Iohannis retrimite în Parlament modificările la Legea energiei, preluând parțial și criticile furnizorilor

Iohannis retrimite în Parlament modificările la Legea energiei, preluând parțial și criticile furnizorilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 iul 2016

Președintele României a trimis miercuri spre reexaminare Parlamentului recentele modificări adoptate de Legislativ la Legea energiei electrice și gazelor naturale, printre argumentele solicitării șefului statului regăsindu-se parțial și criticile formulate anterior la adresa actului normativ de către Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Legea pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 instituie măsuri legislative ce vizează producătorii de energie electrică. În opinia noastră, unele dintre prevederile legii menționate sunt neclare și, prin aceasta, pot genera o serie de consecințe cu un potențial efect negativ în domeniu, motiv pentru care se impune reexaminarea de către Parlament a actului normativ transmis la promulgare", se arată într-un comunicat al Cotroceniului.

Documentul citat amintește că una dintre modificări prevede obligația producătorilor de energie de a menține rezerva de combustibil la un nivel suficient sau, după caz, o rezervă suficientă de apă, pentru îndeplinirea obligațiilor de producție și furnizare continuă a energiei electrice, care se remunerează conform cu reglementările în vigoare.

Unilever plătește 1 mld. de dolari pentru compania americană de e-commerce Dollar Shave Club CITEȘTE ȘI Unilever plătește 1 mld. de dolari pentru compania americană de e-commerce Dollar Shave Club

"Din redactarea acestei normei nu rezultă însă cu certitudine că producătorii au și obligația de a menține rezerve suficiente de combustibil pentru asigurarea siguranței Sistemului Energetic Național. Neclaritatea normei cu privire la existența acestei obligații ar putea pune în pericol continuitatea furnizării energiei electrice, în mod special în perioadele în care se înregistrează temperaturi extreme. O reanalizare și clarificare a normei menționate este cu atât mai necesară cu cât Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, în actuala formă, se referă nu numai la obligațiile asumate prin contracte, ci și la cele de pe piața de echilibrare", se afirmă în comunicat.

Președinția mai arată că, prin modificarea Legii energiei, se permite producătorilor să perfecteze contracte cu alți producători și să realizeze un mixt energetic, pentru a oferta pe piața internă sau la export energia electrică, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 123/2012, precum și cu celelalte prevederi în vigoare.

"Prin faptul că nu se precizează condițiile minime privind structura mixtului energetic sau criteriile ce ar trebui îndeplinite de către acești producători, noile prevederi permit operatorilor să perfecteze înțelegeri cu diverși alți producători, ceea ce ar putea fi interpretat ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, conform cărora tranzacțiile cu energie electrică se desfășoară pe piața concurențială, în mod transparent, public, centralizat și nediscriminatoriu. În acest context, modificarea poate fi de natură să afecteze competiția pe piață, acest lucru fiind în detrimentul consumatorului și al accesului cât mai avantajos al acestuia la piața de energie. Totodată, apreciem oportună reanalizarea dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, în ansamblul ei, și în raport de legislația europeană în domeniul energiei electrice", se mai spune în comunicat.

VIDEO Bogdan Chirițoiu, la Profit LIVE: Proiectul eliminării mai multor bariere din calea concurenței, victimă, deocamdată, în conflictul dintre Guvern și Parlament CITEȘTE ȘI VIDEO Bogdan Chirițoiu, la Profit LIVE: Proiectul eliminării mai multor bariere din calea concurenței, victimă, deocamdată, în conflictul dintre Guvern și Parlament

O critică similară la adresa ideii de mixt energetic realizat de producători a fost formulată imediat după aprobarea în Parlament a modificărilor la Legea energiei, de către Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

"Una dintre modificările operate conferă dreptul producătorilor de a încheia contracte cu alți producători, realizând un mixt energetic, în scopul de a oferta apoi energia electrică pe piața internă sau la export. Astfel, potrivit alin. 3 al art. 29, „Producătorii de energie electrică au dreptul să perfecteze contracte cu alți producători, realizând un mixt energetic, pentru a oferta pe piața internă sau la export energia electrică, în conformitate cu art. 28  și celelalte prevederi legale în vigoare“. Se remarcă că art. 28 din Legea nr. 123/2012, la care se face trimitere în mod expres, reglementează obligațiile producătorilor de energie electrică, iar lit. c a acestui text de lege prevede obligația acestora de a oferta „public și nediscriminatoriu pe piața concurențială întreaga energie electrică disponibilă“. AFEER sesisează că între cele două dispoziții menționate în lege există o incompatibilitate evidentă, în așa fel încât în niciun caz modificarea introdusă nu își va putea găsi aplicare practică, în forma actuală a textului, astfel cum a fost transmis spre promulgare. În plus, AFEER solicită ca modificările la Legea 123/2012 să se facă în acord cu reglementările din majoritatea statelor europene, în mod echitabil, în vederea asigurării unei competiții corecte, cu reintroducerea posibilității tuturor participanților la piață, nu doar a producătorilor, de a încheia contracte bilaterale negociate direct", se arăta într-un comunicat al AFEER din 6 iulie.

Organizația a criticat și modificarea cu privire la obligativitatea menținerii de către producători a unei rezerve de combustibil sau de apă, pentru îndeplinirea obligațiilor de producție și furnizare continuă a energiei electrice, care se remunerează conform cu reglementările în vigoare, însă cu alt argument decât președinția.

"AFEER atrage atenția că o astfel de propunere este de natură să genereze creșterea prețurilor la consumatorul final, aceeași activitate urmând a fi plătită de două ori. Costurile care rezultă din această obligație sunt deja incluse în prețul de vânzare a energiei electrice practicate de către fiecare producător. În ce privește introducerea prevederii conform căreia: “Siguranța SEN –asigurarea continuității în alimentare de către operatorul de transport și de sistem a unui mixt de producere și a serviciilor tehnologice de sistem, astfel încât să poată fi suplinită ieșirea din funcție a oricărei capacități energetice, fără a se deconecta consumatori de la rețea“, menționăm că aceasta vine în contradicție cu regulile europene, deoarece OTS (operatorul de transport și de sistem) nu are dreptul să se implice în activitatea de producere a energiei electrice", se afirma în comunicat AFEER. 

viewscnt
Afla mai multe despre
legea energiei
mixt energetic
producatori de energie
pret energie electrica
tarif energie electrica
klaus iohannis