EXCLUSIV Fondatorii Martifer intră puternic, cu sute milioane euro, pe piața de energie regenerabilă din România, după ce au vândut divizia de energie solară familiei care deține Auchan, Decathlon, Leroy Merlin. Și noile proiecte pot fi preluate

EXCLUSIV Fondatorii Martifer intră puternic, cu sute milioane euro, pe piața de energie regenerabilă din România, după ce au vândut divizia de energie solară familiei care deține Auchan, Decathlon, Leroy Merlin. Și noile proiecte pot fi preluate

Carlos Martins, unul dintre fondatorii Martifer și ai Solarealize

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 8 apr 2024

Fondatorii grupului portughez Martifer, cu afaceri în construcții și energie, pregătesc investiții de circa 300 de milioane de euro în construcția și echiparea a 7 parcuri fotovoltaice din România, prin intermediul Solarealize, afacere apărută după ce divizia Martifer Solar a fost vândută familiei franceze Mulliez, care controlează lanțurile Auchan, Decathlon și Leroy Merlin, potrivit surselor Profit.ro. Noile proiecte ar putea fi preluate tot de familia franceză.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Antreprenorii portughezi Henrique Rodrigues, Silvério Pereira și Carlos Martins - ultimul fiind președinte și acționar principal al grupului portughez Martifer - au pus bazele grupului Solarealize cu gândul să se dezvolte puternic pe sectorul energiei fotovoltaice.

Grecii de la PPC au început să trimită notificări către clienții din România, foști la Enel CITEȘTE ȘI Grecii de la PPC au început să trimită notificări către clienții din România, foști la Enel

Aceiași antreprenori au fondat și Martifer Solar, unul dintre pionierii pieței de energie regenerabilă din România și din Europa. În 2016, această afacere a fost cumpărată de Voltalia, compania familiei Mulliez, una dintre cele mai bogate din Franța, care controlează lanțurile Auchan, Decathlon și Leroy Merlin.

Martifer a obținut în 2007 unul dintre primele avize tehnice de racordare (ATR) pentru un parc de energie regenerabilă din România, de o mărime mai mare, și au construit parcul eolian Babadag 1 și 2 din Tulcea, cu o capacitatea instalată de 42 MW, aflat încă în portofoliul său.

Reacția OMV Petrom după asaltul declanșat de inspectorii ANPC asupra benzinăriilor CITEȘTE ȘI Reacția OMV Petrom după asaltul declanșat de inspectorii ANPC asupra benzinăriilor

„Solarealize a intrat în activitate investițională serioasă în 2020, pe al doilea val al sectorului fotovoltaic. În România, compania este activă în sectorul fotovoltaic, având astăzi 7 proiecte în diferite faze de dezvoltare. Puterea totală instalată a acestora este de circa 600 MWp.

Patru dintre aceste proiecte au obținut deja avizul tehnic de racordare și doar unul dintre ele este pregătit de construcție și pe cale să înceapă lucrările în 2024. Estimăm astăzi aproximativ 300 de milioane de euro investiții totale în construcție și echipamente pentru aceste parcuri“, au transmis pentru Profit.ro reprezentanții Solarealize.

EXCLUSIV FOTO Proprietarii Dedeman, avizați să demoleze Vama Chitila CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Proprietarii Dedeman, avizați să demoleze Vama Chitila

Trei dintre aceste proiecte au fost aprobate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Profit.ro a scris că Solarealize a ajuns deja la un acord cu Voltalia pentru a vinde proiecte fotovoltaice dezvoltate în România.

Voltalia este listată pe Bursa de Valori de la Paris și controlată, în proporție de 71,3%, de Voltalia Investment, companie controlată, la rândul său, de familia Mulliez.

ULTIMA ORĂ Gabriel Resources anunță, după ce a pierdut procesul cu România pentru Roșia Montană, că nu mai are bani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Gabriel Resources anunță, după ce a pierdut procesul cu România pentru Roșia Montană, că nu mai are bani

Asociația Familială Mulliez, care controlează aproape tot imperiul de retail al grupului Auchan, a fost fondată în 1955 de Gerard Mulliez, al optulea cel mai bogat om din Franța, cu o avere estimată la 20 miliarde de euro în 2023 de către revista franceză Challenges.

Grupul Martifer, controlat acum de frații Carlos și Jorge Martins, a investit și circa 90 de milioane de euro în prima fabrică de biodiesel din România, inaugurată în 2011 la Lehliu (Călărași) și vândută, ulterior, grupului american Bunge, principalul jucător pe piața locală a uleiului vegetal.

Grupul portughez a fost activ și pe piața imobiliară din România, însă a renunțat la această componentă. Recent, a vândut grupului constănțean Alezzi peninsula dintre Constanța și stațiunea Mamaia, adică un teren de 3,4 hectare pe care era planificat un amplu proiect imobiliar, tranzacție prezentată în premieră de Profit.ro.

CONFIRMARE FOTO Istoricul hotel Ambasador - închis pentru un amplu proces de renovare, după achiziția sa de către celebra familie Julius Meinl CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Istoricul hotel Ambasador - închis pentru un amplu proces de renovare, după achiziția sa de către celebra familie Julius Meinl

Grupul Martifer a fost fondat în 1990 de frații Carlos și Jorge Martins, care încă dețin circa 48% din acțiuni, celălalt acționar principal fiind grupul Mota-Engil. În România, Martifer mai activează și în agricultură.

Grupul portughez a fost implicat în cea mai mare tranzacție cu teren agricol încheiată în 2021, când a vândut tânărului fermier Gheorghe-Mihai Dorobanțu 50 de hectare în Ariceștii Rahtivani pentru 30.000 de euro/hectar.

În 2022, Martifer a obținut, la nivel de grup, venituri de exploatare în valoare de 211,5 milioane euro, din care 122 de milioane de euro din construcții metalice, 69,6 milioane euro din industria navală și 21,5 milioane euro din energie regenerabilă.

EXCLUSIV FOTO Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, s-a asociat cu co-proprietarul Daw Bența și intră pe piața rezidențială premium prin relansarea unui mega-proiect gândit de Dinu Patriciu și Erste CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, s-a asociat cu co-proprietarul Daw Bența și intră pe piața rezidențială premium prin relansarea unui mega-proiect gândit de Dinu Patriciu și Erste

România are ca obiectiv atingerea unei cote de 30,7% din consumul de energie al țării provenite din surse regenerabile până în 2030. În prezent, România are o capacitate totală instalată de 3 GW în parcurile eoliene și de aproape 1,4 GW în centralele solare, conform datelor oficiale ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Prin PNRR, guvernul a bugetat 1,62 miliarde euro proiectelor de energie verde.

În acest context, și-au anunțat sau extins prezența pe piața românească companii precum R.Power, cel mai mare dezvoltator polonez de proiecte fotovoltaice, danezii de la European Energy, fondul austriac de investiții Core Value Capital - care administrează activele a o serie de milionari și investitori instituționali, dar și dezvoltatorul austriaco-german de parcuri fotovoltaice CCE Holding, susținut de fondul de pensii al landului german Turingia și de fondul de investiții francez Omnes Capital (fostul Crédit Agricole Private Equity).

viewscnt
Afla mai multe despre
martifer
solarealize
voltalia