Această anunț, cu câteva zile înainte de lansarea COP30 în Brazilia, a fost salutată de secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și de președintele francez Emmanuel Macron, care s-a declarat gata să „colaboreze cu Bloomberg Philanthropies” în această privință.
Fundația omului de afaceri lucrează deja la monitorizarea prin satelit a scurgerilor de metan din întreaga lume și colaborează cu ONG-uri specializate, scrie News.ro.
„Emisiile de metan sunt unul dintre principalii factori ai schimbărilor climatice, dar și una dintre principalele oportunități de a face progrese rapide”, a subliniat Michael Bloomberg într-o conferință de presă.
Aceste investiții și imagistica prin satelit sunt necesare, de exemplu, pentru a „măsura succesul” reglementării anti-metan implementate în New Mexico, a explicat guvernatoarea democrată Michelle Lujan Grisham.
Invizibil în aer și inodor, metanul, al doilea gaz cu efect de seră ca importanță după CO2, este molecula gazului natural produs în principal de agricultură și exploatarea combustibililor fosili.
Cu un potențial de încălzire mult mai mare decât CO2, metanul are o durată de viață mai scurtă. Prin urmare, acesta constituie o pârghie prioritară pentru reducerea rapidă a emisiilor.
La sfârșitul lunii octombrie, Emmanuel Macron a făcut apel la „acțiuni rapide și ferme” împotriva emisiilor de metan, iar Parisul insistă ca acest subiect să fie o prioritate în perspectiva conferinței Națiunilor Unite privind clima, care va avea loc la Belém în perioada 10-21 noiembrie.
Finanțarea anunțată joi de Michael Bloomberg are loc pe fondul retragerii Statelor Unite din acțiunea globală împotriva schimbărilor climatice, cu un președinte, Donald Trump, sceptic în privința schimbărilor climatice.
Fostul primar al New York-ului, care a făcut avere în domeniul informațiilor financiare, este astăzi trimisul special al Națiunilor Unite pentru ambiții și soluții climatice.














