Euro Insol: Tribunalul de la Geneva a stabilit că denunțarea contractului dintre Hidroelectrica și EFT a fost legală

Euro Insol: Tribunalul de la Geneva a stabilit că denunțarea contractului dintre Hidroelectrica și EFT a fost legală
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 ian 2018

Tribunalul Arbitral de la Geneva a decis că denunțarea contractului încheiat de producătorul de energie Hidroelectrica cu traderul de energie EFT AG a fost legală, a anunțat joi fostul administrator judiciar al companiei, Euro Insol.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Prin hotărârea parțială din decembrie 2017, Tribunalul Arbitral a stabilit că denunțarea contractelor de către administratorul judiciar al Hidroelectrica în anul 2012 a fost legală, reconfirmând astfel implicit toate hotărârile instanțelor naționale pronunțate în litigiile cu societățile EFT. Tribunalul arbitral l-a audiat, in cursul anului 2016, și pe dl av. dr. Remus Borza, practicianul coordonator la acel moment al Euro Insol, care a explicat mecanismele de încheiere și derulare a contractelor de vânzare de energie precum și pierderile cauzate Hidroelectricii, situație care a impus denunțarea acestor contracte”, se arată în comunicat.

La finalul lunii decembrie 2017, Hidroelectrica a obținut un succes important în fața unei instanțe arbitrale internaționale, după ce a câștigat în fața instanțelor românești toate litigiile generate de denunțarea de către administratorul judiciar a contractelor de furnizare energie electrică încheiate cu traderii de energie în perioada 2003 – 2011, a anunțat compania, potrivit News.ro.

DOCUMENT Complexul Energetic Oltenia vrea să împrumute un sfert de miliard de lei cu garanția statului pentru a prelungi viața blocului 5 Rovinari, pus în funcțiune în regimul Ceaușescu CITEȘTE ȘI DOCUMENT Complexul Energetic Oltenia vrea să împrumute un sfert de miliard de lei cu garanția statului pentru a prelungi viața blocului 5 Rovinari, pus în funcțiune în regimul Ceaușescu

”Tribunalul Arbitral de la Geneva a stabilit că denunțarea contractului încheiat de Hidroelectrica cu traderul de energie EFT AG a fost perfect legală, iar această hotărâre este de o importanță excepțională, constituind chiar o premieră în jurisprudența instanței de la Geneva, din perspectiva faptului că legea aplicabilă litigiului a fost legea elvețiană, nu legea română”, se arată în comunicat.

Hidroelectrica a intrat în insolvență în iunie 2012, pe fondul unei secete extreme, a acumulării unor datorii de peste 4 miliarde lei și a degradării situației financiare, în contextul unor pierderi de aproape 700 milioane lei pe exercițiile financiare 2011- 2012 și a unei trezorerii nete negative de 763 milioane lei.

”La data deschiderii procedurii, Hidroelectrica era parte în 11 contracte bilaterale încheiate cu traderii de energie (între care și două societăți din grupul EFT), prin care energia era vândută sub costul de producție și la jumătate față de prețul pieței”, se arată în comuncat.

Conform analizei administratorului judiciar, pe contractele încheiate cu traderii din grupul EFT Hidroelectrica a înregistrat o pierdere de 502 milioane lei doar în perioada 2006-31 mai 2012, motiv pentru care toate contractele și convențiile încheiate cu EFT au fost denunțate începând cu august 2012.

viewscnt
Afla mai multe despre
euro insol
eft
hidroelectrica