Guvernul britanic a ridicat interdicția asupra fracturării hidraulice

Guvernul britanic a ridicat interdicția asupra fracturării hidraulice
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 sep 2022

Guvernul britanic a ridicat interdicția asupra fracturării hidraulice, afirmând că este nevoie de creșterea producției interne de energie, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Premierul Lizz Truss a afirmat pe 8 septembrie, În primul său discurs major, că ridicarea interdicției pentru extragerea ”rezervelor de șist uriașe ale Marii Britanii… ar putea permite exploatarea gazelor chiar și în șase luni, acolo unde există sprijin din partea autorităților locale”, scrie News.ro

Programul de casare a autovehiculelor uzate se amână CITEȘTE ȘI Programul de casare a autovehiculelor uzate se amână

Interdicția a fost introdusă în noiembrie 2019, după mai multe cutremure și, în cele din urmă, un cutremur cu magnitudinea de 2,9, a fost înregistrat în apropierea singurului loc de fracturare activ din Regatul Unit, în comitatul englez Lancashire.

Fracking-ul, sau fracturarea hidraulică, presupune injectarea de apă, substanțe chimice și nisip în crăpăturile pământului, la presiune ridicată, lărgindu-le pentru a permite extragerea petrolului sau, în cazul Regatului Unit, a gazului din formațiunile de șist.

Localnicii s-au îngrijorat, aproape 200 au raportat că le-au fost avariate casele în urma cutremurului, și și-au făcut cunoscute obiecțiile cu voce tare.

În timp ce un cutremur sub magnitudinea 3 este considerat un cutremur mic și este relativ obișnuit, un raport guvernamental din 2019 a concluzionat că era necesară interzicerea acestei practici, deoarece ”în prezent nu era posibil să se prezică cu exactitate probabilitatea sau magnitudinea cutremurelor legate de operațiunile de fracturare”.

Dar Truss și noul ei ministrupentru Afaceri și Energie, Jacob Rees-Mogg, insistă că fracking-ul va juca un rol cheie în transformarea Marii Britanii într-un exportator net de energie până în 2040. De asemenea, vor să crească producția de petrol și gaze din Marea Nordului, anunțând joi o nouă rundă pentru atribuirea de licențe pentru petrol și gaze, alături de utilizarea sporită a hidrogenului și energiei solare și eoliene offshore.

O analiză din 2020 realizată de Warwick Business School a estimat că gazul fracturat ar putea reprezenta între 17% și 22% din consumul de energie al Regatului Unit între 2020 și 2050.

Cu toate acestea, conform London School of Economics, nu este clar cât de mult gaz de șist (gaz extras din formațiunile de șist) există în Regatul Unit care este viabil din punct de vedere tehnic și economic de extras. Un studiu anterior a constatat că operațiunile cu gaze de șist în sine ar contribui relativ puțin la emisiile de gaze cu efect de seră.

Criticii susțin că problema se referă, în schimb, la nevoia de a reduce dependența Marii Britanii de gazele naturale în mod mai larg, care reprezintă în prezent aproximativ 40% consumul de energie din Regatul Unit și că ar trebui să se concentreze pe menținerea combustibililor fosili poluanți în pământ.

Grupuri de mediu precum Friends of the Earth citează, de asemenea, rapoarte care avertizează că fracking-ul ar putea ”contamina” apele subterane din cauza substanțelor chimice utilizate în proces; va crește zgomotul și industrializarea în zonele rurale liniștite; folosește cantități mari de apă; și riscă noi cutremure de frecvență și putere imprevizibile.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea britanie
energie