma cipriotă Energy Holding Cyprus Limited, care deținea până atunci 5% din capitalul Energy Holding, a ajuns acționar majoritar, cu peste 99% din titluri, printr-o majorare de capital constând în convertirea în acțiuni a unei creanțe de aproape 48 milioane dolari asupra Energy Holding.

În septembrie 2016, compania Energy Holding a fost pusă sub acuzare, de procurorii Parchetului Curții de Apel București, pentru delapidare și evaziune fiscală, printre acuzații fiind și achiziția de terenuri la prețuri supraevaluate de la omul de afaceri Said Baaklini și de la o altă persoană.

Cu o lună înainte, în august anul trecut, ANAF a instituit sechestru asupra mai multor bunuri ale companiei, respectiv un avion de tip business jet marca Bombardier Challenger CL-600 estimat la 27,4 milioane lei (circa 6 milioane euro), o șalupă sport Gladiator 36T (estimată la circa 690.000 lei), precum și trei autoturisme, mărcile Mercedez Benz (an fabricație 2011, estimat la 478.409 lei), Skoda Superb (2012, 115.387 lei) și Skoda Octavia (2012, 70.700 lei).

EXCLUSIV Centrala din Cernavodă, asigurată prin negociere fără licitație cu Nuclear Risk Insurance din Marea Britanie, pentru 1,5 miliarde dolari CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Centrala din Cernavodă, asigurată prin negociere fără licitație cu Nuclear Risk Insurance din Marea Britanie, pentru 1,5 miliarde dolari

Potrivit termene.ro, la 31.12.2016, Energy Holding avea datorii restante la bugetele statului în sumă totală de circa 12,6 milioane lei. În 2015, compania a înregistrat pierderi de 11,9 milioane lei, la o cifră de afaceri de 193,2 milioane lei. De altfel, Energy Holding a raportat pierderi în fiecare din anii intervalului 2011-2015, suma totală a acestora ridicându-se la peste 249 milioane lei, cea mai mare fiind consemnată în 2012, anul rezilierii contractului cu Hidroelectrica - peste 156 milioane lei. În anii anteriori, cu profit, cel mai mare câștig net a fost raportat în 2008, de aproape 90 milioane lei. 

Hidroelectrica s-a aflat în insolvență din 20 iunie 2012 până în 21 iunie 2016, însă în două faze, pentru că în perioada iunie 2013 – februarie 2014 a ieșit din procedura judiciară.

După intrarea în insolvență, Hidroelectrica a denunțat contractele de vânzare de energie electrică încheiate cu firmele așa-numiților "băieți deștepți" din energie, în condiții dezavantajoase pentru companie, la prețuri sub costurile producătorului de energie hidro. Potrivit administratorului judiciar al Hidroelectrica din perioada insolvenței, Euro Insol, contractul cu Energy Holding a provocat companiei de stat pierderi de peste 1,4 miliarde lei în perioada 2006-2012.

"La data deschiderii procedurii insolvenței, Hidrolectrica era parte într-un număr de 11 contracte bilaterale de furnizare a energiei electrice, extrem de păguboase pentru societate și care nu puteau fi reziliate de Hidroelectrica din cauza clauzelor extrem de dezavantajoase. Aceste contracte bilaterale au generat în perioada 2006-2012 o pierdere financiară de peste 4,87 miliarde lei (aproximativ 1,1 miliarde euro). Toate aceste contracte erau prelungite prin acte adiționale mult anterior datei de expirare (cu aproximativ 5 ani înainte), ajungându-se la situatia în care cele mai importante contracte din punct de vedere al cantității de energie livrată (7.222.305 MW cantitate livrată în 2011 dintr-un total de 12.891.972 MW livrați prin contracte bilaterale, reprezentând deci o pondere de aproximativ 56%) cum erau cele încheiate cu Energy Holding, Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie și Alro SA, sa fie prelungite până în anul 2018 sau chiar 31.12.2019", se arată într-un comunicat recent al Euro Insol.

În acest an au mai intrat în insolvență Transenergo Com și KDF Energy, iar pentru Arelco Power, cum a anunțat recent Profit.ro, a fost aprobat falimentul de către creditori.

viewscnt
Afla mai multe despre
energy holding
insolventa
hidroelectrica