Investițiile Serinus în România au crescut de 5 ori anul trecut. Compania poloneză pregătește extragerea gazelor din Satu Mare. Costul incendiului din decembrie - 4 milioane dolari

Investițiile Serinus în România au crescut de 5 ori anul trecut. Compania poloneză pregătește extragerea gazelor din Satu Mare. Costul incendiului din decembrie - 4 milioane dolari
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 27 mar 2018

Cheltuielile de capital în România ale companiei poloneze de petrol și gaze Serinus Energy, care are în concesiune perimetrul de explorare de gaze naturale Satu Mare, au crescut de 5 ori anul trecut, la 8,5 milioane dolari, de la 1,7 milioane dolari în 2016. Astfel, 96% din cheltuielile de capital totale ale companiei au mers către România, iar compania estimează că extragerea gazelor în perimetrul de la Satu Mare va începe în trimestrul al doilea al acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Compania se concentrează pe România, văzută ca un motor de creștere în următorii ani", spun reprezentanții Serinus.

Incendiul care a avut loc la o sondă de gaze (Moftinu 1001) operată de Serinus în zona localității Moftinu Mare din județul Satu Mare, pe 18 decembrie, a costat compania poloneză 4 milioane de dolari. Pompierii mobilizați pentru stingerea incendiului nu au putut să intervină, existând un risc major de producere a unei explozii. Moftinu 1001 a fost readusă sub control pe 6 ianuarie, însă Serinus a fost nevoită să abandoneze sonda. Compania afirmă că cererea de despăgubire de la asigurător este în curs și acoperă inclusiv costurile de inlocuire a sondei cu o alta.

Este oficial: OMV Petrom va sărbători Ziua Internațională a Muncii cu un nou șef la conducere, Christina Verchere CITEȘTE ȘI Este oficial: OMV Petrom va sărbători Ziua Internațională a Muncii cu un nou șef la conducere, Christina Verchere

"Impactul incidentului este reprezentat de întârzierea construcției facilității de gaze, producția fiind estimată să înceapă la finele trimestrului al doilea din 2018. Compania a inițiat proiectarea unei sonde de înlocuire, Moftinu 1007, situată la circa 300 de metri față de Moftinu 1001", adaugă reprezentanții companiei.

Per ansamblu, cheltuielile de capital ale Serinus Energy, care deține operațiuni de explorare și producție de țiței și gaze și în Tunisia, au crescut de 2,5 ori anul trecut, la 8,9 milioane dolari. Compania și-a redus pierderile la 18,8 milioane de dolari în 2017, de la 27,5 milioane de dolari în anul precedent.

Preluarea fostei Rompetrol de către CEFC merge înainte, cu termen avansat pentru vară, în pofida unei posibile demisii a președintelui grupului chinez, investigat pentru infracțiuni economice CITEȘTE ȘI Preluarea fostei Rompetrol de către CEFC merge înainte, cu termen avansat pentru vară, în pofida unei posibile demisii a președintelui grupului chinez, investigat pentru infracțiuni economice

"Majoritatea cheltuielilor de capital din 2017 au fost legate de facilitatea de la Moftinu, România. Cheltuielile totale din România au inclus construirea facilităților de la Moftinu, reactivarea a două sonde și costuri legate de biroul de la București", potrivit companiei poloneze.

Serinus Energy, companie controlată de Kulczyk Investments, fond de investiții înființat de miliardarul polonez Jan Kulczyk, deține, prin intermediul companiei Winstar Satu Mare, 60% din concesiunea Satu Mare. KMG International (fosta Rompetrol Group) are o participație de 40%, însă a anunțat că vrea să se retragă din proiect.

Până în prezent, compania a forat două sonde, ambele în comuna Moftinu, la una dintre sonde fiind identificate rezerve recuperabile de aproximativ 510 milioane metri cubi de gaze, echivalentul a circa 4% din consumul anual al României.

Compania are în plan forarea a alte 3 sonde: Moftinu 1007 (care va înlocui sonda compromisă în incendiu), Moftinu 1003 și Moftinu 1004.

viewscnt
Afla mai multe despre
serinus
sonda
gaze
moftinu
satu mare
exploatare gaze
romania