Inaugurarea, la Botoșani, în această vară, a unei o fabrici de transformatoare care acoperă gama de putere nominală de 50-1.000 kVA, într-un parteneriat între SGB-SMIT Group și Electro-Alfa Internațional (EAI), este rezultatul unei decizii de extindere a producției pentru o piață care ar urma să fie în creștere.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Perspectivele de vânzare, precum și procesul decizional care a adus fabrica la Botoșani au fost detaliate, într-o discuție cu Profit.ro, de Holger Ketterer, CEO al SGB-SMIT Group, companie germană fondată în anul 1947 și care este cel mai mare producător independent de transformatoare din Europa.
“Cred că piața va rămâne puternică cel puțin pentru următorii 10 ani”, spune Ketterer, având ca principal argument necesarul de investiții în infrastructura energetică. Acestea au fost mult amânate, transformatoarele au îmbătrânit și acum au ajuns la termenele de înlocuire.
Transformatoare precum cele fabricate de SGB-SMIT au speranță de viață de 40-45 de ani, uneori, cu mentenanță bună, țin și 60-75 de ani, dar până la urmă, tot trebuie înlocuite.
Cererea este mare la nivel mondial, dar germanii de la SGB-SMIT se vor axa pe piețele lor cheie, respectiv Europa și America de Nord.
Piața de transformatoarte este în continuă dezvoltare, de la un nivel de 1,6 miliarde euro în anul 2025, estimările sunt că anul acesta va crește la 1,9 miliarde euro și perspectiva de viitor este pentru volume în echivalent 2,5 miliarde euro.
Ketterer de la SGB-SMIT spune că fabrica de la Botoșani va asigura livrări pe o rază de 1.000 de kilometri, în principal pe piața europeană.
Capacitatea de producție este de 4.000-5.000 de transformatoare pe an, însă miza este pentru o dublare în viitor a fabricii cu 100 de angajați.
Unitatea denumită SGB-Alfa se întinde pe o suprafață 9.000 de metri pătrați. Lucrările de construcție pentru modificarea unui amplasament existent încă din anii ’70 au demarat în ianuarie 2024, iar instalarea echipamentelor s-a realizat începând cu martie 2025.
Valoarea investiției este de aproximativ 20 milioane euro.
La așteptările deja ridicate pentru înlocuirea infrastructurii vechi se adaugă estimările pentru solicitarea de transformatoare în proiectele de energie verde. La fel, la proiectele industriale, fiecare unitate va avea nevoie de un anumit de voltaj al energiei preluate din rețea.
Din punctul de vedere al clienților SGB-SMIT, cererea este 60% în zona de producție de energie și de 40% pentru infrastructura de distribuție.
De ce la Botoșani? De fapt, decizia de a intra în parteneriat cu Electro-Alfa Internațional s-a luat cu o lună înainte ca o altă variantă de investiție să fie definitivată pentru fabrica de transformatoare.
SGB-SMIT opera deja o fabrică de transformatoare la Sibiu. Aceasta era una din opțiuni, alături de altele de extindere fie a unității de la Olomouc, din Cehia, fie a “fabricii-bunic”, cum numește Ketterer amplasamentul inițial din Neumark, în Saxonia, partea de est a Germaniei, unde sunt 600 de angajați.
Totuși, varianta unei investiții în cu totul altă localitate s-a impus pentru a lăsa, pe de o parte, spațiu de extindere în vechile amplasamente, în cazul în care vor avea de acoperit o cerere (de exemplu în industria auto la Sibiu), dar mai ales pentru a nu fi în competiție pe aceeași forță de muncă.
Ketterer spune că a găsit la Botoșani oameni motivați și în cei de la Electro-Alfa parteneri de încredere. SGB-SMIT s-a uitat să intre în parteneriat cu o companie specializată în producția de echipamente pentru sectorul energetic, dar care, în același timp, să nu fie producător de transformatoare.
“Electroalfa a fost potrivirea perfectă pentru noi”, spune CEO-ul comaniei germane, în discuția cu Profit.ro. Avantajul este că partenerii cunosc bine cultura locală și pot recruta ei forța de muncă.
“De aceea am decis să venim aici, la Botoșani”, conchide Ketterer.
Din punctul de vedere al Electro-Alfa – companie care a depășit în această pe bursă o valoare de 3 miliarde lei – parteneriatul cu SGB-SMIT trece de investiția inițială în fabrica de transformatoare.
Ștefan Petrea, director general al companiei fondate în Botoșani, spune că alianța are perspective să aducă firma din România pe piața din Germania.
Sectorul energetic este caracterizat de un protectionism destul de puternic în Europa și, de regulă, ca să poți pătrunde pe o piață cea mai lină cale este aceea a unui parteneriat cu o companie cu nume în țara respectivă.
Directorul Petrea spune că pentru Electro-Alfa au fost deciziile de extindere curoajoase din anii pandemiei cele care deschid acum perspective importante.
“Dacă nu am fi luat decizia strategică de a construi fabricile din deal, nu am fi fost poziționați astăzi pentru a fructifica oportunitățile în piață”, mai spune acesta, cu referire la unitățile construite tot la Botoșani, în zona către Cătămărești.























