Germania vrea să impună o taxă pe profiturile excesive ale companiilor energetice

Germania vrea să impună o taxă pe profiturile excesive ale companiilor energetice
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 nov 2022

Ministerul de Finanțe din Germania intenționează să introducă o taxă de 33% pe profiturile excesive ale companiilor cu activități în domeniul petrolului și gazelor naturale, a anunțat publicația Die Welt, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Citând un proiect de document, Die Welt susține că firmele din sectorul petrolului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinarea petrolului ale căror profituri în 2022 și în 2023 sunt cu peste 20% mai ridicate decât nivelul mediu al profitului din perioada 2018-2021 vor trebui să plătească taxa suplimentară.

Economia globală ar trebui să evite o recesiune anul viitor, dar Europa va fi cea mai afectată de criza energetică CITEȘTE ȘI Economia globală ar trebui să evite o recesiune anul viitor, dar Europa va fi cea mai afectată de criza energetică

În septembrie, statele membre ale Uniunii Europene au convenit impunerea de taxe pe profiturile excepționale ale firmelor din energie și au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energiei, scrie Agerpres.

Miniștrii Energiei din UE s-au întâlnit la Bruxelles, unde au aprobat măsurile propuse pentru a ține sub control creșterea prețurilor la energie, care alimentează nivelul record al inflației și amenință să provoace recesiune.

Pachetul include o taxă pe profiturile excepționale ale firmelor din domeniul combustibililor fosili, care se va aplica în 2022 și în 2023, și o altă taxă pe veniturile excesive obținute de pe urma creșterii prețului electricității de către producătorii de energie care folosesc surse mai ieftine.

Conform Die Welt, Guvernul german are ca obiectiv folosirea veniturilor obținute din taxarea profiturilor excesive ale companiilor din sectorul petrolului și gazelor naturale pentru a finanța introducerea unei frâne de urgență la prețurile la gaze și electricitate.

Ministerul de Finanțe se așteaptă la venituri suplimentare de aproximativ trei miliarde de euro, susține publicația germană.

Oficialii instituției nu au comentat informația.

Cancelarul Olaf Scholz anunțase în septembrie deblocarea a 200 de miliarde de euro pentru plafonarea prețurilor la energie, în ideea de a veni în sprjinul consumatorilor în contextul inflației, care nu încetează să crească după invadarea Ucrainei de către Rusia. 

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
taxe