Compania americană Black Sea Oil and Gas vrea să investească în proiecte de eoliene offshore în Marea Neagră

Compania americană Black Sea Oil and Gas vrea să investească în proiecte de eoliene offshore în Marea Neagră
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 sep 2022

Compania americană Black Sea Oil and Gas, deținută de fondul de investiții Carlyle Group, a anunțat că e interesată să dezvolte în Marea Neagră proiecte de turbine eoliene offshore, potrivit Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Declarația a fost făcută de CEO-ul companiei, Mark Beacom. El a atras însă atenția că România nu are încă o legislație care să reglementeze acest tip de investiție, scrie G4Media.ro.

PROFIT NEWS TV Călin Ile, Președintele FIHR: Mulți dintre hotelieri și-au exprimat deja intenția de a închide sau de a-și reduce activitatea pe perioada iernii din cauza costurilor la energie și gaze. Evenimentele, dacă continuă în acest ritm, vor fi salv CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Călin Ile, Președintele FIHR: Mulți dintre hotelieri și-au exprimat deja intenția de a închide sau de a-și reduce activitatea pe perioada iernii din cauza costurilor la energie și gaze. Evenimentele, dacă continuă în acest ritm, vor fi salv

Black Sea Oil and Gas e deja prezentă în Marea Neagră, unde a început să producă gaze naturale.

Proiectele de turbine eoliene offshore se dezvoltă accelerat în vestul Europei, pe fondul susținerii financiare din partea guvernelor și a Comisiei Europene. Spre deosebire de turbinele amplasate pe sol, cele instalate în largul coastelor au avantajul unui randament mult mai bun, datorat curenților de aer din mare sau ocean.

viewscnt
Afla mai multe despre
black sea oil and gas
eoliene