Lulache, Nuclearelectrica: Statul român va acorda garanții pentru Cernavodă 3 și 4, așteptăm să o facă și statul chinez

Lulache, Nuclearelectrica: Statul român va acorda garanții pentru Cernavodă 3 și 4, așteptăm să o facă și statul chinez
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 28 oct 2015

Statul român va acorda garanții pentru proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de Cernavodă, care va fi implementat de joint-venture-ul dintre Nuclearelectrica și compania chineză de stat China General Nuclear Power Corporation, a declarat CEO-ul Nuclearelectrica, Daniela Lulache, care a adăugat că există așteptări ca și statul chinez să acorde astfel de garanții pentru proiect, pentru a sprijini compania pe care o controlează.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Statul român va acorda garanții pentru proiectul reactoarelor 3 și 4. Țin să precizez că garanțiile se vor acorda proiectului, nu companiilor care îl implementează. Există totodată așteptări ca și statul chinez să acorde astfel de garanții pentru proiect, pentru a-și sprijini compania", a spus Lulache, la Foreign Investors Summit.

Potrivit directorului general al Nuclearelectrica, scopul garanțiilor care vor fi oferite este asigurarea obținerii finanțării necesare pentru dezvoltarea proiectului.

AGA Nuclearelectrica, companie controlată de statul român, prin Ministerul Energiei, cu 82,42% din acțiuni, a aprobat recent memorandumul privind construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nuclearelectrică de la Cernavodă în parteneriat cu China General Nuclear Power Corporation, în pofida opoziției Fondului Proprietatea (FP), acționar minoritar semnificativ cu circa 9% din acțiuni.

Garanțiile chinezești s-ar putea dovedi problematice

După cum a informat în exclusivitate Profit.ro la începutul lunii septembrie, Complexul Energetic Oltenia și compania chineză de stat China Huadian Engineering intenționează să formeze o societate mixtă în parteneriat public-privat, Huadian Oltenia Energy SA, care să implementeze proiectul construirii unui nou grup energetic, de 600 MW, la termocentrala Rovinari, compania mixtă urmând să contracteze, în acest sens, un împrumut bancar în valoare de peste 574 milioane euro, reprezentând mai mult de două treimi din valoarea totală estimată a investiției, de 847,6 milioane euro.

În documentul guvernamental obținut de Profit.ro se precizează că instituțiile financiar-bancare solicită, pentru acordarea împrumutului menționat, garanție emisă de compania-mamă a China Huadian Engineering (CHEC) pe perioada de construcție, pentru valoarea integrală a împrumutului, gajarea tuturor acțiunilor deținute de CE Oltenia și CHEC la compania de implementare, precum și gajarea tuturor activelor și conturilor societății de implementare.

În draftul de acord între CE Oltenia și CHEC se specifică că partea chineză se obligă ca, fie prin CHEC, fie printr-o companie afiliată, să constituie o garanție de finalizare în favoarea băncilor pe perioada de construcție, respectiv până la data la care proiectul va fi dat în exploatare comercială.

"Întrucât, pe parcursul negocierilor, CHEC a declarat tranșant că nu poate accepta constituirea de garanții în favoarea CE Oltenia, indiferent de natura sau de obiectul acestora, și/sau plata de penalități pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, s-a convenit cu reprezentanții CHEC ca, în situația executării de către instituțiile financiar-bancare, oricând pe parcursul implementării proiectului și indiferent de existența vreunei culpe a CHEC, a garanțiilor constituite asupra activelor societății de implementare și/sau asupra acțiunilor deținute de CE Oltenia la societatea de implementare, CHEC se obligă să plătească CE Oltenia o despăgubire egală cu valoarea aportului CE Oltenia, la care se adaugă valoarea de piață a cotei de 2% din capitalul social al societății de implementare, deținut de CE Oltenia la data îndeplinirii ultimului act de executare a garanțiilor constituite asupra activelor societății de implementare și/sau asupra acțiunilor deținute de CE Oltenia în cadrul societății de implementare", se afirmă în memorandum.

Problema garantării acțiunilor deținute de CE Oltenia la societatea mixtă, ca urmare a aportului în natură al Complexului la capitalul social al acesteia, a blocat, de altfel, o perioadă de timp, colaborarea dintre compania română și cea chineză la proiectul noului grup energetic de la termocentrala Rovinari.

Pe de altă parte, dacă executarea garanțiilor se produce din culpa CE Oltenia, compania românească se obligă să plătească CHEC daunele directe, calculate astfel încât acestea să nu depășească nivelul daunelor stabilit prin contractul de furnizare de cărbune, prin contractul de servicii sau prin alte contracte încheiate între CE Oltenia și societatea de implementare.

Ponta vrea să semneze memorandumul cu ocazia vizitei în China

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat, recent, că semnarea memorandumului pentru realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă ar putea avea loc luna viitoare, cu prilejul vizitei premierului Victor Ponta în China, iar construcția reactoarelor ar putea începe peste doi ani.

După semnarea memorandumului de înțelegere, Nuclearelectrica si China General Nuclear Power Corporation vor intra în faza finală a procedurii de selecție, și anume negocierea și finalizarea acordului investitorilor și a actului constitutiv în vederea înființării noii companii de proiect pentru construcția și finalizarea unităților 3 și 4 CNE Cernavodă.

În compania mixtă, investitorul chinez va deține minimum 51% din acțiuni, iar Nuclearelectrica va contribui cu cel mult două milioane euro, echivalent al unei participații de 49%, neputând în niciun moment să scadă sub 30%.

În calitate de partener local controlat de statul român, Nuclearelectrica se va ocupa de obținerea avizelor necesare proiectului. Lipsa vreunui aviz va conduce la blocarea proiectului. Compania mixtă se va transforma, după doi ani, în producător independent de energie (IPP). Părțile își reconfirmă, prin document, angajamentul lor de a implementa proiectul în conformitate ”cu toată legislația națională și a UE”.

Proiectul construcției celor două reactoare, evaluat la 6,5 miliarde euro, a fost elaborat în 2007 și trebuia aplicat din 2010, dar Enel (Italia), CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) și GDF SUEZ (grup franco-belgian) s-au retras din compania de proiect de atunci, Energonuclear, din cauza costului ridicat. La acest moment, investitorul chinez este singurul care se arată interesat de proiect.

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica
centrala nucleara cernavoda
reactoarele 3 si 4 cernavoda
daniela lulache