LISTĂ 7 companii primesc aproape 109 milioane de euro - Ajutoare de stat pentru industrii românești cu emisii CO2 mari, obligate să cumpere certificate de carbon

Ministerul Energiei a aprobat subvenții pentru 7 companii, pe schema de ajutor de stat finanțată din Fondul de Modernizare al UE și destinată modernizării la nivel BAT (Best Available Technology) a activelor industriale ale societăților din România cu emisii mari de gaze cu efect de seră, obligate să cumpere certificate CO2, în vederea eficientizării energetice a acestora.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
LISTĂ 7 companii primesc aproape 109 milioane de euro - Ajutoare de stat pentru industrii românești cu emisii CO2 mari, obligate să cumpere certificate de carbon

Au aplicat 11 potențiali beneficiari, valoarea totală a proiectelor depuse fiind în valoare de 384.3 milioane euro, iar valoarea ajutorului de stat solicitat - în valoare de 165.3 milioane euro.

Bugetul total al schemei de ajutor de stat, anunțată anterior de Profit.ro, fusese stabilit la 150 milioane euro, cu un număr maxim estimat de 30 de beneficiari.

Cea mai vândută mașină din Turcia surprinde: Renault a dat lovitura cu Boreal, derivat din Bigster CITEȘTE ȘI Cea mai vândută mașină din Turcia surprinde: Renault a dat lovitura cu Boreal, derivat din Bigster

Sprijinul este destinat industriilor oțelului, cimentului, petrolului și gazelor naturale, producției de energie (fosilă), precum și alte industrii ″intens poluatoare″.

Valoarea maximă individuală a ajutorului de stat nerambursabil a fost fixată la 30 milioane euro per beneficiar/proiect de investiții, acoperind până la 100% din cheltuielile eligibile.

Prin schemă se finanțează achiziția și instalarea de sisteme dedicate modernizării, monitorizării echipamentelor și eficientizării consumului de energie la nivelul operatorilor economici, ce vor include, în mod obligatoriu, instalarea unui sistem de management al energiei (EMS) care va asigura cel puțin o contorizare generală a consumului de energie, va realiza statistici asupra consumului, va înregistra și analiza datelor centralizate, va livra un raport periodic asupra acestor date și va eficientiza consumul de energie în timp real.

Operatorii economici care au deja implementat un sistem EMS sunt exceptați de la obligația instalării unuia nou, cu condiția de a demonstra funcționalitatea acestuia la nivelul întreprinderii.

Reapar cele “3 ciori negre”. Tranzacție-mamut cu acțiuni Banca Transilvania. Bursa se corectează cu peste un procent GRAFIC CITEȘTE ȘI Reapar cele “3 ciori negre”. Tranzacție-mamut cu acțiuni Banca Transilvania. Bursa se corectează cu peste un procent GRAFIC

″Fiecare cerere de finanțare va cuprinde în mod obligatoriu cel puțin una din următoarele acțiuni: a) înlocuirea echipamentelor la nivelul operatorilor economici, retehnologizarea și modernizarea sistemelor de producție, având ca rezultat creșterea eficienței energetice și respectarea cerințelor BAT pentru industrie, b) implementarea unor măsuri de recuperare a pierderilor de energie din procesele tehnologice, c) sisteme privind identificarea vârfurilor de consum și eliberarea graduală a energiei și planificarea acesteia, d) alte pachete de măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice prin investiții în echipamente eficiente energetic, la nivelul operatorului economic, cu impact major în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, încadrate în segmentul eficienței energetice în industrie″, scrie în Ghidul de finanțare.

La stabilirea costurilor eligibile finanțabile au putut fi luate în considerare instalațiile/echipamentele specifice pentru întreprinderi din industrie, în scopul obținerii de economii de energie primară, pe baza auditului și bilanțului energetic, cum ar fi linii de producție, motoare, transformatoare, compresoare de aer, pompe, instalații/echipamente tehnologice, boilere, schimbătoare de căldură, convertoare de frecvență, baterii de condensatoare, sisteme integrate de management al consumului de energie, cuptoare de topire și altele.

Nu au fost eligibile pentru finanțare instalațiile de producere a energiei din resurse regenerabile, instalarea de echipamente energetice pe bază de combustibili fosili, inclusiv gaze naturale, precum și investițiile în sectoarele de cogenerare, de încălzire și/sau răcire centralizată și de producție de energie electrică.

FOTO Schimbare totală pe Bulevardul Bălcescu – Bulevardul Magheru – Piața Romană. Este pregătit un concurs internațional de soluții CITEȘTE ȘI FOTO Schimbare totală pe Bulevardul Bălcescu – Bulevardul Magheru – Piața Romană. Este pregătit un concurs internațional de soluții

Criteriile de selectare concurențială a beneficiarilor au fost valoarea ajutorului de stat solicitat raportat la reducerea consumului de energie MWh/an, precum și cantitatea de emisii CO2 evitată.

Schema de ajutor de stat se aplică până la 31 decembrie 2026. Proiectele trebuie implementate până cel târziu pe 30 iunie 2030, iar plata ajutoarelor de stat se poate face până la data de 30 decembrie 2030.

Cei mai mari consumatori industriali de energie din România beneficiază deja de alte 2 scheme de ajutor de stat dedicate. Una dintre ele subvenționează o parte din costurile certificatelor CO2 incluse în prețul electricității, iar cealaltă prevede reducerea cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi destinate sprijinirii producătorilor de energie regenerabilă și suportate de consumatori pe facturi.

SURPRIZĂ DOCUMENT&FOTO Singura fabrică mare de electrocasnice din România cu capital 100% românesc, fosta Electroargeș, vrea să se implice în producția de drone CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ DOCUMENT&FOTO Singura fabrică mare de electrocasnice din România cu capital 100% românesc, fosta Electroargeș, vrea să se implice în producția de drone

Potențialii beneficiari de ajutor de stat au fost:

Pehart Tec Grup, producător de hârtie și carton, controlat de Danuvius Invest Lux

Donalam, operatorul unităților de producție siderurgică din Târgoviște și Călărași, parte a grupului italian Beltrame

Chimcomplex Borzești, combinatul chimic al antreprenorului român Ștefan Vuza

Azomureș, combinatul de îngrășăminte chimice al elvețienilor de la Ameropa, aflat în curs de preluare de către Romgaz

SURPRIZĂ Gigant japonez gata să vină în România. Preia liderul pieței de profil din țară și operatorul poștal privat Pink Post CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ Gigant japonez gata să vină în România. Preia liderul pieței de profil din țară și operatorul poștal privat Pink Post

DS Smith Paper Zărnești, producător de hârtie pentru ambalaje controlat de americanii de la International Paper

Ambro SA, producător de celuloză și hârtie deținut de francezii de la Sical SA

Knauf Gips, producător de materiale de construcții controlat de grupul german omonim

OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi și carburanți din România, totodată producător de energie electrică

Hammerer Aluminium Industries Sântana, producător de elemente de aluminiu, parte a conglomeratului austriac omonim

Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică și electrică din Capitală, controlat de Ministerul Energiei

Romcim SA, producător de ciment din grupul CRH

EXCLUSIV VIDEO Accidentul grav din Mediaș, în care un șofer beat a intrat cu autobuzul în 12 mașini: Groupama se așteaptă la daune de peste 500.000 de lei. Ce riscă șoferul vinovat CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO Accidentul grav din Mediaș, în care un șofer beat a intrat cu autobuzul în 12 mașini: Groupama se așteaptă la daune de peste 500.000 de lei. Ce riscă șoferul vinovat

″În urma procesului de evaluare și selecție, au fost aprobate pentru finanțare 7 proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 290 de milioane de euro. Valoarea ajutorului de stat aprobat este de 108,86 milioane de euro″, a transmis acum Ministerul Energiei.

Cele mai mari sume au fost aprobate pentru Azomureș (peste 28 milioane euro - ″Creșterea eficienței energetice și reducerea amprentei de carbon a instalațiilor de producere a acidului azotic prin soluții de electrificare″), Chimcomplex Borzești (26,5 milioane euro - ″Modernizarea instalațiilor de electroliză la nivel BAT pentru creșterea eficienței energetice și sustenabilitate industrială″) și OMV Petrom (23,2 milioane euro - ″Construcții, fundații, clădiri, structuri metalice și lucrări conexe pentru instalarea unei suflante acționată cu motor electric la OMV Petrom SA Petrobrazi″).

Ceilalți beneficiari selectați sunt Romcim SA (14,2 milioane euro - ″lmplementare moară verticală, stație de mixare la PL Hoghiz″), Donalam (13,03 milioane euro - ″Modernizarea instalațiilor de productie și optimizarea consumului energetic in Laminorul de Profile Mici Donalam SRL – punct de lucru Târgoviște″), Ambro SA (3,18 milioane euro - ″Modernizarea sistemului de recuperare a căldurii și optimizarea ventilației halei la nivelul BAT, pentru creșterea eficienței energetice la MH1″) și DS Smith Paper Zărnești (aproape 566.000 euro - ″Eficientizare energetică a sistemului de aer comprimat la Mașina de Hârtie nr.1″).

TAROM împrumută avion din Lituania, cu o vechime de aproape 20 de ani CITEȘTE ȘI TAROM împrumută avion din Lituania, cu o vechime de aproape 20 de ani

Proiectele respinse sunt cele ale Pehart Tec Grup, Knauf Gips, Hammerer Aluminium Industries Sântana și Electrocentrale București.

″Prin implementarea investițiilor finanțate în cadrul acestei măsuri se estimează obținerea unor rezultate semnificative în ceea ce privește eficiența energetică și reducerea emisiilor, respectiv: • reducerea cumulată a consumului de energie cu aproximativ 990.000 MWh/an;
• reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 239.000 de tone CO₂ echivalent/an.

Prin această schemă de finanțare, Ministerul Energiei sprijină modernizarea instalațiilor industriale, reducerea consumului de energie și creșterea competitivității operatorilor economici, în paralel cu diminuarea amprentei de carbon a sectorului industrial″, mai arată instituția.

Sursă: Ministerul Energiei

Sursă: Ministerul Energiei

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2588 -0.00010.00 %
1 USD4.5161 +0.0084+0.19 %
1 GBP6.1316 -0.0113-0.18 %
1 CHF5.6046 -0.0040-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite