Petrescu: Acțiunile ELCEN ar urma să fie scoase la vânzare, iar Primăria Capitalei și-a manifestat intenția de a le achiziționa

Petrescu: Acțiunile ELCEN ar urma să fie scoase la vânzare, iar Primăria Capitalei și-a manifestat intenția de a le achiziționa
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 iun 2017

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a anunțat, vineri la finalul ședinței, că în urma unei întâlniri pe care ministrul Energiei, Toma Petcu, a avut-o în cursul zilei de joi cu primarul general al Capitalei, s-a agreat ca acțiunile ELCEN să fie scoase la vânzare, Gabriela Firea exprimându-și interesul ca Primăria să le achiziționeze.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Ministerul Energiei a prezentat o notă de informare privind situația Societății Electrocentrale București (ELCEN). În urma unei întâlniri pe care ministrul Energiei a avut-o chiar ieri cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, s-a agreat o soluție, dar ea depinde și de avizul Consiliului Concurenței, care a fost deja solicitat. Acțiunile ELCEN ar urma să fie scoase la vânzare, aceasta a fost propunerea Ministerului Energiei, iar Primăria Capitalei și-a manifestat intenția de a achiziționa aceste acțiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Alina Petrescu a spus că punctul de vedere de la Consiliul Concurenței a fost deja solicitat, iar până la primirea acestuia nu s-a discutat despre o valoare a acțiunilor care ar urma să fie scoase la vânzare, scrie News.ro.

”Se vorbește despre scoaterea la vânzare a acțiunilor la nivelul pieței. Nu există un orizont de timp în acest moment, adică în această notă nu s-a spus - și din câte înțeleg nici în discuția dintre ministrul Energiei și primarul Capitalei - o să scoatem acțiunile la vânzare într-un timp de, pentru că se așteaptă aviz de la Consiliul Concurenței”, a explicat Alina Petrescu.

Ea a mai spus că s-a discutat, de asemenea, despre semnarea unei convenții între RADET, ELCEN și Romgaz pentru a asigura furnizarea agentului termic și în această iarnă.

FOTO Therme București lansează cea mai mare plajă urbană din Europa, Sands of Therme, o investiție de 5 milioane de euro CITEȘTE ȘI FOTO Therme București lansează cea mai mare plajă urbană din Europa, Sands of Therme, o investiție de 5 milioane de euro

Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) și Societatea Comercială Electrocentrale (ELCEN) ar putea fuziona, până la începutul iernii viitoare, urmând a fi administrate de Primăria Capitalei prin Consiliul General al Municipiului București, a anunțat, în 30 martie, ministrul Energiei, Toma Petcu.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, declara atunci că, după ce ministerele Justiției și Finanțelor Publice își vor da avizele, se așteaptă o hotărâre de guvern prin care ELCEN să fie dat în administrare municipalității.

Administratorul judiciar al RADET, Gheorghe Piperea, declara, în 16 martie, că RADET urmează să fuzioneze prin absorbție cu ELCEN, iar datoriile reciproce se vor șterge. Piperea a precizat, pentru News.ro, că fuziunea ar putea avea loc abia la un an de la confirmarea planului de reorganizare, estimată pentru noiembrie în acest an.

viewscnt
Afla mai multe despre
elcen
alina petrescu
primaria capitalei