Nuclearelectrica bugetează prudent: -9% vânzări, -5% venituri, -14% profit și -42% dividende. Investiții marginal mai mici, grosul în retehnologizarea unității 1 Cernavodă

Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, și-a bugetat pentru 2026 un profit net de 2,064 miliarde lei, în scădere cu aproape 14% față de cel înregistrat anul trecut, de 2,398 miliarde lei.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Nuclearelectrica bugetează prudent: -9% vânzări, -5% venituri, -14% profit și -42% dividende. Investiții marginal mai mici, grosul în retehnologizarea unității 1 Cernavodă

SNN anticipează un volum de vânzări de energie electrică de 9.493 GWh anul acesta (din caree 9.080 GWh din producția proprie), cu 9,1% mai mic față de cel din 2025 (10.446 GWh).

Programul de producție este ″aferent unei perioade maximale a opririi planificate a unității 1 de 86 de zile, acest interval permițând realizarea unor potențiale activități legate de proiectul de retehnologizare unitatea 1 CNE Cernavodă. (...) a fost aprobat și un nivel minimal aferent unei perioade a opririi planificate a unității 1 de 63,5 zile, căruia îi corespunde un program de producție de 9.376 mii MWh. La programul de 9.080 mii MWh se adaugă o cantitate estimată a fi necesară de achiziționat pentru optimizarea mixului de vânzări, în special pe perioada opririlor (planificate și neplanificate).

Programul de producție și livrare a fost întocmit considerând funcționarea unităților nucleare la un factor de capacitate ridicat, similar cu nivelurile din anii anteriori, o durată a opririi planificate la unitatea 1, de circa 86 de zile, precum și opriri neplanificate de 288 de ore, pentru unitățile 1 și 2, pe baza datelor istorice pe o perioadă îndelungată. În industria nucleară, opririle neplanificate fac parte dintr-o exploatare normală a unităților nucleare, iar managementul prudent necesită bugetarea unui număr de ore de oprire neplanificată funcție de mediile multianuale rezultate″, explică Nuclearelectrica.

ULTIMA ORĂ Life is Hard iese din piața telecom. Reorganizarea modelului de business CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Life is Hard iese din piața telecom. Reorganizarea modelului de business

În schimb, prețul mediu ponderat de vânzare este așteptat să crească cu 6,3%, de la 531,09 lei/MWh în 2025 la 564,60 lei/MWh în 2026.

Veniturile totale pe 2026 sunt prognozate să scadă cu 5,2%, la 5,83 miliarde lei, în timp ce cheltuielile a fost bugetate în creștere cu aproape 2%, la 3,43 miliarde lei.

În aceste condiții, draftul de buget pe 2026 al SNN prevede dividende pentru acționari, din profitul acestui an (de plătit în 2027), în sumă totală de circa 683 milioane lei, cu 42% mai mici față de cele pe anul anterior (aproape 1,18 miliarde lei). Compania este controlată de Ministerul Energiei, cu 82,5% din capital.

Desființări la ANAF - Reorganizarea va însemna desființarea unui număr important de sedii fiscale fizice, confirmă Nazare. Profit.ro a anunțat anterior că sunt propuse spre desființare jumătate din unitățile fiscale ale ANAF CITEȘTE ȘI Desființări la ANAF - Reorganizarea va însemna desființarea unui număr important de sedii fiscale fizice, confirmă Nazare. Profit.ro a anunțat anterior că sunt propuse spre desființare jumătate din unitățile fiscale ale ANAF

Nuclearelectrica și-a bugetat pentru anul în curs cheltuieli de investiții de 3,42 miliarde lei, în scădere marginală, cu circa 1%, față de cele de 3,447 miliarde lei din 2025.

Grosul, cifrat la 2,84 miliarde lei, este alocat pentru extinderea duratei de viață a unității 1, prin retubarea reactorului și retehnologizarea sistemelor principale, din care 2,068 miliarde lei pentru inginerie și construcții și 462,3 milioane lei pentru furnizarea componentelor reactorului care se vor înlocui și a sculelor de retubare necesare la retehnologizare.

Tranzacție gigant parafată, una dintre cele mai mari din industria divertismentului: Warner Bros Discovery a aprobat preluarea sa de către Paramount cu peste 100 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Tranzacție gigant parafată, una dintre cele mai mari din industria divertismentului: Warner Bros Discovery a aprobat preluarea sa de către Paramount cu peste 100 miliarde dolari

După cum a relatat Profit.ro, Comisia Europeană a deschis recent o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde pentru retehnologizarea și prelungirea duratei de viață a unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat.

Statul român intenționează să sprijine retehnologizarea unității nucleare prin patru măsuri: un grant în valoare de 600 milioane euro; garanții de stat pentru împrumuturile contractate pentru finanțarea investiției; un contract bidirecțional pentru diferență (CfD) cu o durată de 30 ani, menit să asigure venituri stabile centralei, precum și un mecanism de protecție în cazul unor modificări de reglementare în timpul construcției și exploatării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2436 -0.0052-0.10 %
1 USD4.5565 +0.0463+1.03 %
1 GBP6.0676 -0.0042-0.07 %
1 CHF5.7073 -0.0169-0.30 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite