Mărirea și decăderea membrilor arabi ai cartelului OPEC

Mărirea și decăderea membrilor arabi ai cartelului OPEC
scris 20 oct 2015

Octombrie 1973 a fost momentul în care membrii arabi ai cartelului statelor exportatoare de petrol (OPAEC) și-au făcut simțită pentru prima dată puterea pe piața globală, declanșând cea mai importantă criză după Marea Depresiune din anii ’30.

Criza din 1973-1974 este importantă și pentru faptul că a demonstrat că, spre deosebire de alte piețe, piața petrolului este extrem de sensibilă la evenimentele geopolitice, ajungându-se până în punctul în care mare parte din opinia publică crede că prețul țițeiului n-are nimic de-a face cu raportul dintre cerere și ofertă, ci cu decizii mai mult sau mai puțin transparente ale autorităților din Washington, Moscova sau Dubai.

“Primul șoc al petrolului” (cum a rămas cunoscut în istorie) a început în momentul în care membrii arabi ai OPEC plus Egiptul și Siria au impus un embargou, drept răspuns la susținerea acordată de Statelor Unite Israelului în Războiul de Yom Kippur din 1973. La șase zile de la atacul surpriză al coaliției egipteano-siriene declanșat în vederea recuperării teritoriilor pierdute în favoarea Israelului în iunie 1967 (Războiul de Șase Zile), SUA au echipat cu armament armata israeliană. Imediat, statele arabe membre ale cartelului statelor exportatoare de petrol (OPAEC) au impus un embargo exportului de petrol în Canada, Japonia, Olanda, Marea Britanie și, evident, SUA.

Până la încetarea embargoului, martie 1974, prețul țițeiul se majorase cu 300%, de la 3 dolari pe baril la 12 dolari pe baril.

Pe termen scurt, primul efect al deciziei OPAEC a fost divizarea NATO: mai multe state europene plus Japonia s-au disociat de politica externă a Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Administrația Nixon a decis să declanșeze negocieri multilaterale între combatanți, în urma cărora Israelul a promis că se va retrage din peninsula Sinai.

Primul Șoc al Petrolului a consolidat poziția OPEC

Pe termen lung, statele arabe membre ale OPEC au realizat puterea pe care o dețin la nivel global pe piața petrolului. Ele au convenit să impună o politică de stabilire a prețurilor, menită a le maximiza veniturile bugetare, pentru a compensa eșecul negocierilor desfășurate cu marile companii occidentale, în tentativa de a le atrage în regiune.

Primul Șoc al Petrolului, din 1973-1974, a confirmat și poziția Arabiei Saudite de lider diplomatic și economic al regiunii și, implicit, al OPEC, Arabia Saudită devenind cel mai mare exportator de petrol la nivel global.

Statele arabe din OPEC, lovite de Al Doilea Șoc

Cel de-al doilea Șoc al petrolului, cel din 1979, a avut drept principală cauză tot un eveniment geopolitic, Revoluția Iraniană. Chiar dacă producția la nivel global a scăzut cu doar 4%, prețul petrolului s-a majorat cu peste 150%, de la 15 dolari pe baril la 39,5 dolari pe baril. Au reapărut cozile la benzinăriile din SUA și nu numai, ca și în cazul Primului Șoc, cel din 1973.

Chiar dacă statele membre ale OPEC, în special cele arabe, au profitat de criză și și-au înregistrat profituri record pe termen scurt, ele și-au pierdut din influență. Până la finalul anului 1981, producția lor era depășit de a celorlalte state, în urma apariției altor mari exportatori, precum Mexic, Nigeria sau Venezuela. URSS a devenit cel mai mare exportator la nivel global, depășind Arabia Saudită, iar petrolul din Alaska a inundat piețele. Au apărut și primele disensiuni în rândul statelor membre ale cartelului OPEC, în urma deciziei Arabiei Saudite de a-și majora producția pentru a-și păstra cota de piață, decizie ce a contribuit la o reducere rapidă a prețului după criză. Cu toate acestea, prețul petrolului nu a revenit la nivelul de dinainte de criză decât la mijlocul anilor ’80.

Subvențiile acordate de Arabia Saudită îi afectează puterea economică

Poziția Arabiei Saudite din prezent, de a-și păstra nivelul producției, în pofida prețului redus al petrolului, este similară celei din anii ’80 și a creat la rândul său disensiuni. De altfel, mai mulți analiști consideră că OPEC și-a pierdut în prezent influența. Cartelul care timp de aproape două decenii a dictat prețul petrolului la nivel global cu greu îl mai poate controla. Motivul: subvenționarea masivă a prețurilor pe plan intern, dublată de explozia demografică, a condus la majorarea consumului intern și la micșorarea exporturilor, ceea ce pune în pericol execuția bugetară a statelor membre. 

Potrivit Financial Times, un singur stat ar putea avea puterea de a inversa actuala tendință de depreciere a petrolului, Arabia Saudită.

Pentru a duce prețul țițeiului la 110 dolari pe baril este nevoie de o reducere a producției zilnice a Arabiei Saudite cu 1,5-2 milioane de barili. Numai că acest lucru ar însemna venituri din export mai reduse, venituri menite a acoperi subvenționarea consumului intern, aflat în creștere exponențială, direct proporțională cu creșterea exponențială a populației statului arab.

Populația Arabei Saudite s-a majorat de la mai puțin de 10 milioane de locuitori la finele anilor '70 la peste 25 de milioane astăzi. Iar majoritatea populației este neproductivă, milioane dintre saudiți trăind pe spinarea celui mare stat asistențial din lume. Chiar dacă nu produc mai nimic, ei consumă extrem de mult, mai ales când vine vorba de energie. Un galon de benzină costă în Arabia Saudită aproximativ 50 de cenți.

Potrivit Arab Petroleum Investments Corp. (Apicorp), citat de Energy Report, Arabia Saudită, cel mai mare producător OPEC, are nevoie de un preț de 94 de dolari pe baril pentru a-și echilibra execuția balanța bugetară. Irakul stă mult mai rău, prețul țițeiului la care excel-ul ministerului de finanțe de la Bagdad s-ar închide este de 125 de dolari pe baril, de două ori mai mare decât cel la care și-ar rezolva Quatar-ul problemele bugetare.

Războiul dintre Arabia Saudită și producătorii americani

Cu toate acestea, Arabia Saudită rămâne unul dintre cei mai importanți actori pe piața globală a petrolului, aflându-se în spatele “războiului” declanșat împotriva producătorilor americani de petrol din formațiuni de șist, care au majorat producția globală peste nivelul cererii, fapt ce a condus la prăbușirea prețului petrolului din ultimul an. Saudiții sunt conștienți de costurile de producție ridicate ale producătorilor americani, ceea ce i-a determinat să-și mențină actualul nivel al producției, în pofida faptului că Brent-ul a coborât sub 50 de dolari pe baril, iar West Texas Intermediate la 45 dolari pe baril.

Bloomberg amintește că ultima dată când producătorii privați americani au fost prinși într-un război al prețurilor orchestrat de Arabia Saudită, s-a terminat rău pentru ei. În 1986, saudiți au declanșat și permis o ieftinire masivă a prețului petrolului, de numai puțin de 67% în patru luni, prețul petrolului ajungând la 10 dolari pe baril. Industria de petrol și gaze din SUA a intrat în colaps, iar Arabia Saudită și-a recâștigat poziția de lider pe piața globală a petrolului.

WTI, Brent și Dubai își împart piața globală

Pe piață există mai multe tipuri de petrol, din care 3 sunt extrem de importante: West Texas Intermediate (WTI), Brent și Dubai (coșul OPEC). Pe piața americană benchmark-urile sunt WTI și Brent-ul, pe cea europeană, Brent-ul, pe cea asiatică Brent-ul și Dubai-ul, iar în Japonia, Australia și Noua Zeelandă, Dubai-ul. În România, benchmark-ul este țițeiul Ural, a cărei evoluție este istoric legată de cea a Brent-ului.

Țițeiul Brent este un țiței sweet light (cu o densitate și cu o vâscozitate mai redusă și cu un conținut mai redus de sulf), numele său provenind de la exploatarea Brent a celor de la Shell din Marea Nordului. În prezent, Brent-ul nu mai conține doar sortimentul inițial de țiței Brent, din cauza faptului că exploatarea acestuia a ajuns de mult la maturitate, ci o combinație de patru sortimente de țiței: Brent Blend (sortimentul originar), Forties Blend, Oseberg și Ekofisk.

WTI este mai puțin dens și mai puțin vâscos decât Brent-ul, neconținând nici atât de mult sulf precum concurentul său listat pe piața londoneză. Originea sa este, așa cum o arată și numele, statul Texas, și este listat pe NYMEX.

În 2005, a fost introdus noul coș de referință OPEC, format din mai multe tipuri de țiței. Începând din 2009 el este alcătuit din Saharan Blend (Algeria), Girassol (Angola: adăugat în ianuarie 2007), Oriente (Ecuador, adăugat în octombrie 2007), Iran Heavy (Iran), Basra Light (Iraq), Kuwait Export (Kuwait), Es Sider (Libia), Bonny Light (Nigeria), Qatar Marine (Qatar), Arab Light (Arabia Saudită), Murban (Emiratele Arabe Unite) și Merey (Venezuela- înlocuit cu BF-17 în ianuarie 2009). Din luna ianuarie 2009 țițeiul 11 Minas din Indonezia a fost exclus în urma deciziei acestui stat de a se retrage din OPEC. Majoritatea tipurilor de țiței din coșul OPEC sunt "grele" (cu conținut ridicat de sare și sulf) și de o calitate inferioară Brent-ului, ceea ce nu oprește prețul acestora să urmeze îndeaproape prețul Brent-ului, la o diferență cuprinsă între 2 și 4 dolari pe baril.

Tipurile de petrol dominante la nivel global

Mărirea și decăderea membrilor arabi ai cartelului OPEC

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
opec
cartel
sua
israel
opaec
urss
arabia saudită
embargo
export
petrol
wti
bent
dubai