Prețurile petrolului au crescut cu peste 4%, din cauza scăderii stocurilor în SUA și a impactului uraganului Sally

Prețurile petrolului au crescut cu peste 4%, din cauza scăderii stocurilor în SUA și a impactului uraganului Sally
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 sep 2020

Prețurile petrolului au crescut miercuri cu peste 4%, în urma scăderii stocurilor de țiței și de benzină din Statele Unite și din cauza uraganului Sally, care a obligat producătorii să oprească producția offshore din zona Golfului Mexic, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Problemele și provocările sectorului energetic, afectat la fel ca multe alte domenii de criza generată în contextul pandemiei COVID-19, vor fi dezbătute pe larg de liderii celor mai importanți jucători în domeniu, alături reprezentanți ai autorităților, la Videoconferința - Energy Profit Forum - Energia post-coronavirus, organizată în data de 8 octombrie 2020Mai multe detalii AICI

Noi detalii vor fi anunțate la Profit Energy.forum, videoconferinta transmisa in direct la Profit TV și organizată cu sprijinul Black Sea Oil & Gas, Complexul Energetic Oltenia, FPPG, E-INFRA (Nova Power & Gas), Nuclearelectrica, OMV Petrom, Romgaz și Transgaz.

Cotația petrolului Brent a urcat cu 4,1%, la 42,17 dolari pe baril, în timp ce prețul petrolului american a avansat cu 4,8%, la 40,13 dolari pe baril, scrie News.ro

EXCLUSIV Transgaz și-a sancționat unul dintre principalii “finanțatori”, AIK Energy, cel mai mare importator de gaze din România, a cărui activitate a fost penalizată și în Ungaria CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Transgaz și-a sancționat unul dintre principalii “finanțatori”, AIK Energy, cel mai mare importator de gaze din România, a cărui activitate a fost penalizată și în Ungaria

Stocurile de petrol ale SUA au scăzut săptămâna trecută cu 4,4 milioane de  barili, la 496 milioane de barili, cel mai redus nivel atins din luna aprilie, potrivit datelor Administrației pentru Informații în Domeniul Energiei. Analiștii anticipau o creștere de 1,3 milioane de barili.

Stocurile de benzină au scăzut cu 400.000 de barili, de peste două ori mai mult față de estimări.

Prețurile petrolului au crescut și din cauza uraganului Sally, care a trecut peste Golful Mexic ca un uragan de categoria a 2-a.

În Golful Mexic au fost închise instalații petroliere offshore producătoare a aproape 500.000 de barili de petrol pe zi, potrivit datelor Departamentului de Interne, aproximativ o treime din cele închise din cauza uraganului Laura, care a avut loc în august.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
pret
uragan