Marii jucători de pe piața energiei - obligați de ANRE să preia clienții, dar și datoriile furnizorilor cu probleme

Marii jucători de pe piața energiei - obligați de ANRE să preia clienții, dar și datoriile furnizorilor cu probleme
scris 31 ian 2017

Cel puțin doi mari furnizori de pe piața energiei electrice, furnizori de ultimă instanță, Enel Energie S.A. și Electrica Furnizare S.A., au fost obligați în prima jumătate a lunii ianuarie de ANRE să preia activitatea de furnizare a energiei electrice către clienții aflați până atunci în portofoliul a altor doi furnizori care au declarat că nu-și pot respecta contractele, Eco2Energy Choice, respectiv Transenergo Com S.A..

Cererea în creștere de energie electrică ca urmare a iernii friguroase a condus la o majorare a prețurilor pe piața spot până la nivelul de 650 de lei vinerea trecută, fapt ce a determinat mai mulți furnizori, printre care și Transenergo COM S.A, cel de-al patrulea trader de energie din România, să solicite intrarea în insolvență. Acestea și-au estimat greșit necesarul de electricitate pentru această perioadă, fiind astfel forțate fie să cumpere, dacă-și permiteau, energia suplimentară de pe piața pentru ziua următoare a OPCOM, fie să solicite insolvența sau reatragererea de pe piață.

Clienții acestor furnizori au fost preluați de furnizori de ultimă instanță (FUI) care activează în regiune, și anume de companiile de furnizare “surori” ale companiilor de distribuție din acea zonă (administratorii de rețea).

Cu cât se scumpește factura la curent în urma dublării prețului energie electrice pe bursă CITEȘTE ȘI Cu cât se scumpește factura la curent în urma dublării prețului energie electrice pe bursă

Astfel, ANRE a solicitat Enel Energie S.A. preluarea începând cu data de 9.01.2017, a locurilor de consum care aveau semnate contracte de furnizare a energiei electrice cu ECO2ENERGY CHOICE S.R.L.  și contracte de distribuție cu operatorul de rețea E-Distribuție Dobrogea S.A., parte a grupului ENEL.

O situație similară s-a înregistrat 3 zile mai târziu, ANRE solicitând furnizorului de ultimă instanță, Electrica Furnizare S.A., preluarea portofoliului de clienți care aveau semnate contracte de furnizare cu Transenergo COM S.A. (care și-a cerut insolvența). Motivul: operatorul de distribuție din zonă este SDEE Transilvania Nord S.A. – Sucursala Satu Mare, parte a Electrica S.A..

În lunile octombrie și noiembrie, ANRE a obligat mai mulți furnizori de ultimă instanță (CEZ Vânzare, Enel Energie SA, Enel Energie Muntenia și Electrica Furnizare S.A.) să preia activitatea de furnizare a energiei către clienții unui alt furnizor care a renunțat de bună voie la activitate, furnizor extins la nivel teritorial, Inversolar Energy S.A..

Furnizorii de ultimă instanță sunt obligați să furnizeze energie electrică și să factureze consumul clienților rămași fără furnizor până la data trecerii, în condițiile legii și ale reglementărilor în vigoare, la un furnizor concurențial. Clienții vor fi informați de furnizorul de ultimă instanță în legătură cu data și motivul preluării, modul de încheiere/derulare a contractului de furnizare încheiat cu FUI, dreptul clienților finali de a încheia contracte de furnizare a energiei electrice cu un furnizor concurențial, condiții de furnizare, termene aplicabile în cazul trecerii la un furnizor concurențial etc.

Însă preluarea clienților furnizorilor este doar una dintre problemele create marilor jucători de intrarea în faliment a unora dintre furnizori. Potrivit unui comunicat emis de Electrica S.A. pe BVB, “la data de 27 ianuarie 2017, Electrica SA are pe segmentul de Parte Responsabilă cu Echilibrarea, o expunere de 36,3 milioane lei aferentă clientului său Transenergo. Ca urmare a solicitării de intrare în insolvență a clientului, în timp ce ELSA și un alt jucător de pe piață au depus de asemenea cereri separate de deschidere a procedurii de insolvență a acestuia, conducerea se așteaptă la un grad scăzut de recuperare din valoarea totală a expunerii”.

Însă nu numai operatorii rețelelor de distribuție locale au de suferit, ci și Transelectrica. La finalul anului trecut, Transelectrica avea de recuperat de la cele două firme care au renunțat laactivitatea de furnizare în luna ianuarie peste un milion de lei (1,3 milioane de lei de la Transenergo Com și 62.789 de la Eco2Energy Choice).

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
curent
energie electrica
faliment
furnizori
preluare