GFG Alliance al familiei miliardare indiene Gupta începe restructurarea, prin revitalizarea sau vânzarea unităților subperformante și concentrarea pe unitățile profitabile

GFG Alliance al familiei miliardare indiene Gupta începe restructurarea, prin revitalizarea sau vânzarea unităților subperformante și concentrarea pe unitățile profitabile
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 mai 2021

Conglomeratul GFG Alliance al familiei miliardare indiene Gupta a desemnat un comitet care să se ocupe de restructurarea și refinanțarea grupului, prin revitalizarea sau vânzarea unităților subperformante.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Comitetul va primi autonomie deplină pentru a restructura operațiunile Liberty și a se concentra pe unitățile de bază profitabile, arată Reuters.

Profit.ro a anunțat miercuri că GFG Alliance al familiei miliardare indiene Gupta a confirmat că divizia sa siderurgică din Cehia, Liberty Ostrava, a vândut 1 milion de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), în valoare de peste 40 milioane euro la prețurile actuale din piață, combinatului-"frate" românesc Liberty Galați, fostul Sidex.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Tranzacția ar fi avut loc în noaptea de 29 spre 30 aprilie, practic în ceasul al 12-lea înainte de deadline-ul de achiziție a certificatelor pe care Liberty Galați trebuia să îl respecte, în conformitate cu legislația europeană în materie.

De ce este important: Recent a fost relatat că, în Europa de Est, combinatele siderurgice ale miliardarului de origine indiană Sanjeev Gupta sunt supuse unei presiuni crescânde pentru a obține finanțare de peste 100 de milioane de euro, pentru a face față unei facturi de carbon și pentru a evita o amendă în cadrul sistemului de comercializare a emisiilor din regiune. Deficitul de credite de carbon este cel mai recent semn al tensiunilor financiare cu care se confruntă imperiul Alianței GFG, după prăbușirea principalului său creditor, Greensill Capital, era indicat.

Mai este interesant: Totodată a fost relatat că grupul GFG Alliance ar putea fi nevoit să vândă o parte dintre active pentru a obține lichidități și că firme rivale și-au exprimat deja interesul pentru active deținute de divizia Liberty, printre care combinatul din Hayange (Franța), achiziționat anul trecut.

"Tranzacția a fost derulată la prețul curent de piață, care va fi plătit imediat către Liberty Ostrava, cu posibilitatea ca aceasta să reachiziționeze certificatele la un preț mai redus în viitor. O propunere inițială în acord cu legea, de a monetiza o parte din excesul de certificate CO2 al companiei, însoțită de multiple măsuri de protecție a business-ului Liberty Ostrava, a fost blocată de către sindicate și de către guvernul Cehiei în aprilie", au spus cei de la GFG Alliance pentru Financial Times.

Comisia Europeană suspendă ratificarea acordului economic între UE și China CITEȘTE ȘI Comisia Europeană suspendă ratificarea acordului economic între UE și China

După cum a relatat Profit.ro, sindicatele din Liberty Ostrava au protestat și au amenințat cu greva după ce au aflat că Liberty Galați întâmpina probleme în a-și asigura finanțarea necesară achiziției obligatorii de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru producția de anul trecut până la termenul limită din 30 aprilie și era în discuții cu Liberty Ostrava pentru a împrumuta de la aceasta o parte din necesarul de credite CO2. Anterior, Financial Times scrisese că Liberty Galați și-ar fi vândut chiar din 2020 certificatele care i s-au alocat gratuit anul trecut în baza legislației europene.

Transferul de certificate CO2 pe bază de împrumut între combinatele din Ostrava și Galați ale familiei Gupta a fost atunci în cele din urmă blocat în urma intervenției publice a premierului de la Praga, Andrej Babis.

Tranzacția de vânzare nu a calmat însă lucrurile. Sindicatele de la Ostrava au anunțat acțiuni de protest, iar vicepremierul ceh și ministrul Industriei de la Praga se vor întâlni cu conducerea companiei și cu reprezentanții salariaților, potrivit presei din Cehia.

Compania americană Capsida Biotherapeutics, care are printre fondatori o româncă, atrage o finanțare de 140 de milioane de dolari. Parteneriat strategic cu AbbVie CITEȘTE ȘI Compania americană Capsida Biotherapeutics, care are printre fondatori o româncă, atrage o finanțare de 140 de milioane de dolari. Parteneriat strategic cu AbbVie

"Suntem în contact cu domnul Gupta (Sanjeev Gupta – n.r.). Cerem ca încasările din tranzacție să fie utilizate pentru dezvoltarea companiei. În plus, Gupta a sugerat ca o parte din bani să fie folosiți pentru acordarea de bonusuri către salariații Liberty Ostrava. Vom iniția o acțiune de control financiar și, alături de sindicate, vom supraveghea utilizarea resurselor obținute (din tranzacția cu Liberty Galați – n.r.)", a declarat premierul Babis.

Și ministrul Culturii de la Praga, Lubomir Zaoralek, a cerut anchetarea tranzacției, inclusiv cu implicarea procuraturii cehe.

În ultimii ani, unitatea de producție din Ostrava economisise certificate CO2 și intenționa să le vândă pe piață pentru a finanța investiții în modernizarea tehnologică a combinatului, menite să reducă atât consumul de energie, cât și emisiile acestuia. Sindicaliștii cehi susțineau luna trecută că Liberty Ostrava avea la acel moment în portofoliu 5 milioane de certificate, în valoare de peste 200 milioane euro, la prețul din piață al creditelor de carbon, care depășește 40 euro/certificat, și cereau managementului companiei să se abțină de la orice acțiune care ar afecta patrimoniul acesteia.

FOTO Un fermier belgian a mutat accidental granița cu Franța CITEȘTE ȘI FOTO Un fermier belgian a mutat accidental granița cu Franța

Sindicaliștii de la Liberty Ostrava mai cereau explicații cu privire la destinația unui împrumut în valoare de 2 miliarde de coroane (circa 77 milioane euro) primit de companie cu garanția statului ceh ca parte a unui program de sprijin economic de combatere a efectelor pandemiei COVID-19, în condițiile în care combinatul nu trăsese până atunci deloc fonduri din acest credit. Ei susțineau că banii erau în conturile principalului finanțator pentru capital de lucru al Liberty, compania financiară britanică Greensill, intrată în insolvență în martie, și se temeau că unitatea din Ostrava nu va mai putea să-i acceseze, deși plătea deja dobândă pentru ei.

Prăbușirea Greensill și efectele acesteia asupra grupului GFG Alliance ar fi făcut ca piața să-și piardă încrederea în combinatele siderurgice Liberty, iar o parte din partenerii de afaceri ai unității din Ostrava cer deja plata în avans a materiei prime livrate, mai susțineau sindicatele cehe.

Tot Financial Times a scris că o echipă de consilieri care lucrează la un plan de restructurare a grupului GFG Alliance al miliardarului indian Sanjeev Gupta, din care face parte și combinatul siderurgic românesc Liberty Galați, fostul Sidex, echipă care a realizat o estimare preliminară a valorii nete a activelor grupului, ținând cont și de datoriile acestuia, a apreciat că operațiunile siderurgice ale GFG Alliance din Europa de Est, din care cele mai importante sunt cele din România și Cehia, ar avea o valoare negativă, de -1,6 miliarde dolari.

Senatul schimbă Codul de procedură penală. Termenul maxim în care instanța trebuie să pronunțe sentința și motivarea acesteia crește la 120 zile CITEȘTE ȘI Senatul schimbă Codul de procedură penală. Termenul maxim în care instanța trebuie să pronunțe sentința și motivarea acesteia crește la 120 zile

Ideea planului de restructurare a apărut după ce principalul furnizor de credite de capital de lucru al GFG Alliance, compania financiară Greensill Capital a omului de afaceri australian Lex Greensill, a intrat în insolvență, în urma retragerii unei finanțări de 10 miliarde de dolari din partea Credit Suisse.

Greensill a depus un document la tribunal în care afirma că GFG Alliance, principalul său client, se confruntă cu "dificultăți financiare severe". În document se menționa că grupul lui Gupta a trimis pe 7 februarie o scrisoare către Greensill în care scrie că, dacă Greensill nu îi va mai furniza finanțare pentru capital de lucru, se va "prăbuși în insolvență". Tot acolo, Greensill mai afirma că a încetat să finanțeze GFG Alliance la începutul lunii martie, moment din care grupul-mamă al Liberty Galați ar fi început să înregistreze restanțe la obligațiile sale de plată. Greensill și-a evaluat expunerea totală pe grupul lui Gupta la peste 5 miliarde dolari.

Liberty Galați a fost marcată la începutul anului de demisia fostului director general Bogdan Grecu, survenită după ce Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că a dispus începerea urmăririi penale față de fostul ministrul al Mediului, Costel Alexe, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare, precum și față de o "persoană fizică având funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare".

viewscnt
Afla mai multe despre
liberty
liberty house
gfg allance
greensill
sanjeev gupta
otel
liberty galati