Meta, compania-mamă a Facebook, condusă de miliardarul Mark Zuckerberg, a semnat un contract pe 20 de ani cu Constellation Energy.
Scopul este de a menține funcțională o centrală nucleară din statul american Illinois.
Aceasta se confrunta cu un viitor incert odată cu expirarea subvențiilor de stat în 2027, conform The Register.

Acordul, anunțat săptămâna aceasta de ambele companii, va menține în funcțiune Centrala de Energie Curată Clinton și după încheierea programului de credite pentru emisii zero al statului Illinois, în 2027. Conform declarațiilor, înțelegerea include și o creștere de capacitate cu 30 MW, ceea ce va ridica capacitatea totală a centralei la 1.121 MW, arată Hotnews.
Meta a declarat că acest acord de achiziție de energie (PPA – „power purchase agreement”) va fi folosit pentru a susține consumul energetic tot mai mare al infrastructurii sale A.I. Compania declarat pentru site-ul tech The Register că își va folosi noul angajament față de energia nucleară pentru a-și reduce emisiile de carbon.
Constellation a precizat că acordul, ale cărui detalii financiare nu au fost făcute publice, ar putea include și o extindere suplimentară a centralei de la Clinton.

Furnizorul de energie a spus în comunicatul său că „evaluează strategii” pentru a prelungi un permis de amplasament sau pentru a solicita un permis de construcție de la Comisia de Reglementare Nucleară a SUA, în vederea instalării unui reactor nuclear avansat sau a unui reactor modular mic (SMR) – asemănător cu cele pe care compania americană NuScale vrea să le construiască în România, la Doicești.
Meta și Constellation susțin că au planuri ambițioase pentru centrala nucleară
Dacă planurile Meta și Constellation avansează, Clinton ar putea deveni doar al doilea sit din SUA care va găzdui un reactor nuclear construit integral în secolul XXI, după centrala Plant Vogtle din Georgia. Deși Comisia de Reglementare Nucleară a aprobat primul SMR în urmă cu aproape trei ani, în prezent în SUA nu se construiește niciunul.
Centrala de la Clinton a fost pusă în funcțiune în 1987 și era programată pentru închidere anticipată în 2017, din cauza pierderilor financiare, până când o lege adoptată la nivel statal i-a extins funcționarea printr-un program de credite pentru emisii zero (ZEC). Acest sprijin se încheie în iulie 2027, moment din care intră în vigoare contractul Meta pe 20 de ani, care asigură livrarea de energie curată de la centrală și înlocuiește subvențiile statului.
Constellation a declarat că PPA-ul va menține centrala în funcțiune și va continua să livreze energie curată în rețea „timp de decenii”.
Un raport comandat de Constellation și publicat în martie 2025 a concluzionat că închiderea centralei de la Clinton ar fi dus la 34 de milioane de tone metrice suplimentare de emisii de carbon în decurs de 20 de ani – echivalentul emisiilor generate de punerea pe șosele a încă 7,4 milioane de mașini pe benzină.
De ce ar investi o companie ca Meta într-o centrală nucleară
Centrele de date sunt considerate, pe scară largă, unii dintre principalii factori ai creșterii cererii de energie electrică în următorii ani, pe măsură ce revoluția A.I. se accelerează. Cererea de energie a acestora este estimată să se dubleze până la sfârșitul deceniului.

Acest lucru pune rețelele de energie din SUA într-o situație dificilă, iar energia nucleară ar putea fi singura soluție viabilă imediat care nu poluează mediul și nu accelerează schimbările climatice.
The Register notează că, prin urmare, pentru Meta parteneriatul cu Constellation are sens, mai ales având în vedere că acesta este cel mai mare operator de energie nucleară din SUA. Anul trecut, Constellation a colaborat și cu Microsoft pentru a reporni Reactorul 1 de la centrala Three Mile Island din Pennsylvania – locul celui mai grav accident nuclear din istoria SUA.
Meta a mai declarat că își continuă eforturile pentru a contribui la dezvoltarea a încă 1 până la 4 gigawați de energie nucleară în SUA și că lucrează deja la o listă scurtă de proiecte nucleare noi pe care le-ar putea finanța în mai multe state americane. Compania a precizat că speră să finalizeze unele acorduri anul acesta, dar a refuzat să ofere detalii despre proces sau despre capacitatea totală a proiectelor aflate în plan.

Totuși, oricât de mult ar reduce Meta emisiile sale datorită acordului nuclear de la Clinton, acest lucru e puțin probabil să compenseze impactul climatic al noilor sale turbine pe gaz pe care le-a construit într-un alt stat american, Louisiana. Cu o capacitate de producție de 2.262 MW, aceste noi instalații – indiferent cât de temporare ar fi – generează de peste două ori mai multă energie decât centrala nucleară Clinton.