Prin această instalație, stația Sibiu Sud devine prima stație electrică de transformare cu 5 niveluri de tensiune, 400/220/110/37/20 kV, STATCOM-ul funcționând la nivelul de 37 kV.
Această configurație aduce o flexibilitate sporită în exploatare și contribuie la stabilitatea și calitatea tensiunii în rețeaua de transport, inclusiv în contextul integrării accelerate a surselor regenerabile.
„Instalația STATCOM din Stația Sibiu Sud, deja dată în exploatare și aflată la dispoziția Dispecerului Energetic Național, reprezintă prima parte a proiectului de instalare a două mijloace moderne de compensare a puterii reactive în stațiile Sibiu Sud și Bradu. Finalizarea lucrărilor în stația 400/220/110/20 kV Bradu este estimată pentru prima parte a anului 2026, înainte de termenul contractual”, transmite Transelectrica.
Valoarea totală a proiectului este de 260 milioane lei, din care 254 milioane lei sunt asigurate prin Fondul pentru Modernizare. Lucrările sunt realizate de Asocierea Siemens Energy – Electromontaj, termenul contractual de implementare fiind august 2026.
Investiția se numără printre cele 11 proiecte ale Transelectrica finanțate nerambursabil prin Fondul pentru Modernizare.




În vară, Electromontaj a anunțat câștigarea contractului pentru construcția LEA 400 kV Timișoara – Arad, proiect care face parte din investiția strategică „Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porțile de Fier – Reșița – Timișoara – Săcălaz – Arad, etapa III". Linia electrică aeriană 400 kV Timișoara – Arad va avea o lungime totală de aproximativ 67 km, conectând stațiile Săcălaz, Calea Aradului, Timișoara și Arad prin 210 stâlpi în configurații simplu și dublu circuit.
Electromontaj este o companie românească de construcții-montaj în domeniul energiei electrice, fondată în 1949, cu peste 1.500 de angajați și proiecte derulate la nivel global. Lider pe piața din România și deținută integral de capital privat 100% autohton, compania proiectează, construiește, transformă și întreține infrastructura pentru transportul și distribuția energiei electrice.
În prezent, Electromontaj are în derulare peste 200 de proiecte în România și la nivel internațional, dintre care se remarcă retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, proiectarea și execuția instalațiilor de racordare pentru centrala eoliană Vifor (460 MW), LEA 400 kV Gutinaș – Smârdan sau LEA 400 + 110 kV Huittinen – Forssa în Finlanda.
Electromontaj, parte din Grupul EM, continuă dezvoltarea activității sale în domeniul construcțiilor și infrastructurii energetice. Grupul EM reunește companii cu expertiză complementară, printre care Emfor, Iproeb, Electrotehnica și Hidroconstrucția, și a înregistrat o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 200 de milioane de euro. În prezent, grupul analizează diverse opțiuni strategice privind dezvoltarea sa viitoare, inclusiv accesul la piața de capital.
















